ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Portofelul european de identitate digitală, testat la Bucureşti în cadrul unui exerciţiu de interoperabilitate

19 Martie 2026   |   Agerpres

La exerciţiul de testare au participat 13 organizaţii din ecosistemul european al identităţii digitale, de la furnizori de portofele şi autorităţi de certificare până la dezvoltatori de tehnologie.

 
 
Un număr de 13 organizaţii din ecosistemul european al identităţii digitale - furnizori de portofele, autorităţi de certificare şi dezvoltatori de tehnologie - au participat, la Bucureşti, la un exerciţiu de interoperabilitate destinat testării portofelului european de identitate digitală, informează dezvoltatorul de tehnologie, certSIGN, printr-un comunicat transmis joi AGERPRES.

"În cadrul testelor, participanţii au verificat, în condiţii reale, capacitatea sistemelor de a comunica şi funcţiona integrat, un pas esenţial pentru implementarea la scară largă a identităţii digitale europene. Compania românească de tehnologie certSIGN a participat la teste cu propriul sandbox (mediu de test), o infrastructură completă care include soluţia tehnică pentru EUDI Wallet, emitere de identitate digitală prin soluţia proprietară certME, emitere şi verificare de atribute digitale calificate, autentificare strictă şi semnătură electronică prin CSC API v2.2. Soluţiile certSIGN au fost testate pentru a verifica comunicarea corectă cu sistemele dezvoltate de alte companii europene, demonstrând că infrastructura românească de încredere este compatibilă şi pregătită pentru ecosistemul european. Rezultatele exerciţiului evidenţiază progrese concrete în direcţia unui ecosistem digital unitar, care va permite cetăţenilor să îşi gestioneze identitatea şi datele în mod securizat, simplu şi transparent", se precizează în comunicat.


La exerciţiul de testare au participat 13 organizaţii din ecosistemul european al identităţii digitale, de la furnizori de portofele şi autorităţi de certificare până la dezvoltatori de tehnologie.

Potrivit sursei citate, pe parcursul celor două zile, au fost derulate 44 de teste de interoperabilitate, dintre care 36 s-au încheiat cu succes.

"Testele au validat faptul că implementările independente din cadrul ecosistemului pot interopera cu succes în scenarii reale de semnare şi demonstrează că ecosistemul EUDI Wallet este pregătit să faciliteze accesul la servicii de identificare digitală", notează compania.

România a găzduit, în perioada 17-18 martie 2026, un important exerciţiu de interoperabilitate dedicat Portofelului European pentru Identitate Digitală - CSC Interoperability Event EUDI Wallet 2026.

Evenimentul a fost organizat de Cloud Signature Consortium (CSC), cu sprijinul certSIGN, şi a reunit furnizori de portofele digitale, autorităţi de certificare şi dezvoltatori de tehnologie din întreaga Uniune Europeană (UE).

Recent, directorul general adjunct al Direcţiei Generale Comunicaţii Electronice, Politici şi Strategii în Digitalizare din Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), Corneliu Mănescu, a afirmat, la conferinţa Cybersecurity Forum, că România trebuie să implementeze, până la finele anului 2026, cel puţin un instrument de e-wallet.

Regulamentul (UE) 2024/1183 stabileşte că statele-membre UE trebuie ca, până cel târziu la sfârşitul anului 2026, să pună la dispoziţia cetăţenilor şi rezidenţilor cel puţin un portofel digital european certificat (EUDIW) - o soluţie care trebuie să respecte aceleaşi cerinţe tehnice şi de securitate în toată zona europeană.

Cloud Signature Consortium este un grup internaţional format din organizaţii din industrie, Guvern şi mediul academic, dedicat promovării standardizării semnăturilor electronice în cloud, securizate şi conforme cu reglementările în vigoare.

certSIGN este o companie românească de tehnologie specializată în dezvoltarea de soluţii pentru securitatea informaţiilor şi furnizarea de servicii de încredere. Compania are o prezenţă internaţională semnificativă, furnizând soluţii de identitate digitală, criptare a datelor şi servicii de încredere în peste 20 de ţări.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7 / 21318
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...