ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Preţurile mondiale la alimente au scăzut pentru a doua lună consecutiv în iulie

05 August 2021   |   Agerpres

Chiar dacă preţurile mondiale la alimente au scăzut în iunie, ele rămân cu aproape o treime mai mari decât în vara anului trecut.

 
 
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în iulie pentru a doua lună consecutiv, o veste bună pentru consumatori, întrucât se diminuează presiunile inflaţioniste, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În iulie, acest indice a scăzut până la 123 puncte, de la o valoare revizuită de 124,6 puncte în iunie.

În ritm anual, preţurile au urcat cu 31% în iulie. Chiar dacă preţurile mondiale la alimente au scăzut în iunie, ele rămân cu aproape o treime mai mari decât în vara anului trecut.


Scăderea din ultima lună a venit ca urmare a diminuării preţurilor la uleiuri vegetale, cereale şi produse lactate. Potrivit FAO, preţurile la cereale au scăzut cu 3% în iulie, comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a diminuării cu 6% a preţului la porumb, pe fondul prognozelor privind o producţie peste aşteptări în Argentina şi SUA. Preţul grâului a urcat cu 1,8%, ajungând la cel mai ridicat nivel din 2014, din cauza temerilor privind seceta din America de Nord, a ploilor din Europa şi a randamentelor sub aşteptări din Rusia.

Preţul uleiurilor vegetale a scăzut cu 1,4% în iulie, comparativ cu luna precedentă, la cel mai redus nivel din ultimele cinci luni, iar preţurile la lactate au coborât cu 2,8%. În schimb, preţul zahărului a urcat cu 1,7%, pe fondul incertitudinilor privind producţia din Brazilia.

Preţurile la cereale au scăzut cu 2,6% în luna iunie, în principal ca urmare a diminuării cu 5% a preţului la porumb, pe fondul prognozelor privind o producţie peste aşteptări în Argentina şi SUA, iar preţurile la lactate au coborât cu 1%, toate componentele acestui index înregistrând scăderi, în frunte cu preţurile la unt.

Conform unor recente prognoze publicate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), preţul produselor agricole şi alimentare ar urma să înregistreze o corecţie în primii ani ai perioadei 2021-2030.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15321 / 21465
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...