ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiectul gazoductului BRUA, faza 1, s-a încheiat cu o economie de 21% faţă de valoarea scoasă la licitaţie (Transgaz)

04 August 2021   |   Agerpres

Costul total pe kilometru al gazoductului BRUA faza 1, la cursul actual, incluzând şi staţiile de turbocompresoare (Podişor, Bibeşti, Jupa) este de 783.200 de euro iar raportat la media perioadei de realizare a proiectului costul total /km este de 804.800 euro.

 
 
Proiectul gazoductului BRUA faza 1 s-a încheiat la valoarea de 377,4 milioane de euro, respectiv cu o economie de 21% sau 101,1 milioane de euro faţă de valoarea scoasă la licitaţie, potrivit unui comunicat Transgaz transmis miercuri Bursei de la Bucureşti.

"Proiectul "Dezvoltarea pe teritoriul României a Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pe coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria" (Proiectul BRUA-faza 1) a fost finalizat la data de 30 noiembrie 2020 şi acum, după tranşa recent primită din grantul de 179,32 milioane euro de la European Climate, Infrastructure and Environment Executive Agency (CINEA) suntem în măsură să vă comunicăm următoarele: proiectul BRUA faza 1 s-a încheiat la valoarea de 377,4 milioane euro (valoare calculată la cursul actual al EUR), respectiv cu o economie de 21% (101,1 milioane euro) faţă de valoarea scoasă la licitaţie de 478,5 milioane euro; raportată la media cursului EUR din perioada de realizare a proiectului, valoarea este de 387,8 milioane euro, ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 19% (90,7 milioane euro)", se precizează în comunicatul citat.


Costul total pe kilometru al gazoductului BRUA faza 1, la cursul actual, incluzând şi staţiile de turbocompresoare (Podişor, Bibeşti, Jupa) este de 783.200 de euro iar raportat la media perioadei de realizare a proiectului costul total /km este de 804.800 euro.

Proiectul BRUAfaza 1 a constat în realizarea mai multor obiective. Astfel, a fost construită conducta Podişor-Recaş în lungime de 481,92 km: LOT 1 executat de la km 0 (în zona localităţii Podişor din judeţul Giurgiu) la km 180,62 (în zona Localităţii Văleni, Comuna Zătreni, judeţul Vâlcea); LOT 2 executat de la km 180,62 (în zona Localităţii Văleni, Comuna Zătreni) la km 322,01 (în zona localităţii Pui, judeţul Hunedoara); LOT 3 executat de la km 322,01 (în zona localităţii Pui) la km 481,92 (în zona localităţii Recaş, judeţul Timiş). De asemenea, au fost realizate trei staţii de comprimare gaze (SC Podişor, SC Bibeşti şi SC Jupa), fiecare staţie fiind echipată cu două agregate de comprimare (unul în funcţiune şi unul în rezervă), cu posibilitatea de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze.

Potrivit Transgaz, gazoductul BRUA faza 1 are în prezent întreaga capacitate de transport rezervată pe direcţia spre Ungaria, prin punctul de interconectare de la Csanadpalota (Ungaria) şi tranzitează gaze naturale care intră din Bulgaria în România, prin punctul de interconectare de la Kardam (BG)-Negru Vodă1 (RO).

Capacitatea transportată în prezent prin gazoductul BRUA - faza 1 este de 4,6 milioane mc pe zi, ceea ce înseamnă un volum anual de 1,68 miliarde metri cubi, respectiv un grad de încărcare a conductei de transport de 96%.

"Odată cu finalizarea fazei 1 a proiectului BRUA, au fost atinse următoarele obiective: îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de Comisia Europeană, angajamente înscrise în Decizia C (2020) 1232 din 06.03.2020, respectiv de a asigura capacitatea maximă disponibilă utilizatorilor de reţea de export gaze naturale din România către Ungaria şi Bulgaria; asigurarea pe direcţia Bulgaria a unei capacităţi de transport de 1,5 miliarde m3/an gaze naturale; dezvoltarea unei capacităţi de transport pe direcţia Ungaria de 1,75 miliarde m3/an; asigurarea securităţii alimentării cu gaze a României prin acces la noi surse de gaze; diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale a ţărilor europene; transportul spre pieţele Central Europene a rezervelor de gaze naturale din regiunea Caspică", se mai arată în comunicatul citat.

Odată cu punerea în funcţiune a gazoductului BRUA, România se conectează la culoarele regionale de transport şi va putea să-şi asigure aprovizionarea cu gaze naturale din noi surse, ceea ce va satisface într-o măsură mai mare cererea existentă pe piaţa internă şi va conduce la un nivel mai ridicat de predictibilitate şi securitate energetică pentru consumatorul român, precizează sursa citată.

În acelaşi timp, BRUA (conducta Bulgaria-România-Ungaria-Austria) Faza 1 înseamnă şi o cale de acces la pieţele europene pentru potenţiala producţie de gaze naturale extrase de ţara noastră din Marea Neagră.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13403 / 19545
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
RTPR a asistat ROCA la vânzarea participației sale în Artesana. Echipa de proiect, coordonată de Alina Stăvaru (Partner)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...