ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rata şomajului în zona euro a urcat uşor în luna septembrie

03 Noiembrie 2023   |   Agerpres

În Uniunea Europeană, rata şomajului în luna septembrie a fost de 6%, aceeaşi ca şi în lunile august, iulie şi iunie, a precizat Eurostat.

 
 
Rata şomajului în zona euro a crescut cu 0,1 puncte procentuale în luna septembrie, până la 6,5% din populaţia activă, după ce în luna august a atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, potrivit cifrelor publicate vineri de Eurostat, informează AFP.
 
În Uniunea Europeană, rata şomajului în luna septembrie a fost de 6%, aceeaşi ca şi în lunile august, iulie şi iunie, a precizat Eurostat.
 
În cifre absolute, 13,026 milioane de persoane erau în şomaj în UE în luna septembrie, dintre care 11,017 milioane în ţările care fac parte din zona euro. Cele mai mici rate ale şomajului au fost înregistrate în Cehia (2,7%) şi Malta (2,8%). La polul opus, cele mai ridicate rate ale şomajului au fost înregistrate în Spania (12%) şi Grecia (10%).
 
Potrivit datelor Eurostat, în România rata şomajului a rămas constantă la 5,4% din populaţia activă în luna septembrie, acelaşi nivel fiind înregistrat şi în luna august.
 
Criteriul utilizat de Eurostat pentru a defini şomajul este cel al Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Şomerii, conform definiţiei BIM, sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.
 
Potrivit datelor publicate separat de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,4% în luna septembrie 2023, similară cu cea înregistrată în august, însă rata şomajului în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 22,3%. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna septembrie a anului 2023 a fost de 444.400 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (446.600 persoane), dar şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (448.200 persoane).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3205 / 18463
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...