Spătaru: Construcţia de avioane civile sau militare este una dintre industriile pe care România e obligată să o revitalizeze
09 Mai 2023 Agerpres
El a salutat intensificarea colaborării în domeniul apărării dintre cele două state, prin participarea la programe guvernamentale comune şi prin parteneriate între companiile din România şi Statul Israel.
Evenimentele din Ucraina reprezintă argumente suplimentare pentru atenţia acordată industriei de apărare, iar construcţia de avioane civile sau militare este una dintre industriile pe care România este obligată să o revitalizeze, potrivit ministrului Economiei, Florin Spătaru.
Acesta a efectuat, în perioada 7-8 mai, o vizită de lucru în Israel, unde a avut o întâlnire la Ierusalim, cu omologul israelian, Nir Barkat, ministrul Economiei şi Industriei din Statul Israel, şi a vizitat două dintre companiile importante din industria de apărare, Israel Aerospace Industry (IAI) şi Elbit System.
Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, discuţiile au vizat aprofundarea parteneriatului economic dintre România şi Statul Israel, prin creşterea volumului schimburilor comerciale reciproce, amplificarea prezenţei investiţionale israeliene în România şi generarea de noi proiecte de cooperare.
Acesta a efectuat, în perioada 7-8 mai, o vizită de lucru în Israel, unde a avut o întâlnire la Ierusalim, cu omologul israelian, Nir Barkat, ministrul Economiei şi Industriei din Statul Israel, şi a vizitat două dintre companiile importante din industria de apărare, Israel Aerospace Industry (IAI) şi Elbit System.
Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, discuţiile au vizat aprofundarea parteneriatului economic dintre România şi Statul Israel, prin creşterea volumului schimburilor comerciale reciproce, amplificarea prezenţei investiţionale israeliene în România şi generarea de noi proiecte de cooperare.
"Industria alimentară şi dezvoltarea lanţului de valoare în sectorul agricol, dar mai ales includerea tehnologiilor înalte în acest domeniu, au reprezentant câteva dintre subiectele abordate, astăzi, în discuţia cu ministrul omolog, domnul Barkat. Am decis ca la nivelul celor două ministere să existe un document comun, ce va fi semnat de ambele părţi, prin care ne vom exprima angajamentul de a colabora şi de a construi clustere dedicate sectoarelor economice unde România şi Israelul au interese comune", a spus ministrul economiei Florin Spătaru.
De asemenea, la întâlnirea de la Ministerul Economiei şi Industriei din Statul Israel discuţiile au vizat şi consolidarea şi dezvoltarea parteneriatelor în ceea ce priveşte industria de apărare, schimbul de know how în domeniul digitalizării, dar şi parteneriate la nivel universitar.
Florin Spătaru a efectuat un tur al unităţii de producţie IAI, compania de stat în domeniul aerospaţial.
"Zeci de români lucrează la IAI. Am fost plăcut impresionat să descopăr ca la secţia de producţie subasamble F-35, 40 de muncitori români sunt parte a echipei IAI. A fost o mare bucurie să observ că limba română este a doua limbă care se aude vorbindu-se la IAI", a menţionat ministrul Spătaru.
El a salutat intensificarea colaborării în domeniul apărării dintre cele două state, prin participarea la programe guvernamentale comune şi prin parteneriate între companiile din România şi Statul Israel.
"Evenimentele din Ucraina reprezintă argumente suplimentare pentru atenţia pe care o acordăm industriei de apărare. Construcţia de avioane civile sau militare este una dintre industriile pe care România este obligată să o revitalizeze având în vedere semnificaţia strategică a acestui sector industrial", a subliniat ministrul Economiei.
În marja vizitei de lucru, Florin Spătaru a vizitat Elbit Land Systems, o companie care dezvoltă sisteme de ultimă generaţie în domeniul industriei de apărare şi care este prezentă în România atât cu sedii proprii, la Bacău şi Craiova, cât şi în diverse proiecte comune cu companii de stat din România.
"Conflictul armat de la graniţe a configurat cu atât mai mult oportunitatea dezvoltării industriei de apărare pe teritoriul naţional, iar investitorii străini aflaţi deja pe piaţa românească au ocazia să-şi consolideze afacerile. În plus, România serveşte ca poartă de intrare pentru investiţiile în acest sector către celelalte state europene, iar acest aspect este un avantaj de care ar trebui să profităm pentru atragerea de noi investitori în ţara noastră", a punctat ministrul Economiei.
Cu prilejul vizitei de lucru, ministrul Florin Spătaru a depus, la Yad Vashem (Memorialul Victimelor Holocaustului), o coroana de flori în memoria victimelor Holocaustului, angajându-se în combaterea antisemitismului, rasismului şi discriminării.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6912 / 20618 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
RTPR, desemnată „Consultantul Juridic al Anului” la Gala ROPEA Awards 2025
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Filip & Company operează în segmentul cel mai sofisticat al pieței de Capital Markets, acolo unde se proiectează emisiuni pentru stat, bănci sistemice, companii listate și emitenți antreprenoriali, toate sub presiunea unui calendar strâns și a unor standarde de conformare ridicate | De vorbă cu Olga Niță (Partener) despre direcția pieței, proiectele-reper ale anului, modul în care funcționează ”laboratorul de soluții” și mecanismele interne care permit echipei să finalizeze, la timp și în siguranță, tranzacții extrem de sofisticate
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





