UE trebuie să investească 200 milioane euro pe an pentru a sprijini producţia internă de magneţi din pământuri rare
01 Octombrie 2021
AgerpresCompaniilor trebuie să le fie acordate facilităţi fiscale ca parte a planului UE de a produce o cincime din cererea pentru magneţi din pământuri rare până în 2030, informează ERMA.
Uniunea Europeană ar trebui să investească până la 200 de milioane de euro pe an pentru a sprijini producţia internă de magneţi din pământuri rare, vitali pentru vehiculele electrice, roboţi şi turbinele eoliene, şi pentru a-şi reduce dependenţa de China, a anunţat Alianţa europeană pentru materii prime (ERMA), un organism finanţat de UE. transmite Reuters.
Companiilor trebuie să le fie acordate facilităţi fiscale ca parte a planului UE de a produce o cincime din cererea pentru magneţi din pământuri rare până în 2030, informează ERMA.
În UE, în prezent 95% din magneţii permanenţi din pământuri rare sunt importaţi din China.
UE, alături de Statele Unite şi Marea Britanie, vrea să dezvolte mineritul şi procesarea de pământuri rare pentru îndeplinirea ţintelor de reducere a emisiilor de carbon. Cererea pentru magneţii permanenţi ar urma să crească de zece ori până în 2050, când UE şi Marea Britanie s-au angajat să-şi reducă la zero emisiile nete de gaze cu efect de seră.
Certificarea de mediu şi achiziţiile susţinute de stat se numără printre propunerile ERMA, care susţine că sectorul magneţilor din pământuri rare trebuie să fie o prioritate strategică.
"Trebuie să acţionăm rapid. Deficitul faţă de China se extinde şi cererea pe plan global este în creştere. Avem dovezi că va exista un risc major de întrerupere a lanţului de aprovizionare, cu implicaţii pentru întreaga industrie europeană", a avertizat Bernd Schäfer, director general al EIT Raw Materials, care gestionează ERMA.
Propunerea cheie este lansarea unui "Fond punte" de 150-200 milioane de euro pe an pentru a ajuta la finanţarea proiectelor.
Companiile au depus la ERMA 14 proiecte, în valoare de 1,7 miliarde de euro, care ar permite blocului comunitar să majoreze producţia de magneţi permanenţi la 7.000 tone până în 2030, de la 500 tone în prezent.
Firmele din Europa susţin că nu pot concura acum cu producătorii chinezi, care obţin subvenţii în valoare de aproximativ o cincime din costurile lor cu materiile prime, ceea ce-i ajută să furnizeze magneţi pe 90% din piaţa globală.
Anul trecut, UE a lansat Alianţa europeană pentru materii prime (ERMA), pentru a se asigura că blocul comunitar are mineralele necesare pentru tranziţia ecologică, şi acordă prioritate pământurilor rare.
Obiectivul este crearea unei industriei locale de extragere a pământurilor rare şi de procesare a magneţilor, pentru reducerea dependenţei de furnizorii chinezi.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 11680 / 18374 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...