ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Uniunea Europeană şi India au reluat negocierile pentru un acord de liber schimb

27 Iunie 2022   |   Agerpres

Negocierile, ce se desfăşoară în capitala Indiei până la 1 iulie, vor încerca să ajungă la un acord de liber schimb, precum şi la acorduri privind protejarea investiţiilor şi indicaţiile geografice ale produselor.

 
 
Uniunea Europeană şi India au reluat luni, după o întrerupere de nouă ani, negocierile în vederea încheierii unui acord de liber schimb până la sfârşitul lui 2023, discuţii ce au loc într-un context în care occidentalii încearcă să-şi întărească legăturile strategice cu New Delhi, transmite AFP.
 
Negocierile, ce se desfăşoară în capitala Indiei până la 1 iulie, vor încerca să ajungă la un acord de liber schimb, precum şi la acorduri privind protejarea investiţiilor şi indicaţiile geografice ale produselor.
 
Negocierile cu privire la un acord de liber schimb sunt blocate din 2013 din cauza unor dosare precum protejarea brevetelor şi reducerile tarifare.
 
Uniunea Europeană este unul din principalii parteneri comerciali ai Indiei, valoarea schimburilor cifrându-se la aproximativ 120 miliarde de euro în 2021, a indicat la mijlocul lunii iunie comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, anunţând reluarea negocierilor.
 
Supranumită de fostul preşedinte american Donald Trump 'regina taxelor vamale', India a devenit mai deschisă la reducerea barierelor comerciale în ultimii ani şi a negociat acorduri cu mai multe ţări.
 
New Delhi a semnat în februarie un important acord de parteneriat economic cu Emiratele Arabe Unite, iar în aprilie un acord interimar de liber schimb cu Australia.
 
De asemenea, India se află în negocieri comerciale cu Canada, Israel şi Marea Britanie.
 
Aceste discuţii survin într-o perioadă în care India caută să realizeze un echilibru dificil între relaţiile sale cu Occidentul şi cele cu Rusia, care îi furnizează o mare parte din necesarul său de armament şi energie. India s-a abţinut să condamne deschis invazia Rusiei în Ucraina şi să se alăture voturilor în acest sens la Naţiunile Unite.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8475 / 18434
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...