Acţionarii TeraPlast au aprobat acordarea de dividende în valoare totală de 226,6 mil. lei
28 Iunie 2021 AGERPRES
În acest an, Grupul TeraPlast investeşte peste 160 milioane de lei în creşterea cu 50% a capacităţii de producţie pentru linia de business Instalaţii, în dublarea capacităţii de procesare a fabricii de reciclare PVC rigid şi în noul segment de business ambalaje biodegradabile.
Acţionarii TeraPlast au aprobat acordarea de dividende şi distribuirea de acţiuni gratuite în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 25 iunie 2021, a anunţat luni compania.
Potrivit sursei citate, valoarea totala a dividendelor care urmează a fi acordate este de 226,6 milioane de lei, iar majorarea de capital social se va realiza cu suma de 43,6 milioane lei. "Asta înseamnă un dividend brut de 0,13 lei/acţiune şi distribuirea de 1 acţiune gratuită la fiecare 4 acţiuni deţinute", se menţionează în comunicat.
"Dividendele se acordă din profitul înregistrat de TeraPlast SA în trimestrul 1 al anului curent. În urma finalizării tranzacţiei de vânzare a diviziei Steel, care a avut loc în februarie 2021, TeraPlast a înregistrat un profit de 274 milioane de lei. Din acest profit, Consiliul de Administraţie al TeraPlast a propus distribuirea sumei de 226,6 milioane de lei sub formă de dividend special, propunere aprobată în 25 iunie de către AGA. Tot atunci s-a aprobat şi majorarea de capital social şi acordarea de 1 acţiune gratuită la fiecare 4 acţiuni deţinute. Pentru dividende, data ex-date este 12 iulie 2021, iar data plăţii este 22 iulie 2021. În cazul majorării de capital social, ex-date este 28 septembrie 2021, cu data plăţii stabilită pentru 30 septembrie 2021", se menţionează în comunicat.
În acest an, Grupul TeraPlast investeşte peste 160 milioane de lei în creşterea cu 50% a capacităţii de producţie pentru linia de business Instalaţii, în dublarea capacităţii de procesare a fabricii de reciclare PVC rigid şi în noul segment de business ambalaje biodegradabile.
"Pentru 2021, Grupul TeraPlast are bugetată o cifră de afaceri de 636,2 milioane de lei şi o EBTDA de 89,1 milioane de lei, în creştere cu 60% (cifra de afaceri), respectiv 63% (EBITDA) comparativ cu anul 2020. În perioada ianuarie-martie 2021, Grupul TeraPlast a înregistrat o cifră de afaceri de 107,9 milioane de lei (+28% faţă de T1/2020) şi o EBITDA de 17,5 milioane de lei (+61% faţă de T1/2020). În aceeaşi perioadă, profitul operaţional s-a dublat, iar marja EBITDA a crescut la 16,2%. Aceste rezultate ţin cont de redimensionarea Grupului în urma tranzacţiilor din 2020 şi sunt peste cele bugetate", se mai spune în comunicat.
Totodată, grupul studiază activ şi alte oportunităţi de achiziţii în ţară şi în străinătate. Obiectivul Grupului este de a reconstrui EBITDA de 130 milioane de lei anterioară tranzacţiilor recente, în decurs de 2 ani, atât prin fuziuni şi achiziţii, cât şi prin creştere organică.
Grupul TeraPlast este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack şi Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP. Acţiunile companiei sunt incluse în indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti şi, din septembrie 2020, în indicii TotalCap şi MicroCap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relaţia cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obţinut nota maximă, 10, pentru al doilea an consecutiv.

| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4725 / 9172 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS