ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ASFOR şi BRM vor înfiinţa o bursă a lemnului în primul trimestru din 2022

19 Octombrie 2021   |   Agerpres

O astfel de platformă va asigura tranzacţii transparente, eficiente, competitive şi integre. Informaţiile privind pieţele administrate de BRM sunt publice, iar corectitudinea şi respectarea normelor etice sunt asumate prin reglementările interne ale bursei.

 
 
Asociaţia Forestierilor din România - ASFOR şi Bursa Română de Mărfuri (BRM) au încheiat un memorandum de înţelegere pentru de realizarea unei platforme de piaţă bursieră pentru comercializarea lemnului şi materialului lemnos, bursa lemnului, care va fi operaţională în primul trimestru din 2022, potrivit unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.
 
O astfel de platformă va asigura tranzacţii transparente, eficiente, competitive şi integre. Informaţiile privind pieţele administrate de BRM sunt publice, iar corectitudinea şi respectarea normelor etice sunt asumate prin reglementările interne ale bursei.
 
Tranzacţiile pe bursă au avantaje atât pentru vânzători, cât şi pentru cumpărători: negocierea preţurilor electronic sau prin licitaţie cu strigare; cotaţii şi preţuri de referinţă puse la dispoziţia clienţilor, executarea în bune condiţii a contractului în baza unui sistem de garanţii, facturarea electronică şi debitarea directă; termenul redus de desfăşurare a procedurilor - ordinul este programat la tranzacţionare în maximum 7 zile din momentul emiterii lui
 
"Înfiinţarea Bursei Lemnului va duce comerţul cu lemn şi material lemnos la un alt nivel din toate perspectivele comerciale şi etice. Semnatarii acestui Memorandum şi-au asumat o construcţie care va simplifica şi clarifica, totodată, comerţul cu lemn şi material lemnos. Există burse ale lemnului în statele occidentale, sperăm să operaţionalizăm şi Bursa Lemnului din România în primul trimestru al anului 2022", se arată în comunicat.
 
ASFOR reprezintă interesele de breaslă ale persoanelor juridice din domeniul exploatării şi prelucrării primare a lemnului. Asociaţia promovează comerţul liber, sigur şi transparent cu lemn şi material lemnos şi doreşte dezvoltarea pieţei dedicate vânzării şi achiziţiei de lemn şi material lemnos.
 
BRM este o instituţie cu experienţă şi expertiză în organizarea pieţelor de materiale. Are o structură deja constituită pentru vânzarea-cumpărarea de mărfuri şi poate construi şi opera o platformă de piaţă bursieră pentru comercializarea lemnului şi materialului lemnos.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4018 / 9085
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr premiază șapte studenți la drept în a cincea ediție a concursului „law, sweet law”
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...