ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bohâlțeanu & Asociații a asistat Premier Energy, jucător major în sectorul energetic, într-o cascadă de tranzacții în care a fost cumpărător și vânzător. Proiect multijurisdicțional complex, executat de o echipă pluridisciplinară, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner)

06 Martie 2026   |   Bogdan Alexandru

Echipa de avocați BSMP, sub coordonarea lui Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner și formată din profesioniști specializați în domeniul Corporate, M&A, Competition și Tax, din care au mai făcut parte Anda Călin (Managing Associate), Irina Picos (Managing Associate), Theodora Dumitru (Senior Associate) și Bianca Baltean (Associate), a oferit consultanță Premier Energy în toate etapele procesului de tranzacție, incluzând structurarea tranzacției, pregătirea documentației și asistarea clientului pe parcursul negocierii și semnării documentelor de tranzacție.

 
 
Bohâlțeanu & Asociații (BSMP) a asistat Premier Energy în tranzacția privind, pe de o parte, achiziția unor participații în șapte societăți din România, Cipru și Ungaria în domeniul producției de energie regenerabilă, respectiv furnizare de energie, astfel încât compania va ajunge la o deținere de 100% în aceste active și, pe de altă parte, vânzarea participației de 51% deținute în cadrul Alive Capital SA și Alive Capital D.O.O Beograd (Serbia) către Omnia Capital BV. Aceaste tranzacții susțin strategia de consolidare a prezenței Premier Energy în producția de energie electrică din surse regenerabile și de extindere a integrării verticale a operațiunilor din domeniul energiei electrice din România. Se estimează că tranzacția va fi finalizată în trimestrul al doilea din 2026 și este condiționată de obținerea aprobărilor de reglementare uzuale, inclusiv a celor legate de achiziția Alive Capital de către Omnia Capital BV. . . 


Potrivit informațiilor transmise redacției de Premier Energy Group, acordul include achiziția de către Premier Energy a participațiilor minoritare pe care nu le deține încă în următoarele entități: Ecoenergia S.R.L. (20%), Enex Nalbant Renewable S.R.L. (20%), Alive Wind Power One S.R.L. (35%), Alive Renewable Holding Limited (49%), Alive Capital Kft (49%), Da Vinci New Project S.R.L. (100%) și Alive Sun Power Two S.R.L. (100%). La finalizarea tranzacției, Premier Energy va deține o participație de 100% în toate aceste companii. Premier Energy va păstra, de asemenea, deținerea integrală în Da Vinci New Project S.R.L. și Alive Sun Power Two S.R.L.  

Concomitent, Grupul va vinde participația sa de 51% în Alive Capital S.A. și participația de 51% în Alive Capital D.O.O. Beograd, o entitate de furnizare din Serbia, către Omnia Capital B.V. Compania va continua să utilizeze oferta existentă de servicii și produse a Alive Capital, inclusiv servicii de administrare a activelor de energie regenerabilă, pe durata unei perioade de tranziție de maximum trei ani, în timp ce își dezvoltă în continuare propriile competențe de administrare a energiei din surse regenerabile, inclusiv în zona de echilibrare și administrare tehnică a activelor.

Potrivit lui Peter Stohr, CFO al Premier Energy Group, tranzacția susține strategia de consolidare a bazei de producție din surse de energie regenerabilă și de dezvoltare a unei structuri integrate a activităților din domeniul energiei electrice din România, fără a afecta profitabilitatea. 

--------------------------------------------------------------------------

   Citește și 


→   2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026


--------------------------------------------------------------------------

Consultanță în toate etapele tranzacției

Echipa de avocați BSMP, sub coordonarea lui Ionuț Bohâlțeanu, Managing Partner și formată din profesioniști specializați în domeniul Corporate, M&A, Competition și Tax, din care au mai făcut parte Anda Călin (Managing Associate), Irina Picos (Managing Associate), Theodora Dumitru (Senior Associate) și Bianca Baltean (Associate), a oferit consultanță Premier Energy în toate etapele procesului de tranzacție, incluzând structurarea tranzacției, pregătirea documentației și asistarea clientului pe parcursul negocierii și semnării documentelor de tranzacție. 

Ionuț Bohâlțeanu, Partener responsabil de aria Corporate și M&A în cadrul BSMP, a evidențiat: „Începutul anului se remarcă printr-un proiect de anvergură în cadrul mandatelor de M&A, fiind vorba despre o tranzacție complexă, în care părțile acționează atât în calitate de vânzător, cât și în calitate de cumpărător al unor participatii urmând ca, la finalizarea tranzacției, fiecare dintre cumpărători să dețină un procent de 100% în companiile în care achiziționează aceste pachete. Atenția la detalii în structurarea tranzacției și adresarea în mod corespunzător a particularităților acesteia au constituit elementele-cheie, având în vedere ca este vorba despre un proiect multi-jurisdicțional prin raportare la societățile-țintă ce fac obiectul tranzacției, dar ținând cont și de domeniul de activitate al entităților implicate. Tot prin raportare la domeniul de activitate al entităților implicate și la particularitățile acestui domeniu, finalizarea tranzacției este condiționată de îndeplinirea unor condiții suspensive, în special privind obținerea aprobărilor uzuale de reglementare aplicabile”.

Grupul EMMA Capital a început să investească în afaceri din România prin achiziționarea companiilor românești de distribuție a gazelor naturale Gaz Sud și Grup Dezvoltare Rețele în 2013.

Printr-o creștere progresivă, Premier Energy (parte din grupul EMMA Capital) și-a asigurat poziția ca al treilea cel mai mare distribuitor și furnizor de gaze naturale din România, deservind peste 166.000 de clienți și fiind una dintre companiile de productie și furnizare de energie regenerabilă cu cea mai rapidă creștere din România, cu o capacitate de generare de energie regenerabilă de peste 1800 MW în proprietate, management sau în dezvoltare.

Angajamentul BSMP față de excelență și satisfacția clienților i-a adus rapid o reputație de partener de încredere. Societatea a fost înființată în mai 2014 și acordă servicii avocațiale integrate, la cel mai înalt nivel, în următoarele arii de practică: Drept Societar, Mergers & Acquisitions/Privatizări, Dreptul Muncii, Banking & Finance, Piețe de capital, Healthcare & Pharma, Energie și Resurse naturale, Real Estate, Fiscal și Vamal, Achiziții Publice, Concesiuni/PPP, Insolvență, Protecția datelor cu caracter personal, Litigii. 

-------------------------------------------------------------------------------------------

Citește și

→   Bohâlțeanu & Asociații a stat alături de asociații Auto Brand SRL în tranzacția prin care BPW Group a intrat pe piața locală. Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) și Anda Călin (Managing Associate), în prim plan 

→   Bohâlțeanu și Asociații a asistat Grupul Ion Moș în achiziția brandului românesc Lucas Bites, o etapă importantă în strategia de expansiune a grupului. Echipa de proiect, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Head of Corporate ̸ M&A)

→   BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări

→   Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”

-------------------------------------------------------------------------------------------

Ghidurile internaționale evidențiază ”implicarea partenerilor în fiecare dosar”

Profilul firmei de avocați este conturat de multiple proiecte de corporate/M&A și energie, în care partenerii coordonatori gestionează frecvent teme de guvernanță, structurări și tranzacții transfrontaliere. Ghidurile juridice subliniază că practica de comercial, corporate și fuziuni-achiziții este alimentată de mandate cu componentă internațională, energia fiind un sector de lucru recurent; grupul este coordonat de partenerii Ionuț Bohâlțeanu și Daniela Milculescu, cu sprijinul unei echipe care acoperă integral ciclul de viață al investițiilor. 

Experiența lui Ionuț Bohâlțeanu include proiecte majore de M&A, privatizări, finanțări corporative și structurări, cât și o componentă consistentă de piață de capital. 

Munca avocaților este reflectată și în ghidurile juridice internaționale. În Legal 500 (ediția 2025), Bohâlțeanu & Asociații este evidențiată în practica de Comercial / Fuziuni & Achiziții, cu un profil în care energia este evidențiată ca sursă importantă de proiecte, iar coordonarea practicii este asigurată de Ionuț Bohâlțeanu și Daniela Milculescu, cu sprijinul Andei Călin. În secțiunea dedicată sunt listate nume de clienți precum Premier Energy și Christian Tour, iar echipa este descrisă ca având expunere pe tranzacții transfrontaliere și pe întregul spectru al guvernanței corporative. Legal 500 punctează experiența internațională a partenerilor în proiecte societare și comerciale, iar opiniile clienților merg în aceeași direcție: „echipă foarte bine organizată”, „răspunsuri rapide și aplicate”, „implicarea partenerilor” – observații care configurează un mod de lucru apropiat de business, orientat către rezultat. 

Pe de altă parte, colaborarea cu rețele profesionale internaționale și afilierea la organizații de afaceri locale confirmă deschiderea către proiecte cu elemente transfrontaliere și creează canale rapide de cooperare în tranzacțiile cu componente multi-jurisdicționale. Din perspectiva clienților, acest lucru se traduce frecvent în coordonare eficientă cu consultanți din alte jurisdicții și în soluții contractuale adaptate la specificul reglementar al mai multor piețe. 

Dincolo de directoare și palmares, un indicator relevant rămâne calitatea feedback-ului din piață. Sintagma „implicarea partenerilor în fiecare dosar”, reluată în testimonialele Legal 500, nu este doar formulă elogioasă; ea sugerează un mod de lucru care prețuiește atenția la detalii, promptitudinea și personalizarea soluțiilor. 

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 70 / 9203
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Christian Tour în consolidarea AnimaWings prin cooptarea unor investitori instituționali | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei multidisciplinare: ”Tranzacția reflectă capacitatea noastră de a gestiona proiecte complexe, care implică simultan restructurări corporative, optimizarea structurilor de finanțare și alinierea unor interese diverse într-un cadru de reglementare specific”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...