ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Deloitte România a asistat grupul medical Affidea în preluarea rețelei de radioterapie Medeuropa. Tranzacția tocmai a fost finalizată

10 Iunie 2024   |   BizLawyer

Rețeaua Affidea din România se va extinde astfel cu cele patru centre medicale pe care MedEuropa le deține în prezent în București, Constanța, Brașov și Oradea, precum și cu un al cincilea, care urmează să fie deschis în Iași.

 
 
Deloitte România a asistat grupul medical Affidea, unul dintre liderii pieței de servicii medicale, în preluarea rețelei Medeuropa, care oferă servicii de radioterapie și chimioterapie, precum și consultații de oncologie. Tranzacția a fost semnată în luna februarie 2024 și a fost finalizată recent, în urma obținerii aprobărilor din partea autorităților de reglementare și din domeniul competiției. Prin această preluare, Affidea intră pe nișa serviciilor de radioterapie și în România, segment pe care îl acoperă deja în alte țări europene.

Prin finalizarea achiziției MedEuropa și deschiderea noului centru oncologic ultramodern de la Iași, consolidăm angajamentul nostru de combatere a cancerului în comunitățile unde suntem prezenți. Această nouă etapă reprezintă un pas important în direcția reducerii decalajelor în domeniul îngrijirii oncologice prin furnizarea de diagnosticare avansată, analize de laborator, tratamente de radioterapie și chimioterapie, precum și o gamă largă de consultații complementare în cadrul unei singure rețele. Rămânem dedicați obiectivului nostru de a îmbunătăți ratele de supraviețuire și de a ne asigura că fiecare pacient primește îngrijire personalizată și accesibilă pe tot parcursul experienței sale - de la diagnosticul incipient până la recuperare”, a declarat Răzvan Predica, CEO, Affidea România și Ungaria.

Rețeaua Affidea din România se va extinde astfel cu cele patru centre medicale pe care MedEuropa le deține în prezent în București, Constanța, Brașov și Oradea, precum și cu un al cincilea, care urmează să fie deschis în Iași.

O echipă multidisciplinară formată din consultanți financiari și fiscali din cadrul Deloitte România a oferit Affidea asistență în demersul de due diligence financiar și fiscal, servicii de suport în tranzacție, precum și de dimensionare a pieței pentru o selecție de servicii medicale. Echipa din practica de consultanță financiară care a lucrat la proiect a fost formată din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Vlad Bălan, Director, Ioana Boca, Director, Marina Nicola, Director Adjunct, Cristina Ifrim, Manager, Andreea Voinea, Senior Associate, precum și Marc Nedera, Vlad Mureșan, Cristiana Țepeș, Gabriela Rusu și Victor Tutuianu, Associates. Experții fiscali care au lucrat la tranzacție au fost Dan Bădin, Partener, Laura Bobar, Senior Manager, Alexandra Gheorghe, Senior Associate, și Alexandra Samson, Associate.

„Rolul echipei Deloitte în acest proiect a constat în analizarea din punct de vedere financiar și fiscal a companiilor care urmau să fie achiziționate, identificarea potențialelor riscuri și oportunități, precum și evaluarea implicațiilor fiscale ale tranzacției. Mulțumim echipei Affidea și lui Răzvan Predica pentru colaborarea excelentă, care ne-a permis să ne îndeplinim rolul asumat în acest proiect și să contribuim la succesul tranzacției și, astfel, la atingerea unui obiectiv strategic pentru Affidea. Pentru noi, experiența a fost deopotrivă o sursă de motivație și de dezvoltare profesională", a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Affidea România, unul dintre cei mai mari jucători din piața de profil, oferă servicii medicale de diagnostic imagistic avansat, analize de laborator și consultații medicale, prin 53 de centre medicale situate în 27 de orașe. Rețeaua are peste 1.500 de angajați și peste 2 milioane de pacienți anual. La nivel european, Affidea este cel mai mare furnizor de servicii medicale integrate și este prezentă în 15 țări.

Rețeaua MedEuropa, înființată în 2018 de Telemos Capital în parteneriat cu o echipă locală de antreprenori, are 300 de angajaţi.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1156 / 9195
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...