
ELBI Electric&Lighting închiriază 15.000 mp în P3 Bucharest A1. Tranzacție intermediată de Dunwell Industrial Brokerage
24 Mai 2022
BizLawyerOdată cu prezența noului chiriaș, P3 Bucharest A1 își extinde portofoliul de furnizori specializați pe zona de distribuție de produse și servicii destinate domeniului electric.
P3 Logistic Parks (“P3”) primește un nou chiriaș în comunitatea de business de la km 13 pe A1. ELBI, liderul pieței de echipamente electrice de joasă tensiune din România, va ocupa peste 15.000 de metri pătrați de spații de depozitare și de birouri în P3 Bucharest A1. În urma unei investiții de peste 3 milioane de euro în echipamente și sisteme de automatizare, grupul ELBI va inaugura noul depozit în luna noiembrie 2022 și va genera peste 150 de locuri de muncă, asigurând livrarea produselor atât pe piața internă cât și pe cea externă.
Sinziana Pardhan, Managing Director P3 în România, spune: ”Am început discuțiile cu ELBI acum 3 ani de zile când planurile lor de creare a unui centru logistic modern de abia se înfiripau. Am avut de la început o comunicare bună și constructivă cu echipa ELBI și ne-am bucurat că am putut găsi soluții în cadrul parcului nostru care să acopere toate cerințele lor specifice. ELBI va ocupa integral depozitul 3 din P3 Bucharest A1 park și astfel va beneficia exclusiv și de platforma generoasă din jurul depozitului, care va fi utilizată parțial pentru nevoile lor de depozitare exterioară. Depozitul 3 se află la doar 3 minute de mers pe jos de stația CFR călători și foarte aproape de cantina din cadrul parcului, facilități care sperăm să fie utilizate din plin de cei 150 angajați care vor lucra în depozitul Elbi. Le urăm bun venit în comunitatea noastră noilor parteneri și, totodată, îi asigurăm că vor beneficia de expertiza echipei P3 care va oferi, ca și până acum, suport și consultanță pentru implementarea planului de investiții al ELBI în parcul nostru.”
Sinziana Pardhan, Managing Director P3 în România, spune: ”Am început discuțiile cu ELBI acum 3 ani de zile când planurile lor de creare a unui centru logistic modern de abia se înfiripau. Am avut de la început o comunicare bună și constructivă cu echipa ELBI și ne-am bucurat că am putut găsi soluții în cadrul parcului nostru care să acopere toate cerințele lor specifice. ELBI va ocupa integral depozitul 3 din P3 Bucharest A1 park și astfel va beneficia exclusiv și de platforma generoasă din jurul depozitului, care va fi utilizată parțial pentru nevoile lor de depozitare exterioară. Depozitul 3 se află la doar 3 minute de mers pe jos de stația CFR călători și foarte aproape de cantina din cadrul parcului, facilități care sperăm să fie utilizate din plin de cei 150 angajați care vor lucra în depozitul Elbi. Le urăm bun venit în comunitatea noastră noilor parteneri și, totodată, îi asigurăm că vor beneficia de expertiza echipei P3 care va oferi, ca și până acum, suport și consultanță pentru implementarea planului de investiții al ELBI în parcul nostru.”
Odată cu prezența noului chiriaș, P3 Bucharest A1 își extinde portofoliul de furnizori specializați pe zona de distribuție de produse și servicii destinate domeniului electric. Cu peste 26 de ani de experiență și vânzări de peste 61 milioane de euro în 2021, ELBI a construit o puternică rețea de vânzare având în portofoliul său mai mult de 10,000 de clienți din toate segmentele aferente pieței, devenind astfel lider de echipamente electrice de joasă tensiune.
Cristinel Sandu, fondator ELBI, declară: ”Povestea ELBI a început în anul 1996, perioadă în care ne poziționam ca distribuitor al produselor electrice, respectiv corpuri de iluminat. Acum, 26 de ani mai târziu, suntem lideri de piață și ne bucurăm de o echipă tânără, puternică și unită, motivată de oportunitățile care apar odată cu dezvoltarea sectorului de construcții din România și totodată de parteneriatele solide cu branduri consacrate. În ultimii ani am simțit nevoia de a avea un hub logistic modern și sustenabil, care să se bucure, în același timp, de o poziționare strategică. Astfel, având în vedere potrivirea de peste 90% a modului de abordare a business-ului, precum și sprijinul acordat de întreaga echipă, înca de la momentul inițierii discuțiilor, am decis că P3 este partenerul adecvat, de încredere care poate răspunde cerințelor noastre și, totodată, liantul de care avem nevoie în procesul nostru de dezvoltare. În plus, în parcul P3 Bucharest A1 am găsit depozite cu dotări la cele mai înalte standarde internaționale pentru care sustenabilitatea este parte integrată a viziunii pe termen lung.”
Dorin Crisoverghi, administrator Elbi, declară: ”Facilitatea acestei locaţii concretizează exigenţele calitative ale modelului nostru de business în condiţiile de creştere organică a activităţii grupului ELBI. Planurile şi strategiile noastre de expansiune sunt pe deplin compatibile cu această nouă platformă logistică, modernă, care, în primul rând, din perspectiva optimizării, ne permite o planificare integrată a fluxului de procese și operațiuni, atât B2B cât și B2C.”
Începând cu luna august a acestui an, ELBI va instala în cadrul depozitului din parcul P3 sisteme de depozitare moderne, împreună cu o zonă de platformă metalică tip mezanin dotată cu lift, conveyor și sorter având ca rezultat timpi reduși pentru alcătuirea și livrarea comenzilor cu o acuratețe sporită. De asemenea, reconversia iluminatului convențional cu iluminat cu LED precum și instalarea de panouri fotovoltaice pe întreaga clădire reprezintă doar o parte a planului de investiții.
Tranzacția a fost intermediată de Dunwell Industrial Brokerage, singura agenție imobiliară care se axează exclusiv pe zona industrială din România, având ca obiectiv intermedierea eficientă și personalizată a tranzacțiilor dintre dezvoltatorii de parcuri logistice și eventualii chiriași.
Marian Orzu, Managing Partner Dunwell, spune: „Aceasta este una dintre cele mai interesante tranzacții pe care le-am intermediat. Am identificat nevoia celor de la ELBI de spațiu de depozitare și am început imediat să căutăm cea mai bună soluție. Discuțiile cu ambii parteneri au fost foarte productive, atât ELBI, cât și P3 fiind orientați către rezultate, dar și proactivi. Suntem foarte încântați că am putut face parte din acest proiect, prin care ELBI și-a relocat întreaga activitate într-un depozit de clasă A, iar P3 va găzdui încă un partener important în parcul de pe A1.”
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2667 / 8791 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...