ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Electrica a semnat un contract de credit sindicalizat de 3,1 miliarde de lei pentru refinanţare, investiţii şi dezvoltare

02 Mai 2025   |   Agerpres

Aprobarea contractării acestui credit a fost acordată de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din 8 noiembrie 2024.

 
 
Electrica, singura companie românească listată din domeniul distribuţiei, furnizării şi producţiei energiei electrice, a semnat un contract de credit sindicalizat în valoare de 3,1 miliarde de lei, coordonat de Banca Transilvania şi Banca Comercială Română, în calitate de Co-Aranjori Principali Mandataţi, cu participarea Raiffeisen Bank ca Agent de Sustenabilitate, incluzând şi o facilitate de credit destinată finanţării proiectelor verzi eligibile şi susţinerii unui model de afaceri sustenabil.

Potrivit unui comunicat companiei transmis vineri, creditul este structurat în patru facilităţi de credit şi va fi utilizat pentru refinanţarea parţială a expunerii bancare existente, susţinerea planurilor de investiţii în infrastructura energetică şi în dezvoltarea portofoliului de producţie energie regenerabilă.


Beneficiile pentru Grupul Electrica includ optimizarea structurii de finanţare, susţinerea investiţiilor strategice şi îmbunătăţirea performanţei financiare pe termen mediu şi lung, generând valoare adăugată pentru acţionarii şi investitorii companiei.

Aprobarea contractării acestui credit a fost acordată de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din 8 noiembrie 2024.

Creditul va fi utilizat pentru refinanţarea parţială a expunerii bancare existente la nivelul societăţii-mamă, Societatea Energetică Electrica S.A. ("ELSA) şi a filialelor sale - Electrica Furnizare S.A. ("EFSA") şi Distribuţie Energie Electrică România S.A. ("DEER"), precum şi pentru dezvoltarea segmentului de producţie energie electrică din surse regenerabile şi pentru susţinerea investiţiilor de capital aferente planului CAPEX 2025-2027 al filialei de distribuţie energie electrică.

Contractul este structurat în patru facilităţi de credit: Credit revolving pentru ELSA - cu scopul de a refinanţa un credit bilateral pe termen scurt; Facilitate de credit verde la termen pentru ELSA - cu obiectivul de a finanţa proiecte verzi eligibile, respectiv proiecte de producţie şi stocare a energiei regenerabile solare şi/sau eoliene; Credit revolving pentru EFSA - destinat refinanţării mai multor credite bilaterale pe termen scurt;
Credit la termen pentru DEER - în vederea refinanţării unor credite bilaterale pe termen scurt şi finanţării planului CAPEX 2025-2027 al filialei de distribuţie.

"Semnarea acestui contract de credit sindicalizat marchează un pas esenţial în strategia noastră de consolidare financiară şi de sprijinire a investiţiilor în energie regenerabilă. Această tranzacţie ne permite nu doar să optimizăm structura de finanţare a Grupului Electrica şi să asigurăm stabilitatea operaţiunilor noastre curente şi viitoare, ci şi să ne concentrăm pe dezvoltarea proiectelor strategice care contribuie la sustenabilitatea energetică a României. Astfel, suntem astăzi mai aproape de a atinge obiectivul nostru de a deveni un lider în sustenabilitate, creând performanţă şi valoare adăugată pentru acţionarii şi investitorii care ne acordă încrederea lor", a declarat Alexandru Chiriţă, CEO Electrica, citat în comunicat.

Conform sursei, beneficiile la nivelul Grupului Electrica includ optimizarea structurii de finanţare prin reducerea ponderii datoriei pe termen scurt din datoria totală, ceea ce consolidează poziţia financiară a companiei şi îi permite să gestioneze mai eficient resursele disponibile. Susţinerea investiţiilor strategice reprezintă un alt avantaj major prin facilitarea finanţării proiectelor verzi de energie regenerabilă şi infrastructură de distribuţie, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă şi la atingerea obiectivelor de sustenabilitate ale Grupului Electrica.

"Acest împrumut sindicalizat ne oferă flexibilitatea necesară pentru a gestiona eficient capitalul de lucru şi pentru a finanţa investiţiile pe termen lung. Colaborarea cu sindicatul de bănci, implicate activ în proces, ne asigură accesul la resursele necesare pentru a continua dezvoltarea şi implementarea proiectelor noastre de energie regenerabilă şi le mulţumim atât lor, cât şi tuturor partenerilor din această tranzacţie complexă pentru suportul acordat. Pentru companie, acest credit sindicalizat reprezintă o premieră, dar sunt convins că, alături de echipa Electrica, este doar începutul şi un indicator al gradului de profesionalism de care dăm dovadă în abordarea unor astfel de tranzacţii complexe, atât în prezent, cât şi în viitor", a adăugat Ştefan Frangulea, Director Financiar Electrica.

În plus, îmbunătăţirea performanţei financiare consolidează stabilitatea şi predictibilitatea fluxurilor de numerar viitoare, precum şi a EBITDA, ceea ce asigură o bază solidă pentru planificarea pe termen lung şi pentru realizarea investiţiilor viitoare. Toate aceste beneficii cumulate, permit Electrica să îşi consolideze poziţia pe piaţă şi să îşi îndeplinească obiectivele strategice într-un mod sustenabil şi eficient, în timp ce îşi susţine promisiunile de a crea valoare adăugată pe termen lung pentru acţionarii şi investitorii săi.

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie, furnizare şi producţie a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice.

Grupul Electrica oferă servicii la aproximativ 3,9 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu organizare în trei zone pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 8660
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
EximAsig, parte a Grupului Exim Banca Românească, preia Asito Kapital. KPMG Legal a asistat cumpărătorul
Sebastian Guțiu, Managing Partner Schoenherr România, interviu în Italia Oggi: ” Mediul economic românesc prezintă lumini și umbre. 2025 va fi un an delicat; unele decizii politice și reforme structurale ar putea fi încetinite”
Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vânzarea fabricii sale din România către Hartmann Packaging | Mădălina Neagu (partener), coordonatoarea echipei: ”Sectorul producției din România continuă să atragă atenția investitorilor strategici”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...