
eMAG a intrat în etapa finală a fuziunii cu Extreme Digital în Ungaria
10 Mai 2022
AgerpresAnul acesta eMAG, împreună cu firma de curierat Sameday, vor extinde reţeaua easybox din Ungaria de la 450 la 700 de unităţi.
eMAG a intrat în etapa finală a fuziunii cu Extreme Digital în Ungaria, iar clienţii maghiari pot comanda acum de pe o platformă comună, respectiv eMAG.hu, informează marţi compania.
Potrivit unui comunicat, fuziunea dintre eMAG şi Extreme Digital a intrat în etapa finală, care le dă posibilitatea clienţilor din Ungaria să acceseze aproape patru milioane de produse de pe o platformă unică, eMAG.hu, inclusiv prin aplicaţia mobilă eMAG.
Pe lângă simplificarea experienţei de shopping, cei peste două milioane de clienţi eMAG din Ungaria vor beneficia de acces la un număr mai mare de produse, preţuri mai bune, comoditate mai mare prin servicii de livrare şi retur la standarde înalte.
În acest sens, anul acesta eMAG, împreună cu firma de curierat Sameday, vor extinde reţeaua easybox din Ungaria de la 450 la 700 de unităţi, pentru a le oferi clienţilor o experienţă care răspunde noilor obiceiuri de consum amplificate de evoluţia rapidă a ecommerce, mai mult timp pentru activităţile importante din vieţile lor, dar şi economii la bugetul personal.
Potrivit unui comunicat, fuziunea dintre eMAG şi Extreme Digital a intrat în etapa finală, care le dă posibilitatea clienţilor din Ungaria să acceseze aproape patru milioane de produse de pe o platformă unică, eMAG.hu, inclusiv prin aplicaţia mobilă eMAG.
Pe lângă simplificarea experienţei de shopping, cei peste două milioane de clienţi eMAG din Ungaria vor beneficia de acces la un număr mai mare de produse, preţuri mai bune, comoditate mai mare prin servicii de livrare şi retur la standarde înalte.
În acest sens, anul acesta eMAG, împreună cu firma de curierat Sameday, vor extinde reţeaua easybox din Ungaria de la 450 la 700 de unităţi, pentru a le oferi clienţilor o experienţă care răspunde noilor obiceiuri de consum amplificate de evoluţia rapidă a ecommerce, mai mult timp pentru activităţile importante din vieţile lor, dar şi economii la bugetul personal.
Totodată, livrarea va fi accelerată odată cu finalizarea investiţiei în valoare de 100 de milioane de euro în primul depozit eMAG din afara României, situat în Dunaharaszti, lângă Budapesta, la începutul lui 2023. În acelaşi timp, noul depozit le va facilita clienţilor din Ungaria accesul la o gamă şi mai mare de produse din toate categoriile.
Conform firmei de cercetare de piaţă GKID, eMAG este liderul sectorului de comerţ online din Ungaria. La acest lucru contribuie semnificativ platforma eMAG Marketplace locală, unde activează şi peste 2.000 de parteneri români, care realizează mai mult de 40% din veniturile platformei.
"Ne bucurăm că am ajuns în etapa în care activăm sub un singur brand, pe o platformă comună, şi că le putem oferi clienţilor noştri din Ungaria o experienţă de shopping superioară şi servicii de livrare mai rapidă, cu ajutorul tehnologiei şi al know-how-ului dezvoltate în România. Acest nou pas în dezvoltarea internaţională a eMAG ne susţine în strategia noastră de a crea cel mai mare ecosistem de ecommerce din regiune, prin oferirea unei game mai variate de produse şi prin dezvoltarea de servicii care răspund nevoilor în continuă transformare ale clienţilor noştri din toate ţările în care activăm", a declarat Daniel Spiridon, VP Business Development & Strategy eMAG.
În vederea extinderii internaţionale, care reprezintă un pilon de creştere pentru dezvoltarea companiei, eMAG a demarat anul trecut un plan de investiţii de 785 milioane de lei pe următorii doi ani.
Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De 20 de ani, compania investeşte constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienţii să economisească timp şi bani, şi a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria şi Ungaria.
Cu o gamă de produse în continuă creştere atât prin oferta proprie, cât şi prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta şi comanda orice, de oriunde. Clienţii beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox şi livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonaţi, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanţare în rate prin eCredit sau servicii de eşalonare a plăţii precum Buy now, pay later sau Slice it, şi aplicaţia de mobil.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2865 / 8923 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Într-un an dominat de pragmatism, Mitel & Asociații menține ritmul în M&A: echipă compactă, coordonare directă a partenerilor, continuitate și seriozitate în dosarele complexe, proiecte din industrii cu cerere solidă și un mod de lucru centrat pe integrare, calendar și echilibru între părți | Avocații spun că procedurile pentru investiții străine impun răbdare, dar nu schimbă cursul, într-o piață care rămâne activă, dar mai atentă la detalii
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Grupul Ion Moș în achiziția brandului românesc Lucas Bites, o etapă importantă în strategia de expansiune a grupului. Echipa de proiect, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Head of Corporate ̸ M&A)
Țuca Zbârcea & Asociații Tax câștigă premiul „Firma Anului în Domeniul Prețurilor de Transfer”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...