
Greenglass investeşte 10 milioane de euro pentru o nouă fabrică de reciclare a deşeurilor din sticlă
21 Februarie 2022
AgerpresPotrivit sursei citate, noua fabrică va fi amplasată în apropierea Municipiului Bucureşti, iar construcţia va demara în semestrul al doilea al acestui an, urmând ca intrarea în funcţiune să aibă loc în 2023.
Reciclatorul de sticlă Greenglass investeşte 10 milioane de euro pentru deschiderea unei noi fabrici de reciclare a acestui tip de deşeuri şi măreşte, în acelaşi timp, capacitatea de producţie la 260.000 tone/an, se arată într-un comunicat al companiei, transmis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, noua fabrică va fi amplasată în apropierea Municipiului Bucureşti, iar construcţia va demara în semestrul al doilea al acestui an, urmând ca intrarea în funcţiune să aibă loc în 2023.
"Odată cu noua investiţie, pe lângă operaţiunile de reciclare sticlă post consum, noua fabrică va recicla şi sticlă plană din industria automotive şi sticlă provenită din construcţii şi demolări. Se aşteaptă să creeze peste 100 de locuri de muncă locale în faza de construcţie şi 90 de roluri permanente odată ce va fi finalizată. Pentru reciclarea ambalajelor de sticlă post-consum, fabrica a investit în instalaţii de sortare moderne, optoelectronice, în urma procesării rezultând granule de sticlă cu o puritate a culorii şi a materialului extrem de ridicată, de 99,9%. Totodată, tehnologia pentru reciclarea deşeurilor de sticlă plană este de ultimă generaţie, separă şi îndepărtează materialele tip contaminaţi de pe sticlă, lucru ce va permite creşterea eficienţei în lanţul valoric de reciclare şi oferi producătorilor materii prime secundare reciclate. Recuperate, materiale vor fi direcţionate către diverse sectoare industriale: sub formă de cioburi (cullet) şi vor fi folosite în producţia de sticlă plană", se arată în comunicat.
Reprezentanţii companiei precizează că, în cadrul unei strategii mai ample de dezvoltare, Greenglass va construi o nouă fabrică de reciclare sticlă în partea de Centru-Vest a ţării.
"Capacitatea de procesare totală a celor două fabrici va acoperi ţinta de colectare şi reciclare pe care România o are de îndeplinit pentru deşeurile de ambalaje de sticlă, incluzând şi cantitatea ce urmează a fi colectată din Sistemul Garanţie- Depozit. Cifrele arată că la nivel european producţia de stică a continuat să crească în ultimii ani, ajungând la peste 21.000 tone. Organizaţia Europeană a Producătorilor de Sticlă (FEVE) confirmă că sticla este mai mult ca niciodată principalul material de ambalare pentru băuturi spirtoase, vinuri şi bere şi este al doilea material de ambalare de top din Europa în ceea ce priveşte volumul", notează sursa citată.
Greenglass Recycling, parte din grupul european de reciclare Green Group, este cel mai important reciclator de sticlă din România, prezent în Popeşti-Leordeni, Ilfov, din anul 2013. Fabrica desfăşoară operaţiuni de reciclare a ambalajelor de sticlă post-consum, având o capacitate de tratare de 110,000 tone/an.
Începând din anul 2016, Green Group este deţinut de Abris Capital Partners, un fond independent de top de private equity, care se concentrează pe oportunităţi mid-market în ţările din Europa Centrală şi de Est (CEE), cu investiţii de capital de peste 1,2 miliarde de euro.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3242 / 8957 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dr. Cosmin Vasile, singurul avocat român considerat de Lexology „Thought Leader” atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation | Ce spune un practician român de top despre prezentul și viitorul arbitrajului: piața cere proceduri eficiente și previzibile, UE trebuie să clarifice circulația sentințelor arbitrale străine, iar finanțarea de către terți urcă pe agendă. Arbitrajul rămâne opțiunea asumată pentru dispute complexe, cu rezultate măsurabile
Clifford Chance Badea a asistat Nofar Energy la vânzarea participației în Rătești Solar și a împrumuturilor acordate ca acționar către Econergy International, pentru 45,6 milioane EUR
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
LegiTeam: Junior lawyers 0-1 years - Dispute Resolution Practice | GNP Guia Naghi and Partners
Lexology IP Rankings 2025 | Cine sunt profesioniștii care setează standardele pe o piață din ce în ce mai competitivă: Ana-Maria Baciu, Răzvan Dincă, Dana Blaer și Ciprian Dragomir, printre avocații a căror poziționare confirmă maturizarea sectorului local și relevanța lui în arhitectura regională a proprietății intelectuale
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Filip & Company asistă OH Holding Limited în finalizarea tranzacției prin care fondul de investiții intră în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener)
Filip & Company a asistat Victoriabank în finalizarea achiziției OCN “Microinvest” SRL în Republica Moldova. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...