ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Meta Estate Trust investeşte în proiectele Sopra Estate Holding de pe Litoral

13 Decembrie 2022   |   Agerpres

Potrivit Sopra Estate Holding, companie care dezvoltă mai multe proiecte imobiliare (hoteluri şi apartamente) în Neptun, Jupiter şi Saturn, staţiunile din sudul Litoralului oferă un mix de condiţii economice care asigură un randament investiţional superior pe termen mediu şi lung.

 
 
Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a achiziţionat mai multe unităţi rezidenţiale în proiecte realizate pe litoralul românesc de către dezvoltatorul Sopra Estate Holding.
 
"Zonele din partea sudică a Litoralului sunt mult mai aerisite din punct de vedere urbanistic, graţie planurilor de dezvoltare locală care limitează dezvoltarea imobiliară şi impun asigurarea unor elemente de infrastructură urbană esenţiale, precum drumuri de acces, utilităţi şi spaţiu verde. În plus, extinderea plajelor şi lucrările de infrastructură realizate cu fonduri europene creează un fundament economic, mai ales turistic, semnificativ, cu un potenţial de creştere a valorii investiţiilor imobiliare'', afirmă Răzvan Popa, Head of Sales în cadrul Sopra Resort, unul dintre proiectele Sopra Estate Holding.
 
Potrivit Sopra Estate Holding, companie care dezvoltă mai multe proiecte imobiliare (hoteluri şi apartamente) în Neptun, Jupiter şi Saturn, staţiunile din sudul Litoralului oferă un mix de condiţii economice care asigură un randament investiţional superior pe termen mediu şi lung.
 
"Sudul Litoralului are şanse să devină una dintre cele mai dinamice platforme de business imobiliar şi turistic din România. Investiţiile realizate prin această tranzacţie cu Sopra Estate Holding confirmă interesul investitorilor în proiecte de calitate şi potenţialul semnificativ al acestora în perspectiva următorilor ani'', a declarat Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust.
 
Interesul major pentru Sudul Litoralului este evidenţiat şi de cele peste 100 de proiecte investiţionale ce vor ajunge la aproximativ 250 de milioane de euro în următorii ani.
 
De asemenea, afacerile din sectorul dezvoltării imobiliare din zona Litoralului au crescut spectaculos în ultimii ani.
 
Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, cifra de afaceri netă a celor 258 de companii cu cod CAEN 4110 (dezvoltare imobiliară) din judeţul Constanţa a crescut de la 2,87 milioane lei, în 2010, la 662,5 milioane de lei, în 2021.
 
În plus, estimările companiei de consultanţă Frames indică o cifră de afaceri de peste 700 milioane de lei în 2022. Studiul privind potenţialul investiţiilor de pe Litoral arată, totodată, că firmele din acest sector au raportat, în 2021, un profit net de 316,3 milioane de lei, faţă de 194.146 lei, în urmă cu 10 ani.
 
Sopra Estate Holding SA este unul dintre cei mai activi jucători din zona dezvoltării imobiliare din Constanţa, cu investiţii în patru proiecte în sudul Litoralului, un imobil în Saturn cu 374 apartamente şi studiouri şi o investiţie de 22 milioane de euro, un proiect butique în Jupiter de 3,6 milioane de euro cu 70 de apartamente, un proiect de 14 milioane de euro în Neptun cu 260 de studiouri şi apartamente şi un alt proiect de 45 de milioane de euro în Olimp, aflat în faza de concept.
 
Meta Estate Trust, companie fondată de un grup de antreprenori români cu o vastă experienţă în piaţa de capital şi cea de real estate, şi-a început activitatea în urmă cu puţin peste un an. Modelul de business presupune investiţii în segmentul imobiliar, cu un ciclu scurt de rotaţie a capitalurilor, cu focus pe segmentul rezidenţial urban mare. Începând cu data de 29 august 2022, Meta Estate Trust este prezentă pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, având simbolul bursier MET. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1885 / 8742
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA, alături de un sindicat de bănci românești și internaționale cu privire la acordarea unei facilități de credit în valoare de aproximativ 173 milioane de dolari firmei Black Sea Oil & Gas. Ce avocați au fost implicați în finanțare
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
Schoenherr, alături de M Core în achiziția Focșani Shopping Centre de la KBC Bank. Markus Piuk (partner) a coordonat echipa
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Cariere în Drept | De vorbă cu Andra Mălina Stroe, șefă de promoție a generației care și-a finalizat studiile în 2022, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dacă te-ai ridicat la înălțimea sarcinilor în timpul facultății, este imposibil să nu reușești în a avea o carieră de succes. Înveți de la cei mai buni și ești coleg cu cei mai buni”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Filip & Company asistă NextUp Solutions în procesul de vânzare către Symfonia. Andreea Bănică (counsel): ”Tranzacția confirmă încă o dată că ecosistemul tech românesc este suficient de matur pentru a atrage interesul unor jucători internaționali serioși”
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...