UniCredit Bank România, acționând ca unic coordonator și aranjor împreună cu Alpha Bank Grecia, a structurat un împrumut sindicalizat de 150 mil. € pentru Prime Kapital
18 Februarie 2026 BizLawyer
În cadrul tranzacției, UniCredit Bank contribuie cu 75 de milioane de euro.
UniCredit Bank România, în calitate de coordonator al tranzacției și în parteneriat cu Alpha Bank Grecia, a finalizat cu succes structurarea unui împrumut sindicalizat de 150 milioane euro pentru refinanțarea Mall Moldova. Deținut și dezvoltat de Prime Kapital, Mall Moldova a fost deschis în aprilie 2025 și este unul dintre puținele centre comerciale super-regionale din România.
În cadrul tranzacției, UniCredit Bank contribuie cu 75 de milioane de euro, reafirmând rolul său lider în finanțarea proiectelor de real estate și angajamentul de a susține proiecte cu fundament economic solid, performanțe sustenabile și potențial ridicat de dezvoltare pe termen lung.
„Coordonarea acestei finanțări sindicalizate reconfirmă expertiza noastră în structurarea unor tranzacții complexe, adaptate realităților actuale ale pieței. Participarea UniCredit Bank în sindicatul de 150 milioane de euro reflectă angajamentul puternic față de sectorul de real estate, poziționarea noastră ca jucător de referință în domeniu și capacitatea de a susține proiecte imobiliare de anvergură. Parteneriatul solid cu Prime Kapital demonstrează încrederea reciprocă, viziunea comună pe termen lung și interesul împărtășit pentru proiecte cu impact economic semnificativ”, a declarat Andrei Bratu, Vicepreședinte Executiv Corporate, UniCredit Bank România.

"Această tranzacție marchează o bornă importantă și evidențiază capacitatea Alpha Bank Grecia de a susține inițiative ambițioase de investiții prin soluții de finanțare bine structurate și orientate spre viitor. Prin organizarea și participarea cu 75 de milioane de euro în sindicatul de 150 de milioane de euro, reafirmăm focusul strategic pe sectorul imobiliar și angajamentul de a susține proiecte care promovează dezvoltarea durabilă și crearea de valoare pe termen lung. Relația noastră cu Prime Kapital reflectă o aliniere puternică a obiectivelor și o convingere comună în potențialul proiectelor cu impact major, care accelerează activitatea investițională și creșterea", a declarat Nikolaos Nezeritis, Șeful Departamentului de Banking Corporativ și Instituțional la Alpha Bank Grecia.
"Facilitatea reflectă fundamentele solide ale Mall Moldova, care a redefinit peisajul comercial și de divertisment din estul României de la deschiderea din aprilie 2025", a adăugat Andrew Bird, partener la Prime Kapital. "Suntem extrem de recunoscători pentru eforturile băncilor și consultanților, care ne-au permis să închidem facilitatea mult înainte de cerințele noastre de timp."
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Austria, Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este o bancă universală de top, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Digitalizarea și angajamentul față de principiile ESG sunt factori cheie pentru serviciile noastre și ne ajută să oferim excelență tuturor părților interesate pentru un viitor sustenabil.
Fondată în 1879, Alpha Bank este cea mai veche instituție financiară privată din Grecia și unul dintre cele mai mari grupuri bancare din țară. Cu operațiuni în Grecia, Cipru, Luxemburg și Regatul Unit, banca oferă o gamă completă de produse și servicii pentru persoane fizice și companii. Alpha Bank îmbină expertiza financiară solidă în diferite sectoare cu investiții în capitalul uman și inovația digitală, având ca obiectiv furnizarea de soluții financiare personalizate și de top pe piață. Ghidați de misiunea de a facilita progresul în viață și în afaceri pentru un viitor mai bun, ne angajăm să promovăm un model de creștere sustenabil, rezilient și incluziv pentru economia Greciei.
Prime Kapital este administrator și dezvoltator de active european axat pe piața imobiliară, cu o bază consolidată de active de peste 1,9 miliarde euro, cu o reputație și un istoric excelent pe piață. Deține în mod direct active imobiliare în valoare de peste 650 milioane euro, inclusiv mall-uri moderne recent deschise în România, în valoare de peste 500 milioane euro, dezvoltate de echipa integrată vertical a Prime Kapital. Prime Kapital este, de asemenea, cel mai mare acționar al MAS P.L.C., companie listată la Bursa de Valori din Johannesburg, care deține și operează active de retail de înaltă calitate, generatoare de venituri de peste 1 miliard de euro în ECE, completate de o investiție minoritară semnificativă într-un joint venture cu Prime Kapital.

| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 59 / 9172 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS