ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cel mai mare summit internațional privind Parteneriatul Public-Privat (PPP), desfășurat la București, a avut loc în prezența IFC, Banca Mondială, BERD, a consultanților și oficialilor români cu atribuții în domeniu

21 Mai 2023   |   BizLawyer

Societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații și International Finance Corporation (IFC), parte a World Bank Group, cu sprijinul fondului de investiții în infrastructură Meridiam au organizat summit-ul internațional cu tema „Viziune și strategie pentru atragerea de investiții private în infrastructura din România”.

 
 

Marți, 16 mai, consultanți și specialiști din cadrul International Finance Corporation - IFC (divizie a Băncii Mondiale), reprezentanți ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și fondului de investiții în infrastructură Meridian, avocați de la Țuca Zbârcea & Asociații și înalți oficiali guvernamentali și-au dat întâlnire la București, în cadrul cel mai amplu eveniment dedicat investițiilor în sectoare cheie ale economiei prin mecanismul Parteneriatului Public Privat (PPP). Schimbarea unei mentalități, nevoia unei viziuni comune și a unei strategii coerente în ceea ce privește PPP-urile și, nu în ultimul rând, nevoia de adaptare a cadrului legislativ actual pentru a permite derularea proiectelor de PPP reprezintă principalele concluzii ale summit-ului.

Societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații și International Finance Corporation (IFC), parte a World Bank Group, cu sprijinul fondului de investiții în infrastructură Meridiam au organizat summit-ul internațional cu tema „Viziune și strategie pentru atragerea de investiții private în infrastructura din România”.

Participanții la eveniment au scos în evidență importanța parteneriatelor public-privat (PPP), punctând totodată necesitatea unui cadru normativ coerent și a unor măsuri clare, care să conducă la implementarea unor proiecte de succes și în România, pe modelul altor jurisdicții.

Potrivit lui Florentin Țuca, Managing Partner în cadrul Țuca Zbârcea & Asociații, principalele obstacole în structurarea proiectelor prin mecanismul PPP sunt reprezentate de „dificultățile legate de implementarea unei viziuni, de lipsa unui limbaj comun, a unui numitor comun pe care să-l împărtășească toți actorii implicați - autorităţi publice, instituţii finanţatoare, investitori privaţi -, pe probleme absolut esenţiale în rezolvarea acestor mecanisme contractuale, cum ar fi partajarea riscurilor.” Avocatul și-a exprimat speranța unei schimbării benefice în contextul implementării „strategiei oficiale pentru PPP 2024-2028, pe care ministerul Finanțelor intenționează să o pună în lucru prin unitatea de management al investiţiilor.”

Mihai-Călin Precup, Secretar de Stat la Ministerul Finanțelor, a subliniat avantajele existenței unei platforme comune care să reunească reprezentanți ai statului, ai mediului privat, inclusiv experți din avocatură, precum și instituțiile financiare internaționale: „Parteneriatul public-privat reprezintă o metodă modernă de a debloca niște investiții strategice și, pentru asta, avem nevoie de expertiza privatului şi a instituţiilor financiare internaţionale. Suntem cu toții de acord că, astăzi, în România nu avem o problemă de natură financiară: avem 29 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, avem practic peste 7% din PIB-ul României alocat pentru investiții bugetare. Este, însă, nevoie de expertiza privatului, de cea a instituțiilor financiare internaționale. La nivelul ministerului Finanțelor și împreună cu IFC, am identificat proiecte de parteneriat public-privat, proiecte de investiții în valoare de 440 milioane de euro, de la infrastructură spitalicească până la infrastructură portuară. Așadar, rolul statului este de a identifica strategic care sunt proiectele prioritare pentru a fi finanțabile iar apoi intervine experiența privatului”.

Mariana Ioniță, Secretar General la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, recunoaște că „ceea ce ne-a lipsit a fost continuitatea politică care să asigure o strategie predictibilă, dar ne-au lipsit și legislația coerentă și capacitatea administrativă. Pentru autostrada Comarnic-Brașov avem o întâlnire cu proiectantul: ne-am alocat 5 ani pentru faza de proiectare, pentru analize aprofundate de teren și alegerea soluției celei mai corespunzătoare, care implică inclusiv construirea de tuneluri, viaducte mari. Următorii pași sunt studiile geotehnice. Există foarte multe fonduri europene pe care ne bazăm în următorii ani, dar după 2029-2030 va trebui să ne gândim mai mult la parteneriatele public-privat, să ne îmbunătățim legislația și capacitatea administrativă.”

În opinia directorului regional pentru Europa din cadrul IFC Europe, Mehita Fanny „pentru un PPP de succes este nevoie de un cadru de reglementare, chiar dacă el este unul perfectibil. Din partea guvernelor este nevoie de angajament ferm, de viziune pentru a selecta proiectele cele mai relevante. Este important pentru o țară să aibă un flux de proiecte, astfel încât replicarea şi scalarea să optimizeze costurile. Și, nu în ultimul rând, este nevoie de oameni dedicați atât în stadiul de proiectare și de implementare, dar și în timpul supravegherii implementării, o etapă extrem de importantă în cadrul căreia multe dintre proiectele PPP eșuează. Pentru operatorii privați, este important ca implicarea lor să se facă într-un mediu în care există un cadru instituțional clar reglementat, fără vreun risc pentru operatorul privat de a renegocia după semnarea contractului PPP, iar acordul în sine să fie unul bine redactat, în care fiecare parte își cunoaște atribuțiile. Pentru finanțatori, proiectele trebuie să fie bancabile, să fie bine structurate iar riscul dintre public și privat să fie alocat în mod transparent și de o manieră echilibrată, fiecare parte asumându-și cotă parte din riscuri. Nu în ultimul rând, pentru societatea civilă, în calitate de beneficiar principal al unor asemenea investiții, proiectele PPP trebuie să fie accesibile din punct de vedere financiar, să aibă un scop practic și o utilitate și, nu în ultimul rând, să fie sustenabile, adaptate la nevoile sociale și de mediu ale comunității.”

Din partea Băncii Mondiale, Anna Akhalkatsi, Director de țară România și Ungaria a remarcat: „astăzi, trăim într-un moment de transformare inovatoare în care economiile adoptă calea sustenabilității, își ating obiectivele de dezvoltare, atenuând totodată impactul schimbărilor climatice și urmând planuri ambițioase în ceea ce privește decarbonizarea. Este nevoie ca țintele în materie de dezvoltare și agenda privind decarbonizarea să fie tratate împreună și, în acest sens, transformarea infrastructurii de transport reprezintă una dintre provocările și oportunitățile cheie pentru România. La fel de important este și impactul asupra cetățenilor, economiei și mediului privat pe măsură ce această transformare se întâmplă. Pentru România, trebuie să existe investiții inteligente în proiecte de infrastructură, care nu pot fi făcute doar din surse publice sau fonduri europene. Dacă nu se identifică modalitățile prin care sectorul privat să fie atras, România nu va putea acoperi necesarul de investiții de care are nevoie. De aceea, astăzi nu discutăm dacă este sau nu nevoie de sectorul privat în contextul unor asemenea investiții sau de rolul pe care guvernul ar trebui să-l joace, ci discutăm despre cum putem aduce împreună sectorul privat și cel public pentru a asigura investițiile la nivelul la care România are nevoie şi într-un mod sustenabil pe termen lung. Sunt foarte fericită să văd că sectorul public din România a înţeles importanţa instrumentului PPP.”

Ary Naïm, Director Regional pentru Europa Centrală și de Sud-Est, IFC Europe a arătat că „IFC a alocat 4,6 miliarde de dolari în proiecte sustenabile de investiții de-a lungul anilor, România având cea mai mare expunere din regiune. Doar în acest an vom mobiliza 800 milioane de dolari cu titlu de noi investiții. România oferă oportunități numeroase datorită poziției geografice, a faptului că este prea puțin dependentă de gazul rusesc, datorită revoluției în ceea ce privește tranziția „verde” și digitalizarea, e-mobility etc. Însă pentru a putea beneficia de toate aceste oportunități, România trebuie să reducă decalajele în infrastructură și trebuie să o facă acum, pentru că alte țări sunt și ele în cursa de a atrage noi investiții private. PPP nu este singura modalitate prin care se poate reduce decalajul de dezvoltare în materie de infrastructură: există granturi europene și finanțări municipale, există procedurile de achiziții publice. Însă noi, la IFC, suntem convinși că PPP-urile joacă un rol specific la acest moment îndeosebi prin raportare la riscurile pe care proiectele de infrastructură le comportă. Instituția IFC este recunoscătoare pentru parteneriatul pe care îl are cu România și vă asigurăm, pe această cale, că puteți conta pe suportul și expertiza noastră în structurarea de proiecte de mare valoare. Deși PPP-urile nu reprezintă o soluție miraculoasă la provocările legate de dezvoltare, ele sunt o modalitate excelentă de a regla multe dintre problemele pe care România le întâmpină astăzi.”

Julia Prescot, Chief Strategy Officer și unul dintre cofondatorii fondului de investiții în infrastructură Meridiam, a subliniat angajamentul Meridiam în ceea ce privește Europa Centrală și de Est, valoarea investițiilor în proiecte din România, Bulgaria și Polonia cifrându-se până în prezent la 2,5 miliarde de euro. Meridiam a gestionat peste 120 de proiecte în valoare totală de 20 miliarde dolari: „Meridiam este într-o poziţie în care are capacitatea de a-şi lua timpul necesar pentru un proiect, avem un orizont de investiţii de 25 de ani, suntem dedicaţi succesului pe termen lung şi nu am vândut niciun activ până acum, ceea ce înseamnă că suntem un investitor răbdător. Și că alocăm timp nu doar pentru finanțarea proiectelor și pentru a le face bancabile, dar noi continuăm să colaborăm pe termen lung cu partenerii noștri.”

Proiectul reţelei subterane de fibră optică din Bucureşti, dezvoltată sub numele de NetCity, este unul dintre proiectele aflate astăzi în derulare în România printr-un mecanism de parteneriat public-privat (PPP), a subliniat David Delgado Romero, partener şi director pentru Europa Centrală şi de Est al Meridiam. „Suntem interesaţi să continuăm să investim în România şi suntem deschişi la discuţii cu sectorul public. Mă bucur să văd la acest eveniment reprezentanţi din cadrul municipalităţilor, precum şi reprezentanţi din guvern şi sperăm că vom putea lega oportunităţi concrete de colaborare pe viitor. În același timp, suntem interesați să investim și în proiecte proprii, ne considerăm un dezvoltator ce poate iniția, structura și implementa propriile proiecte”, a adăugat Delgado Romero.

Venera Vlad, Director Asociat și Senior Banker la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a reliefat avantajele implementării unor proiecte prin mecanismul PPP, precizând că „nevoia de infrastructură este întotdeauna mai mare decât fondurile disponibile, chiar și în contextul în care România beneficiază de finanțări generoase din granturi europene. De asemenea, PPP-urile sunt necesare și pentru a atrage ceea ce lipsește în sectorul public: finanțare suplimentară și experiența, management și know how, care vin dinspre sectorul privat. Nu toate țările au o lege PPP specială, pentru că prevederile aferente sunt incluse în legea generală reglementând achizițiile publice. În unele țări, cum este și România, e nevoie de o lege PPP pentru a da un semnal, un mesaj din partea guvernului că promovarea PPP reprezintă o prioritate, pentru a crea un cadru instituțional care să facă propice implementarea acestor proiecte și pentru a acoperi anumite goluri legislative din cauza cărora unele proiecte PPP nu pot fi de succes. PPP este tot o modalitate de achiziție publică, elementul esențial este că o lege adecvată își propune să creeze un echilibru contractual între cele doua părți: este un parteneriat pe termen lung, mai degrabă decât o delegare de servicii”.

Iuliana Leon, Managing Associate în cadrul societății de avocați Țuca Zbârcea & Asociații: „Am avut ocazia de a testa legislația în contextul diverselor proiecte în care am fost implicați. Am observat că legislaţia nu este adaptată pentru proiectele PPP ci avem mai degrabă un act normativ destinat achiziţiilor publice - absolut incompatibil cu conceptul PPP, conținând prevederi mult prea detaliate la nivel de legislaţie secundară. Sperăm ca legea să se modifice în România cât mai curând şi avem semnale în acest sens, sperăm într-o formă satisfăcătoare derulării acestor proiecte. Dacă guvernul la nivel de unitate PPP, la nivel de minister al finanțelor, dacă ministerul transporturilor sau sănătății, dacă toate ministerele implicate vor avea o viziune comună și vor decide asupra proiectelor prioritare, atunci înseamnă cu adevărat că facem un pas înainte.”

Aknur Jumatova, director de investiţii la IFC Europe a punctat avantajele utilizării mecanismului prin parteneriat public-privat în sectorul serviciilor medicale, arătând că proiectele de sănătate în parteneriat public-privat reprezintă 32% din portofoliul IFC.

De asemenea, Ziad Alexandre Hayek, preşedinte al Asociaţiei Mondiale a Unităţilor PPP & Profesioniştilor/ World Association of PPP Units & Professionals (WAPPP) a intervenit online și a insistat asupra importanței voinței politice, care stă la baza parteneriatelor publice-private.

În alocuțiunea sa online, Diogo Faria de Oliveira, founder of Defining Future Options, general secretary of the UNECE, international specialist, Centre of Excellence in PPP for Water & Sanitation a prezentat cazul Portugaliei, care a început implementarea de reforme şi investiţii în sistemul de livrare a apei în 1993 și care după, o primă etapă în care investițiile necesare au fost acoperite din surse publice, a dezvoltat ulterior numeroase proiecte prin mecanismul parteneriatului public-privat.

Potrivit lui Almaz Karassayev, director de investiţii pentru transport rutier şi maritim, IFC Europe, cele mai promiţătoare subsectoare din categoria transporturilor pentru mecanismul PPP sunt infrastructura rutieră şi cea de porturi, acesta sfătuind ca România să demareze implementarea gradual, optând inițial pentru proiecte mai puțin complexe astfel încât să fie testat cadrul normativ și aduse eventualele ajustări necesare.

Summit-ul internațional cu tema „Viziune și strategie pentru atragerea de investiții private în infrastructura din România” a fost organizat de societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații și International Finance Corporation (IFC), parte a World Bank Group, cu sprijinul fondului de investiții în infrastructură Meridiam.

Evenimentul s-a adresat în principal reprezentanților autorităților administrației publice și centrale cu atribuții în domeniu și reprezentanților investitorilor din mediul privat - fonduri de investiții, bănci, companii din sectoarele autostrăzi, porturi, aeroporturi, metrou, căi ferate, inclusiv firme de construcții și materiale de construcții.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 51 / 257
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Avocații WH Simion & Partners se așteaptă ca practica de protecție a datelor cu caracter personal să devină și mai relevantă, având în vedere că, în următorii ani, reglementările ar putea să evolueze pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul lucrurilor (IoT) și blockchain-ul. Despre proiectele „flagship” ale echipei, într-o discuție cu Cosmina Simion (Managing Partner) și Petrus Partene (Senior Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...