Burduja, despre criza politică: Ce s-a întâmplat în ultimele zile este un sabotaj la adresa sectorului energetic şi a investiţiilor
22 Aprilie 2026 Agerpres
În opinia oficialului guvernamental, efectele din piaţă se văd, "iar facturile românilor, dacă nu vor scădea peste nişte ani în aceste proiecte care se vor fi finalizat, va fi din cauza celor care au răsturnat masa fără motive".
Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile este un act practic de sabotaj la adresa sectorului energetic şi a investiţiilor de miliarde din energie, iar dacă facturile românilor nu vor scădea peste nişte ani va fi din cauza celor care au răsturnat masa fără motive, a declarat, miercuri, consilierul premierului României, Sebastian Burduja.
"Avem un elefant în cameră şi vreau să raportez prima dată ce se întâmplă cu Guvernul, ce se întâmplă cu România în perioada imediat următoare. Nu e un eveniment politic şi nu am să fac neapărat observaţii politice. Îl abordez pentru că atât cât am fost ministru al Energiei, dar şi după, am constatat un lucru pe care dumneavoastră îl simţiţi în fiecare zi: dacă nu ai predictibilitate, dacă nu ai reguli clare, dacă nu ai stabilitate nu vei avea investiţii în energie, pentru că ele se fac pe un orizont lung de timp - o investiţie mare de bani, de încredere până la urmă dinspre investitori înspre statul român. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile este un act practic de sabotaj la adresa sectorului energetic şi al investiţiilor de miliarde din energie. Dacă nu reglăm aceste lucruri şi cei care le-au cauzat trebuie să le regleze, nu altcineva, atunci vom avea pe conştiinţă mulţi ani de acum înainte stricarea unor lucruri pe care le-am început împreună", a spus Burduja, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Solar Energy Bucharest Summit.
"Avem un elefant în cameră şi vreau să raportez prima dată ce se întâmplă cu Guvernul, ce se întâmplă cu România în perioada imediat următoare. Nu e un eveniment politic şi nu am să fac neapărat observaţii politice. Îl abordez pentru că atât cât am fost ministru al Energiei, dar şi după, am constatat un lucru pe care dumneavoastră îl simţiţi în fiecare zi: dacă nu ai predictibilitate, dacă nu ai reguli clare, dacă nu ai stabilitate nu vei avea investiţii în energie, pentru că ele se fac pe un orizont lung de timp - o investiţie mare de bani, de încredere până la urmă dinspre investitori înspre statul român. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile este un act practic de sabotaj la adresa sectorului energetic şi al investiţiilor de miliarde din energie. Dacă nu reglăm aceste lucruri şi cei care le-au cauzat trebuie să le regleze, nu altcineva, atunci vom avea pe conştiinţă mulţi ani de acum înainte stricarea unor lucruri pe care le-am început împreună", a spus Burduja, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Solar Energy Bucharest Summit.
În opinia oficialului guvernamental, efectele din piaţă se văd, "iar facturile românilor, dacă nu vor scădea peste nişte ani în aceste proiecte care se vor fi finalizat, va fi din cauza celor care au răsturnat masa fără motive".
Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România - PATRES şi Creative Communications organizează, în perioada 22-23 aprilie, la Palatul Parlamentului, cea de-a cincea ediţie a Solar Energy Bucharest Summit.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 8 / 10734 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Kinstellar a asistat Zen Energy Group în finanțarea de până la 87 mil. € pentru parcul eolian Traian (Brăila). Mai mulți avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
IFLR Europe Awards 2026: șapte firme locale, printre care Clifford Chance Badea și Schoenherr, precum și patru avocați din România, în lista scurtă a celor mai prestigioase distincții din dreptul financiar european. Mircea Ciută (CMS România), singurul avocat român prezent într-o categorie individuală care reflectă performanța la nivel regional
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





