ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CFR SA : Trei variante ale bugetului de venituri şi cheltuieli au fost transmise Ministerului de Finanţe,dar au fost respinse

15 Septembrie 2023   |   Agerpres

Reprezentanţii CFR SA susţin că "este exclus să acceptăm lipsa banilor pentru siguranţa feroviară, dincolo de problema datoriilor companiei, care nu poate fi rezolvată în câteva luni, şi considerăm că nu poţi să te joci cu soarta a sute de mii de oameni".

 
 
CFR SA a transmis Ministerului de Finanţe trei variante ale bugetului de venituri şi cheltuieli, care au vizat prezentarea unui plan de restructurare a companiei, însă toate acestea au fost respinse, se arată într-un comunicat al administratorului de infrastructură feroviară, ca replică la greva de avertisment organizată de sindicalişti vineri dimineaţa.
 
"Referitor la greva de avertisment din această dimineaţă, conducerea CFR SA transmite faptul că înţelege nemulţumirile angajaţilor, care au recurs la această acţiune, însă greva şi perturbarea traficului feroviar nu reprezintă calea pentru rezolvarea situaţiei actuale. Deşi CFR SA, prin Ministerul Transporturilor, a transmis la Ministerul Finanţelor trei variante ale bugetului de venituri şi cheltuieli, toate cele trei variante au fost respinse. Solicitările Ministerului Finanţelor au vizat prezentarea unui plan de restructurare a companiei în bugetul acestui an. Însă, atragem atenţia asupra faptului că o restructurare rapidă în acest moment ar pune în pericol toată activitatea companiei, în contextul în care măsurile impuse de Ministerul Finanţelor prevăd concedieri, concedieri care afectează grav funcţionarea traficului şi întreţinerea infrastructurii de transport", se menţionează în comunicat.
 
Reprezentanţii CFR SA susţin că "este exclus să acceptăm lipsa banilor pentru siguranţa feroviară, dincolo de problema datoriilor companiei, care nu poate fi rezolvată în câteva luni, şi considerăm că nu poţi să te joci cu soarta a sute de mii de oameni".
 
"(...) tragem un semnal de alarmă, deoarece este exclus să acceptăm lipsa banilor pentru siguranţa feroviară, dincolo de problema datoriilor companiei, care nu poate fi rezolvată în câteva luni, şi considerăm că nu poţi să te joci cu soarta a sute de mii de oameni (angajaţii ai CFR şi familiile acestora) şi a milioane de pasageri, plus operatori care folosesc infrastructura feroviară. Infrastructura feroviară este sector strategic de transporturi, un sector care la ora actuală are în derulare, doar prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), 144 contracte în valoare de 15,44 miliarde lei pentru modernizarea infrastructurii feroviare, o reţea feroviară care, în actualul context strategic, este esenţială pentru transportul de cereale, iar avizarea negativă a bugetului de venituri şi cheltuieli pe acest an, principala cauză a grevei de avertisment în care s-a aflat o parte a salariaţilor companiei, afectează în mod direct nu doar continuarea negocierilor cu partenerii sociali, pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă, dar şi blocarea absorbţiei de fonduri europene, reducând astfel capacitatea statului român de a implementa programele de modernizare a infrastructurii", notează compania.
 
Potrivit sursei citate, principala pârghie pentru deblocarea actualei situaţii în care se află compania o reprezintă aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs, care va permite desfăşurarea în condiţii optime a activităţii, dar şi continuarea negocierilor cu sindicatele feroviare pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă.
 
"Din păcate, astăzi, intenţia de încetare a activităţii între orele 7:00 - 9:00, anunţată de către organizaţiile sindicale, care activează la nivelul CNCF CFR SA, s-a materializat. Vreau să fie clar de la bun început: nu contest dreptul sindicatelor de a organiza acest protest, este un drept conferit de dispoziţiile legale dar (pentru că există un mare dar), când facem astfel de acţiuni trebuie să ne gândim foarte bine la consecinţele unui asemenea demers. Soluţiile pe care le-am propus, în permanenţă, alături de echipa managerială, au fost orientate pentru consolidarea companiei, chiar şi în lipsa unor fonduri care ne sunt necesare pentru realizarea de investiţii. Singurul lucru care îl cer este să înţeleagă că nu grevele sunt soluţia. Orice protest duce la pierderi de bani, fonduri care trebuie ulterior tăiate de undeva. Vreau să cred că la noi în companie suntem ca într-o familie, unde când există neînţelegeri, există şi soluţii de compromis. Totodată, astăzi vreau să cer scuze şi tuturor călătorilor care din păcate au fost afectaţi în mod direct de încetarea lucrului. Astăzi, în intervalul grevei, au fost persoane care trebuiau să ajungă la doctor, la serviciu, la şcoală sau au plecat în concediu. Toţi aceştia poate sunt membri ai familiilor noastre, iar cei care decid organizarea de greve trebuie să se gândească şi la ei. În final, colegilor mei care au fost angrenaţi în greva de avertisment doresc să le transmit că în continuare îi aştept la negocieri şi aşa cum am mai spus dialogul este singura soluţie pentru dezvoltarea companiei noastre", a declarat Ion Simu - Alexandru, director general al CFR SA.
 
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Alianţa Sindicală a Federaţiilor "Drum de Fier - Elcatel" au declanşat, vineri, o grevă de avertisment, între orele 7:00 - 9:00, iar trenurile au fost oprite în intervalul orar respectiv.
 
Sindicaliştii au transmis că acţiunea referitoare la greva de avertisment vrea să atragă atenţia asupra "unor teme care nu mai pot fi ţinute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului".
 
Printre motivele care stau la baza deciziei de organizare a grevei de avertisment se află: lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar, dar şi lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2061 / 9751
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...