ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ciolacu: Vom negocia cu noua Comisie Europeană un acord pe şapte ani pentru reintrarea în ţinta de deficit de 3%

23 Iulie 2024   |   Agerpres

El a mai punctat că în discuţiile care au avut loc în şedinţa coaliţiei de luni s-a convenit că TVA-ul nu va fi mărit.

 
 
România va negocia cu noua Comisie Europeană un acord pe şapte ani pentru reintrarea în ţinta de deficit de 3%, a declarat, marţi, premierul Marcel Ciolacu, care a susţinut că ţara noastră se află într-o perioadă de dezvoltare "accelerată" şi este foarte important ca investiţiile să continue.

"Nu suntem singurul stat care trece printr-o perioadă de dezvoltare accelerată. Şi, din punctul meu de vedere, este perioada cea mai importantă pentru România până finalizăm exerciţiul financiar actual şi PNRR-ul. Cu alte cuvinte, cred că vreo 2,65 din 3,06, parcă, suntem cu deficitul, sunt băgaţi direct vreo 58 de miliarde de lei (...) în investiţii. Sunt nişte detalii pe care o să le negociem împreună cu ministrul Finanţelor, cu noua Comisie, cu noii comisari. Ce pot să vă spun este, de exemplu, că Banca Mondială ne-a acordat un împrumut pentru acoperirea deficitului. Presupun că Banca Mondială a văzut ritmul de dezvoltare a României şi nu a considerat un risc pentru un plasament în România", a afirmat Ciolacu, întrebat ce măsuri de reducere a cheltuielilor au fost discutate luni de coaliţie în vederea reducerii deficitului bugetar.


Potrivit acestuia, Guvernul trebuie lăsat să negocieze cu Comisia Europeană legat de deficitul bugetar.

"Trebuie să ne hotărâm, vreţi să intrăm în logica în care, în două luni, dacă vreţi, eu opresc orice investiţie şi avem deficit 3%? Nu am o problemă. Cu toate cheltuielile care s-au mărit la salarii şi ştiţi bine că cheltuielile la salarii s-au mărit anul trecut la învăţământ şi la sănătate, după o criză socială şi după cea mai mare grevă din sistemul de învăţământ. (...) Va fi o negociere la ECOFIN, din punctul meu de vedere, vom încerca să avem în şapte ani acordul de reintrare în... Repet, prefer să mă întrebaţi zilnic asupra deficitului şi să continui investiţiile. Eu investiţiile din România nu le opresc. (...) Lăsaţi-ne să negociem cu Comisia. Lucrurile acestea nu se negociază public", a evidenţiat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că şi alte state europene au de gestionat problema deficitului bugetar excesiv.

"Acelaşi lucru, de exemplu, stăteam de vorbă cu Pedro Sanchez (premierul spaniol), spuneam: domnule, m-am apropiat de 50% datoria publică. Mi-a zis: Marcel, eu am 110 şi n-am de ieri. În aceeaşi perioadă au trecut Portugalia, Spania, Italia. (...) Am primit finanţare de la Banca Mondială, am primit finanţare de la Statele Unite ale Americii două miliarde, văd că se poate, cu 3%. Eu văd că se poate, da?", a completat prim-ministrul.

Marcel Ciolacu a menţionat că PSD a lăsat guvernarea cu 37% datoria publică şi cu un deficit sub 3%. "Am preluat cu un deficit de 6,8, în cea mai mare dezvoltare a României, fiind aceste proiecte europene suprapuse. Cu adevărat, şi eu, şi dumneavoastră încă mai cercetăm şi aştept de la analişti să aflu pe ce s-au dus 200 de miliarde împrumutaţi, adevărat, după pandemie, unde se regăsesc ei în economia din România, în infrastructura din România? Eu văd că în acest moment în infrastructura rutieră sunt miliarde de euro. Vreo 750 de km de autostradă şi drum expres în acest moment în lucru, nu poveşti. Văd că avem cele mai mari investiţii în energie, de miliarde de euro, atât public, cât şi privat, atât companiile unde statul român e majoritar, cât şi în zona privată. N-am mai auzit până acum", a adăugat premierul.

El a mai punctat că în discuţiile care au avut loc în şedinţa coaliţiei de luni s-a convenit că TVA-ul nu va fi mărit.

"Cu adevărat, am avut discuţii ieri în coaliţie foarte clare că nu vom mări TVA-ul. Această discuţie am avut-o. Până în 1 septembrie, domnul ministru îşi face planul cu tehnicul de la minister. E normal că în această perioadă domnul ministru al Finanţelor discută cu tehnicul de la Comisie", a explicat Ciolacu.

Prim-ministrul a participat, marţi, la Forumul de afaceri organizat, la Palatul Parlamentului, cu prilejul reuniunii Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în Energie şi Climat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 252 / 9050
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
INTERVIU | Transferul echipei de Tax and Finance de la Noerr către Kinstellar s-a finalizat cu succes. Iulian Sorescu, partener și unul dintre coordonatorii practicii: ”Mesajul nostru este unul de continuitate și de încredere. Pentru clienți, tranziția aduce accesul la o echipă și mai mare, cu o combinație de expertiză juridică și financiară care acoperă toate nevoile companiilor nu doar la nivel local, dar și la nivel internațional”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Litigii
RTPR, alături de Autonom Services la o nouă emisiune de obligațiuni corelate cu obiective de sustenabilitate. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Mergermarket - League Tables of Legal Advisors (Q3 2024) | Piața de M&A a continuat să se redreseze în primele nouă luni și a înregistrat creșteri de 18,8% la nivel global și de 23% în Europa. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Laura Rudnyanszky, Global Regulatory Lead – Accenture, profesionist al Dreptului antrenat în proiecte complexe, care coordonează azi o echipă de avocați în reglementări globale: ”În carieră, îmi respect clienții și echipa, tratând fiecare provocare cu profesionalism și empatie. Aspirația mea este să ocup o poziție de conducere în cadrul unei organizații care valorizează inovația și responsabilitatea socială, unde să pot influența pozitiv modul în care se practică dreptul și cum se integrează tehnologia în procesele juridice”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Andreea Zvâc, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Wolf Theiss, despre mediul în care s-a împlinit profesional, implicare și valori: “În avocatură ai posibilitatea de a fi creativ și nu te plictisești niciodată. Pentru o evoluție sustenabilă și coerentă a unui avocat, munca și pasiunea ar trebui să fie pe primul loc”
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 mil. lei. Clifford Chance Badea a asigurat consultanța juridică
BeeFast primește o nouă finanțare în valoare de 450.000 USD pentru extinderea internațională și dezvoltare. Avocații Baciu Partners, în tranzacție, cu o echipă coordonată de Corina Roman (Partener)
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
LegiTeam: Voicu & Asociații is looking for business lawyers
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...