ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ciucă: Suntem în urmă cu OUG privind cadrul de implementare a PNRR; trebuie aprobată cât mai repede

03 Decembrie 2021   |   Agerpres

"Al treilea subiect este legat de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Ieri, Uniunea Europeană a plătit 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanţare, este echivalentul a 13% din alocarea de granturi pentru ţara noastră. Eu doresc doar să subliniez că, revizuind ceea ce înseamnă partea de responsabilitate guvernamentală, avem în cadrul PNRR 15 componente care acoperă 6 piloni prevăzuţi la nivel european. Ceea ce cred că este, de asemenea, foarte important de menţionat este că avem 507 jaloane şi ţinte pe care fiecare dintre ministerele responsabile trebuie să şi le extragă şi să le urmărească în îndeplinirea lor. Şi, de asemenea, avem 171 de măsuri, din aceste măsuri 64 sunt reforme şi 107 investiţii. Ca atare, suntem în urmă cel puţin cu elaborarea ordonanţei de urgenţă privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR. Aş dori să avem o dezbatere să vedem cât de repede avem această ordonanţă pe masă să putem să o dezbatem şi să o aprobăm", a declarat Nicolae Ciucă, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.

 
 
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a atras atenţia miniştrilor că Executivul este în urmă cu elaborarea ordonanţei de urgenţă privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR, subliniind că actul normativ trebuie aprobat cât de repede posibil.
 
"Al treilea subiect este legat de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Ieri, Uniunea Europeană a plătit 1,8 miliarde de euro sub formă de prefinanţare, este echivalentul a 13% din alocarea de granturi pentru ţara noastră. Eu doresc doar să subliniez că, revizuind ceea ce înseamnă partea de responsabilitate guvernamentală, avem în cadrul PNRR 15 componente care acoperă 6 piloni prevăzuţi la nivel european. Ceea ce cred că este, de asemenea, foarte important de menţionat este că avem 507 jaloane şi ţinte pe care fiecare dintre ministerele responsabile trebuie să şi le extragă şi să le urmărească în îndeplinirea lor. Şi, de asemenea, avem 171 de măsuri, din aceste măsuri 64 sunt reforme şi 107 investiţii. Ca atare, suntem în urmă cel puţin cu elaborarea ordonanţei de urgenţă privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR. Aş dori să avem o dezbatere să vedem cât de repede avem această ordonanţă pe masă să putem să o dezbatem şi să o aprobăm", a declarat Nicolae Ciucă, vineri, la începutul şedinţei de Guvern. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6329 / 10585
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Peligrad Law își întărește practicile de Arbitraj, Corporate și Fuziuni & Achiziții prin cooptarea lui Daniel Vișoiu și a Andreei-Alexandra Liviță | Mișcarea aduce firmei un plus de forță pe mandate transfrontaliere, restructurări corporative și dispute internaționale cu miză ridicată
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Popescu Roman Radu Florea & Associates asistă Yeșilyurt Enerji într-o finanțare de 20 de milioane de euro pentru un proiect solar de 49 MW
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...