ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Directorul general de la JPMorgan avertizează că slăbiciunea Europei ar putea afecta economia americană

07 Decembrie 2025   |   Agerpres

Acesta a adăugat că SUA ar trebui să ajute Europa. 'Avem nevoie de o strategie pe termen lung pentru a-i ajuta să devină puternici. O Europă slabă este dăunătoare pentru noi', a subliniat directorul celei mai mari bănci americane.

 
 
Jamie Dimon, directorul general de la JPMorgan Chase & Co, cea mai mare bancă americană, a criticat sâmbătă birocrația greoaie din Europa, avertizând că un continent 'slab' reprezintă un risc economic important pentru SUA, transmite Bloomberg.

'Europa are o problemă. Fac niște lucruri minunate cu sistemele lor de protecție socială, dar au alungat afacerile, au alungat investițiile, au alungat inovația', a declarat Dimon la Forumul Național de Apărare Reagan.

Deși a lăudat anumiți lideri europeni, care în opinia sa sunt conștienți de aceste probleme, Dimon a avertizat că elaborarea politicilor este un proces 'complicat'.

Dimon susține de mult timp că riscul unei Europe fragmentate se numără printre principalele provocări cu care se confruntă lumea. În scrisoarea sa către acționarii JPMorgan Chase & Co, publicată la începutul acestui an, el a spus că Europa are 'câteva probleme serioase de rezolvat'.


Sâmbătă, Dimon a lăudat crearea monedei euro și eforturile Europei pentru pace. El a avertizat că o reducere a eforturilor militare și provocările în încercarea de a ajunge la un acord în interiorul Uniunii Europene amenință continentul.

'Dacă se fragmentează, atunci se poate spune că America First nu va mai exista. Ne va afecta mai mult decât pe oricine altceva, deoarece sunt un aliat major în toate privințele, inclusiv valorile comune, care sunt cu adevărat importante', a spus Dimon.

Acesta a adăugat că SUA ar trebui să ajute Europa. 'Avem nevoie de o strategie pe termen lung pentru a-i ajuta să devină puternici. O Europă slabă este dăunătoare pentru noi', a subliniat directorul celei mai mari bănci americane.

JPMorgan Chase & Co și-a intensificat eforturile spre majorarea investițiilor în sectorul apărării naționale. În octombrie, banca a anunțat că va direcționa 1.500 miliarde de dolari către industrii care consolidează securitatea și reziliența economică a SUA în următorii zece ani, cu 500 de miliarde de dolari mai mult decât ar fi oferit în mod normal.

De asemenea, Dimon l-a lăudat sâmbătă pe Trump pentru că a găsit modalități de a reduce birocrația în guvern. 'Nu există nicio îndoială că această administrație încearcă să reducă o parte din birocrația care a ținut America în loc', a spus Dimon. 'Acesta este un lucru bun și putem face asta și totuși să menținem lumea în siguranță, pentru alimente sigure, bănci sigure și toate aceste lucruri', a adăugat directorul JP Morgan.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 430 / 10693
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...