Isărescu, despre cursul de schimb: Suntem într-o zonă de echilibru
20 Mai 2025 Agerpres
Totodată, el a fost întrebat care este impactul deprecierii cursului de schimb leu - euro asupra inflaţiei. Guvernatorul BNR a spus că acesta este de 0,3%.
Leul se află în prezent într-o zonă de echilibru, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, întrebat despre cursul de schimb leu - euro.
"Nu-l spun (care este noul prag psihologic pentru cursul leu-euro - n.r). Deci, cel mai mult pot să vorbesc despre o zonă de echilibru şi cred că acum suntem în această zonă. Dar o zonă de echilibru nu înseamnă margini, pentru că exact acolo te atacă speculatorii. Şi noi avem flotare. Cursul e determinat de piaţă. Deci, pentru că intervenim, dar nu spunem când intervenim, de ce intervenim, cu cât intervenim, dar spunem că intervenim. Din 2005 e trecut pe site-ul Băncii Naţionale. Dacă am spune, ştii, confirmăm o zonă, exact acolo vin şi te atacă. Deci nu ştiu, ca să fie mai clar, nici nu ştii care, dar zona asta, aşa calculând şi cursul de schimb efectiv, REER, aşa se numeşte, îl ştiu cei de la Bloomberg, Real Effective Exchange Rate, cred că suntem pe unde trebuie, într-o zonă fără margini. Undeva, probabil că vom interveni, nici eu nu ştiu, sau nu ştiu astăzi, dar văd mâine dimineaţă. Dar în orice caz, să ştiţi că membrii consiliului nu ştiu", a spus Mugur Isărescu, întrebat care este noul prag psihologic pentru cursul de schimb.

Întrebat dacă şi acum leul este supraapreciat, guvernatorul BNR a menţionat că acesta se află într-o zonă de echilibru.
De asemenea, el a fost întrebat în cadrul conferinţei dacă poate confirma suma de 6 miliarde de euro folosită pentru a tempera deprecierea cursului de schimb.
"Nu pot să dau, vedem la sfârşitul lunii. Capitalurile sunt şi ele private, au şi ele confidenţialitatea lor, nu ne apucăm. Cine ştie să le citească le citeşte pe platforme şi cei care au apărut în public, fiind bancheri şi având mai multă libertate decât are banca centrală din acest punct de vedere, am spus şi repet, nu au greşit prea mult. Aşa ca să vă mai dau o informaţie, uşor au subevaluat ieşirile şi intervenţiile noastre. Dar astea sunt. Şi ne-am mai exprimat într-un fel în comunicat, de ce am cântărit bine cuvintele, au fost sub toate formele (ieşirile de capital - n.r.), mai puţin investiţii directe că nu poţi să pleci cu fabrica în spinare", a declarat Mugur Isărescu.
Totodată, el a fost întrebat care este impactul deprecierii cursului de schimb leu - euro asupra inflaţiei. Guvernatorul BNR a spus că acesta este de 0,3%.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1090 / 10597 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS