ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Propunerea legislativă de integrare a hidrogenului ‘verde’ în industrie şi transporturi a trecut de Senat

24 Mai 2023   |   Agerpres

Documentul stabileşte obligaţii în sarcina consumatorilor industriali de hidrogen de a obţine hidrogen din surse regenerabile şi procente minime de hidrogen a fi utilizate în procesul industrial pe termen scurt şi mediu.

 
 
Propunerea legislativă ce se referă la integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor a fost adoptată, miercuri, de Senat, a transmis ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de socializare.

"Propunerea legislativă privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi al transporturilor, pe care am iniţiat-o alături de colega mea Oana Marciana Ozmen şi alţi colegi parlamentari, a fost adoptată astăzi de colegii senatori. Propunerea legislativă are drept obiect de reglementare integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei şi transporturilor. Propunerea legislativă stabileşte obligaţii în sarcina furnizorilor de combustibili pentru a asigura combustibili din surse regenerabile şi procentele minime de hidrogen din surse regenerabile din combustibilul utilizat în România", a subliniat Popescu, pe Facebook.


De asemenea, documentul stabileşte obligaţii în sarcina consumatorilor industriali de hidrogen de a obţine hidrogen din surse regenerabile şi procente minime de hidrogen a fi utilizate în procesul industrial pe termen scurt şi mediu.

"Totodată, propunerea legislativă stabileşte proceduri de calcul a cotelor procentuale prevăzute în cadrul legii, sarcini suplimentare pentru ANRE în emiterea certificatelor de furnizare de hidrogen din surse regenerabile şi verificarea respectării obligaţiilor de utilizare a hidrogenului din surse regenerabile de către actorii vizaţi de prezentul act normativ. Am încredere că şi colegii de la Camera Deputaţilor vor adopta cu celeritate această lege importantă", a afirmat şeful de la Energie.

Potrivit studiului Deloitte "Hydrogen. Making it happen", publicat la începutul acestui an, Europa se profilează drept cel mai mare producător de hidrogen verde, cu o pondere de 30% din capacitatea mondială de producţie, datorită resurselor regenerabile vaste şi ieftine de care dispune. Toate acestea în cursa către decarbonizare care îşi propune să transforme până în anul 2030 sectoare cu amprentă mare de carbon, precum: industria grea şi prelucrătoare, aviaţia şi transporturile rutiere şi maritime.

Uniunea Europeană (UE) estimează că, până în 2030, fiecare miliard de euro investit în proiecte pe bază de hidrogen va produce 10.000 de noi locuri de muncă directe şi indirecte.

Dintre cele 600 de proiecte pe hidrogen anunţate sau operaţionale la nivel mondial, în 2022, cele mai mari 25 cumulează aproximativ 70% din capacitatea totală actuală, ceea ce indică o piaţă deja diversă, cu multe proiecte locale, de mică amploare, care pot acoperi cereri punctuale, şi câteva proiecte majore, cu valenţe regionale, concentrate în Europa, Orientul Mijlociu, SUA şi Australia, se arată în studiul de specialitate.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3183 / 10509
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
LSEG Deals Intelligence | Cum s-au împărțit fuziunile mid-market, anul trecut, pe firmele de avocatură active și la București. CMS a fost pe podium în Europa și pe primul loc în Estul continentului, unde s-au mai evidențiat Schoenherr și Clifford Chance. Tranzacții mai multe, dar de valoare mai mică în Europa Estică
Consolidare strategică pe piața serviciilor medicale: Regina Maria achiziționează Neuroaxis, liderul clinicilor de neurologie din România | Ce consultanți au fost în tranzacție
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...