ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tanczos: România trebuie să respecte angajamentele privind reorganizarea sistemului de guvernanţă corporativă, atât faţă de Comisia Europeană, cât şi de OCDE

20 Februarie 2025   |   Agerpres

El a subliniat că la companiile din sectorul energetic lucrurile sunt mai complicate şi ministrul de resort, Sebastian Burduja, ar trebui să găsească soluţia pentru închiderea acestui jalon din PNRR.

 
 
România trebuie să-şi respecte angajamentele privind reorganizarea sistemului de guvernanţă corporativă atât faţă de Comisia Europeană, cât şi faţă de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

"România trebuie să respecte angajamentele şi reforma nu doar de faţă cu Comisia Europeană, ci şi cu OCDE, pentru că şi acolo avem acest angajament al reorganizării sistemului de guvernanţă corporativă. Va trebui să finalizăm acele concursuri la AMEPIP (Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice), va trebui să implementăm acele reguli de numire a celor din consiliile de administraţie. Aici, eu, personal, am cerut o abordare mai flexibilă, pentru că eu nu pot să pun pe acelaşi palier compania de apă-canal dintr-un sat, cu trei angajaţi, cu, ştiu eu, cu Salrom", a spus Tanczos Barna.


El a subliniat că la companiile din sectorul energetic lucrurile sunt mai complicate şi ministrul de resort, Sebastian Burduja, ar trebui să găsească soluţia pentru închiderea acestui jalon din PNRR.

"Acolo domnul ministru ar trebui să găsească soluţia ca să închidă acel jalon. Acolo lucrurile sunt un pic mai complicate, dar, pe partea asta de numiri de membri în consilii de administraţie, încercăm să obţinem o abordare mai flexibilă, pentru a ajuta autorităţile locale. Pentru că ei au companii pentru gestionarea parcurilor, au companie de apă, au companie de deszăpezire, au companii fel de fel (...) Dar, per ansamblu, într-adevăr, da, Ministerul Energiei trebuie să închidă jalonul acela cu companiile mari şi să vadă cum numeşte persoanele în consiliile de administraţie. AMEPIP trebuie operaţionalizat după un concurs şi reforma finalizată, făcută conform angajamentului", a precizat ministrul Finanţelor.

Pe de altă parte, Tanczos Barna a semnalat că există unele întârzieri în ceea ce priveşte PNRR şi că sunt ministere care riscă să piardă bani din cauza perioadei fără performanţă.

"Tocmai de aceea domnul prim-ministru a stabilit ca în următoarele două săptămâni fiecare minister să vină cu o analiză foarte detaliată, o asumare pentru proiectele care pot fi finalizate, o renunţare la anumite proiecte, pentru ca banii să încercăm să-i redistribuim către domenii care merg bine. Ce bine ar fi dacă Ministerul Transporturilor, de exemplu, ar primi sume suplimentare, pentru că acolo lucrurile merg foarte bine pe construcţia de autostrăzi, dar merg mai puţin bine pe partea de cale ferată", a punctat şeful de la Finanţe.

Comisia Europeană a aprobat în 15 octombrie o evaluare preliminară pozitivă a celor şase ţinte şi a 62 dintre cele 68 de jaloane legate de cea de-a treia cerere de plată a României în valoare de 2 miliarde euro (fără prefinanţare) în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, elementul central al programului NextGenerationEU. Comisia a constatat că, în acea etapă, nu au fost atinse şase jaloane, printre care se numără reformele guvernanţei întreprinderilor de stat.

Prin urmare, Comisia a propus suspendarea parţială a plăţii în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind MRR. Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau ţintele restante, ele primind totodată o plată parţială legată de jaloanele şi ţintele care au fost atinse în mod satisfăcător.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6 / 9256
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Meet the Professionals | De vorbă cu Olguța Bendeac, Head of Legal - Decathlon Romania, avocat antrenat în proiecte transfrontaliere ce i-au permis să lucreze într-un context internațional, cu diverse jurisdicții și culturi juridice: ”Principiile fundamentale care mă ghidează atât în viața profesională, cât și în cea personală, sunt integritatea și etica profesională. Acord o importanță deosebită corectitudinii și justiției, și consider că fiecare acțiune trebuie să fie guvernată de aceste valori fundamentale”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Cum văd anul 2025 avocații considerați Leading Lawyers de ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Gabriela Cacerea, Partener NNDKP și unul dintre coordonatorii practicii de M&A: ”Cuvântul cheie pentru a descrie piața fuziunilor și achizițiilor din 2024 în România este ‘reziliență’. Sperăm să își mențină traiectoria moderat ascendentă, în 2025, dar începutul de an nu pare să aducă o certitudine din această perspectivă; suntem în prezența unor circumstanțe de potențială încetinire în următoarele luni”
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...