ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNS a lansat proiectul de lege privind Statutul juridic al lucrătorilor dependenţi şi al lucrătorilor independenţi

31 Martie 2026   |   Agerpres

Reprezentanţii BNS semnalează că inversarea sensului economiei produce consecinţe semnificative pentru piaţa muncii, din perspectiva reducerii numărului de angajatori şi angajaţi, afectând astfel siguranţa locului de muncă, generând presiuni inflaţioniste semnificative şi afectând puterea de cumpărare.

 
 
Blocul Naţional Sindical a lansat marţi proiectul de lege privind Statutul juridic al lucrătorilor dependenţi şi al lucrătorilor independenţi, care creează un cadru unitar, coerent şi predictibil pentru delimitarea muncii dependente de cea independentă, întăreşte rolul autorităţilor competente, asigură protecţii minime pentru contractorii dependenţi economic şi contribuie la echilibrul dintre flexibilitatea economică şi protecţia socială, în spiritul modelului social european.

Reprezentanţii BNS semnalează că inversarea sensului economiei produce consecinţe semnificative pentru piaţa muncii, din perspectiva reducerii numărului de angajatori şi angajaţi, afectând astfel siguranţa locului de muncă, generând presiuni inflaţioniste semnificative şi afectând puterea de cumpărare.


Potrivit organizaţiei, diversele forme de substituire a ocupării forţei de muncă utilizate în perioade de creştere economică, precum incorporarea veniturilor de natură salarială sub forma microîntreprinderilor sau activităţi prestate de persoane fizice autorizate (PFA), pot funcţiona ca generatoare de venituri pentru bugetul public şi de stimulare a economiei prin consum, în special în perioade de creştere economică, dar la momentul inversării economiei, astfel de forme (dacă maschează forme de lucru dependente) funcţionează în sens contrar.

"În perioade de contracţie economică, nu numai că aceste forme de venit pentru o parte a populaţiei, care pot masca activitatea dependentă, nu mai ajung să mai contribuie favorabil nici la bugetul public nici la creştere economică, dar ajung să pună o presiune semnificativă pe forţa de muncă şi să plaseze o parte semnificativă din populaţia aptă de muncă în sub-ocupare.
În acest moment, în care evoluţia negativă a economiei ar putea fi de natură să împingă definitiv în afara pieţei muncii persoane care pot contribui la echilibrarea ei, dar şi prin contribuţiile aferente, la îmbunătăţirea soldului bugetului public considerăm că este imperios necesară o lege privind statutul juridic al lucrătorilor dependenţi şi al lucrătorilor independenţi, în special", se menţionează într-un comunicat al BNS.

Confederaţia sindicală subliniază că, în caz contrar, există presiuni demonstrate ca evaziunea fiscală ar putea să înlocuiască într-o măsură chiar şi mai mare "optimizarea fiscală", realizată prin diverse forme de încorporare a veniturilor (precum microîntreprinderi sau PFA - Persoane fizice autorizate), cu consecinţa creşterii neîncasărilor la bugetul de stat (prin menţinerea la un nivel foarte ridicat sau chiar creşterea GAP-ului de TVA în condiţiile majorării cotelor Taxei pe Valoarea Adăugată), a migrării unei părţi semnificative din forţa de muncă fie spre alte circumscripţii, cu rată a şomajului în scădere (şi cu creştere a ocupării forţei de muncă), fie spre zona de muncă nefiscalizată sau parţial fiscalizată, şi a scăderii siguranţei sociale a angajaţilor.

"În considerarea transformărilor pieţei muncii, a necesităţii combaterii muncii independente fictive şi a asigurării unor garanţii reale pentru prestatorii aflaţi în dependenţă economică, reglementarea acestui domeniu este necesară şi oportună. Proiectul creează un cadru unitar, coerent şi predictibil pentru delimitarea muncii dependente de cea independentă, întăreşte rolul autorităţilor competente, asigură protecţii minime pentru contractorii dependenţi economic şi contribuie la echilibrul dintre flexibilitatea economică şi protecţia socială, în spiritul modelului social european", se precizează în comunicat.

Astfel, proiectul de lege propus de BNS urmăreşte instituirea unor criterii legale de departajare a muncii dependente de cea independentă, recunoaşterea şi definirea situaţiilor de dependenţă economică şi organizaţională, configurarea unei categorii juridice distincte - contractorul dependent economic - aflată într-o zonă intermediară între salariat şi prestatorul independent autentic, asimilarea acestei categorii de lucrători salariaţilor, şi acordarea tuturor drepturilor ce decurg din legislaţia muncii, întărirea rolului autorităţilor competente în determinarea naturii juridice a raportului de activitate, cu prevalenţa situaţiei de fapt asupra denumirii contractului.

Confederaţia subliniază că adoptarea proiectului va contribui la creşterea clarităţii şi predictibilităţii în calificarea juridică a raporturilor de activitate, la reducerea practicilor de disimulare a muncii dependente şi la consolidarea protecţiei sociale pentru prestatorii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate economică.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 34 / 5789
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...