ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cameră: Vot favorabil pentru proiectul de lege privind unele măsuri vizând republicarea actelor normative

15 Decembrie 2020   |   Agerpres

Potrivit unui alt amendament, "dispoziţiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a acestuia, conform art. 12, implicaţiile asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări, completări".

 
 
Deputaţii au aprobat, cu 282 de voturi ''pentru'' şi o abţinere, proiectul de lege privind unele măsuri vizând republicarea actelor normative.
 
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, în sensul schimbării radicale a procedurii de republicare a actelor normative în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca măsură destinată în a asigura accesibilitatea şi previzibilitatea normelor juridice.
 
Potrivit proiectului amendat, republicarea legilor, a ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenţă, precum şi a hotărârilor Guvernului cu caracter normativ se realizează după avizarea de către Consiliul Legislativ a formei republicabile, la sesizarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau al Guvernului, după caz. În situaţia în care Consiliul Legislativ emite aviz negativ, actul normativ în cauză nu se republică.
 
Republicarea actelor normative intrate în vigoare înainte de anul 2000 se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu integrarea prevederilor modificate şi/sau a celor de completare în ansamblul reglementării, actualizându-se denumirile schimbate între timp, cum ar fi cele ale unor instituţii sau localităţi, dându-se, după caz, o nouă numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului.
 
O altă modificare prevede că republicarea legilor se face la aceeaşi dată cu publicarea actului normativ de modificare şi/sau completare. Republicarea legilor se realizează de către Camera decizională. În cazul legilor adoptate în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicarea se realizează de către Camera Deputaţilor. (...) După adoptarea de către Parlament a unei iniţiative legislative de modificare şi/sau completare a unei legi, Secretariatul General al Camerei decizionale transmite forma republicabilă a actului de bază spre avizare Consiliului Legislativ, care transmite avizul Camerei decizionale după adoptarea actului normativ modificator de către Camera decizională a Parlamentului şi până la promulgarea acestuia. (...) În situaţia în care legea este modificată şi/sau completată prin ordonanţe sau/şi ordonanţe de urgenţă care nu sunt încă aprobate/respinse prin lege, republicarea actului normativ de bază integrează prevederile modificate şi/sau a celor de completare dispuse prin aceste ordonanţe, urmând ca după aprobarea/respingerea prin lege a acestora, actul de bază să se republice în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
Un alt amendament prevede că republicarea actelor normative emise de Guvern se face de către acesta odată cu publicarea actului de modificare/completare. Prin excepţie, în cazuri temeinic justificate, ordonanţele de urgenţă, ordonanţele şi hotărârile Guvernului modificate sau completate se republică în temeiul unei dispoziţii exprese cuprinse în actul de modificare, respectiv de completare, prin care se stabileşte şi termenul de republicare. Avizul Consiliului Legislativ pentru forma republicabilă a ordonanţelor de urgenţă, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului cu caracter normativ se solicită după aprobarea în şedinţa de Guvern a proiectului actului normativ de modificare şi sau completare care modifică actul de bază. În cazul în care, ulterior publicării acestora, se constată diferenţe între forma republicabilă avizată de Consiliul Legislativ şi forma republicată în Monitorul Oficial, Partea I, răspunderea revine organului emitent.
 
Potrivit unui alt amendament, "dispoziţiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a acestuia, conform art. 12, implicaţiile asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări, completări".
 
După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia, pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, suspendarea sau altele asemenea, prevede un alt amendament.
 
Toate aceste prevederi intră în vigoare de la 1 ianuarie 2022.
 
Articolul 15 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: "Republicarea actelor normative se face potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare".
 
Până la data de 31 decembrie 2021, republicarea actelor normative este declanşată de ultimul act modificator, precizat în textul formei republicabile şi se realizează în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare actului de modificare/completare în MO, Partea I, cu excepţia codurilor a căror republicare se realizează în termen de 45 zile de la intrarea în vigoare a actului de modificare/completare. Transmiterea formei republicabile a legii, ordonanţei de urgenţă sau ordonanţei pentru obţinerea avizului Consiliului Legislativ se face în termen de 10 de zile de la data intrării în vigoare a actului de modificare/completare. În cazul codurilor, transmiterea se face în termen de 15 zile. Consiliul Legislativ emite avizul în termen de 15 zile, cu excepţia codurilor când termenul este de 25 zile. Actele normative avizate negativ de către Consiliul Legislativ nu se vor republica.
 
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind decizională în acest caz.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2563 / 5212
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Departamentul de Dispute Resolution contribuie cu peste 80% la cifra de afaceri a firmei Șerban & Asociații și este de așteptat ca veniturile să crească anul acesta. Casa de avocați este în discuții pentru preluarea unor mandate de arbitraj internațional | Radu Șerban (Partener): ”Volumul de muncă a fost unul intens, atât pe latura de penal a departamentului, cât și pe cea de civil, iar gradul de sofisticare este unul foarte ridicat”
Cum lucrează echipele din practica de Dispute Resolution de la Băiculescu și Asociații, ce mandate gestionează și care sunt proiectele reprezentative în care asistă clienții | Vasile Băiculescu, Managing Partner: ”Anul trecut a fost unul crucial, societatea noastră prosperând în acest domeniu mai mult decât oricând, atât prin îmbogățirea substanțială a portofoliului de clienți, cât și prin rezultatele obținute în dosare. În 2024, asistăm la o clară continuare a evoluției”
CMS îl promovează pe Andrei Cristescu în poziția de Counsel în cadrul biroului din România. Horea Popescu (Managing Partner): Andrei reflectă perfect valorile CMS, mai ales prin munca sa în echipă și implicarea în mentoratul colegilor juniori
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat Goodpack SRL, societate parte din portofoliul CEECAT Capital, în procesul de achiziție a Paccor Romania SRL
Wolf Theiss a asistat fondurile Cerberus Capital Management și Revetas Capital în legătură cu vânzarea complexului de birouri The Landmark din București. Partenerul Ileana Glodeanu a coordonat echipa multidisciplinară de avocați
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Ștefania Andruhovici, Directorul Departamentul Juridic - Electrica SA: „Misiunea de a promova principii sănătoase se extinde dincolo de cadrul biroului, datoria noastră fiind aceea de a fi, prin tot ceea ce facem, un exemplu pentru cei din jur”
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
Filip & Company a asistat AROBS la cea mai mare operațiune de majorare de capital a unei companii de tehnologie listată la BVB. Olga Niță, partenerul care a coordonat echipa de proiect: ”Operațiunea nu doar că subliniază angajamentul față de creștere și inovație, dar contribuie semnificativ la dezvoltarea și consolidarea pieței noastre de capital”
RTPR alături de Global Records, compania independentă de top de muzică dance din CEE, la semnarea parteneriatul strategic cu Believe, una dintre cele mai importante companii de muzică digitală din lume
RMGC a pus deoparte 1,5 milioane de dolari pentru anularea deciziei în litigiul tranșat în favoarea României și pentru recuperarea costurilor generate de procedura de arbitraj | Cererea de anulare a fost depusă la secretarieatul ICSID. Compania vrea să lupte în instanță și pentru licența de exploatare de la Roșia Montană, anulată de ANRM luna trecută
Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în tranzacția de securitizare sintetică cu Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...