CCR declară neconstituțională actuala modalitate de desfășurare a concursului de numire a inspectorilor la Inspecția Judiciară
01 Aprilie 2026 Agerpres
Instanța constituțională a reamintit că, potrivit jurisprudenței sale, pentru toate categoriile de personal al căror statut trebuie reglementat prin lege organică, aspectele esențiale privind ocuparea posturilor trebuie stabilite tot prin lege organică, nu prin acte administrative inferioare legii.
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional un articol din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, articol care prevedea că Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de inspector la Inspecția Judiciară este aprobat prin ordin al inspectorului-șef.
Cu majoritate de voturi, CCR a admis miercuri o excepție de neconstituționalitate și a stabilit că dispozițiile art. 70 alin. (2) teza finală din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituționale.
'Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legale criticate, potrivit cărora Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de inspector din cadrul Inspecției Judiciare se aprobă prin ordin al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, contravin prevederilor art.1 alin.(3) și (5) din Constituție care consacră caracterul de stat de drept al statului român și, respectiv, principiul legalității, în componenta referitoare la supremația legii, precum și celor ale art.73 alin. (3) lit.l) din Constituție, care impun reglementarea prin lege organică a organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești și a Ministerului Public', se arată în comunicatul CCR.
Cu majoritate de voturi, CCR a admis miercuri o excepție de neconstituționalitate și a stabilit că dispozițiile art. 70 alin. (2) teza finală din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituționale.
'Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legale criticate, potrivit cărora Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de inspector din cadrul Inspecției Judiciare se aprobă prin ordin al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, contravin prevederilor art.1 alin.(3) și (5) din Constituție care consacră caracterul de stat de drept al statului român și, respectiv, principiul legalității, în componenta referitoare la supremația legii, precum și celor ale art.73 alin. (3) lit.l) din Constituție, care impun reglementarea prin lege organică a organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești și a Ministerului Public', se arată în comunicatul CCR.
Instanța constituțională a reamintit că, potrivit jurisprudenței sale, pentru toate categoriile de personal al căror statut trebuie reglementat prin lege organică, aspectele esențiale privind ocuparea posturilor trebuie stabilite tot prin lege organică, nu prin acte administrative inferioare legii.
'Curtea a stabilit că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie și a subliniat că în aceste considerente se înscrie și statutul juridic al judecătorilor și procurorilor, astfel cum rezultă din art.73 lit.l) din Constituție. În ceea ce privește organizarea și desfășurarea concursului pentru funcția de inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare, ținând cont de specificul funcției de inspector judiciar, determinat, pe de o parte, de proveniența acestora din rândul magistraților, și, pe de altă parte, de rolul Inspecției Judiciare în sistemul judecătoresc, rezultă similitudinea dintre situația juridică a inspectorilor judiciari și cea a judecătorilor și procurorilor, privită din perspectiva necesității reglementării prin lege organică a aspectelor esențiale privitoare la statutul și cariera acestora. Ca atare, reglementările referitoare la organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcția de inspector din cadrul Inspecției Judiciare trebuie stabilite prin lege organică, iar nu prin regulament aprobat prin ordin al inspectorului-șef al Inspecției Judiciare', sunt argumentele CCR.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 5762 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





