Două ordonanțe privind SAFE - adoptate cu modificări în Senat | PSD și PNL - acuzații reciproce de interese de grup
26 Mai 2026 Agerpres
Senatul este for decizional în legătură cu OUG 21/2026, Camera Deputaților adoptând-o tacit anterior.
Senatul a adoptat, marți, două ordonanțe de urgență privind programul SAFE de înzestrare a Armatei, ambele fiind modificate față de variantele aflate în vigoare.
* În acest sens, din Ordonanța de Urgență nr. 38/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative au fost eliminate, la propunerea PSD, 12 articole. Senatul este primul for sesizat în acest caz, iar Camera Deputaților - decizională. Votul a fost de 71 ''pentru'', unul ''contra'' și 30 de abțineri.
În legătură cu această ordonanță de urgență, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a sesizat Curtea Constituțională cu un conflict constituțional între Parlament și Guvern.
* În acest sens, din Ordonanța de Urgență nr. 38/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative au fost eliminate, la propunerea PSD, 12 articole. Senatul este primul for sesizat în acest caz, iar Camera Deputaților - decizională. Votul a fost de 71 ''pentru'', unul ''contra'' și 30 de abțineri.
În legătură cu această ordonanță de urgență, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a sesizat Curtea Constituțională cu un conflict constituțional între Parlament și Guvern.
PSD a criticat modul de adoptare a ordonanței de către Guvern, susținând că la prevederile privind programul de înzestrare a Armatei au fost adăugate 12 puncte, printre care și facilități acordate unor agenți economici.
Senatorul PSD Liviu-Lucian Mazilu a spus că Guvernul Bolojan a făcut acest demers în ''disprețul'' legii și al Constituției.
''Noi, astăzi, votăm pentru această ordonanță în forma amputată, în forma legală pentru care Guvernul a primit avizul Consiliului Legislativ - negativ, dar l-a primit în timp util, când avea prerogativă să emită ordonanțe'', a explicat Mazilu.
El a susținut că prin introducerea celor 12 puncte, interesul PNL era de a favoriza ''grupuri de interese din diverse domenii''.
Președintele Comisiei de buget, senatoarea PNL Gabriela Horga, a acuzat, la rândul său, PSD că are un interes particular în legătură cu acest proiect de lege și ''nu s-a dat înapoi de la nicio acțiune''.
''Este surprinzătoare hărnicia de care dau dovadă colegii senatori de la PSD în legătură cu introducerea unor proiecte legislative pe ordinea de zi a comisiilor și pe ordinea de zi a plenului. Vorbim însă doar de acele proiecte pentru care domniile lor au un interes particular. În legătură cu acest proiect de lege nu v-ați dat înapoi de la nicio acțiune, poate că miza a fost uriașă pentru unii dintre dumneavoastră'', a afirmat Horga.
Ea a adăugat că PSD nu are același interes pentru a dezbate și proiectul privind interzicerea cumulului pensie de serviciu - salariu.
''Acest proiect a fost măcelărit'', a susținut Horga, acuzând că social-democrații au un interes personal legat de eliminarea prevederilor privind rambursarea necuvenită de TVA, privind combaterea evaziunii fiscale și a fraudelor în domeniul produselor accizabile.
''Nu pot să nu pun aceste întrebări în condițiile în care tot PSD s-a mobilizat să fie eliminate măsurile care consolidează lupta împotriva fraudei fiscale'', a spus ea.
Senatoarea Nadia Cerva (Pace Întâi România) a afirmat că ''tot programul SAFE este nelegal, plecând de la procedura prealabilă'' și că grupul parlamentar din care face parte se abține la vot.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a apreciat că motivația urgenței nu are ce căuta într-un subiect atât de important cum este înzestrarea Armatei.
''Un Guvern nu are dreptul să mintă populația și să-i spună de pe acum la ce dobândă va plăti aceste împrumuturi. Informația pe care o auziți vehiculată în spațiul public că aceste împrumuturi vor fi plătite la o dobândă de 3% este cât se poate de falsă și este o minciună'', a susținut Peiu.
Senatorul USR Narcis Mircescu a afirmat că partidele suveraniste găsesc tot felul de motive pentru a se opune programului SAFE pe motiv că nu ar fi constituțional, că nu s-ar face ce trebuie cu fondurile ce urmează a fi alocate.
''Am auzit că nici autostrăzile finanțate din banii programului SAFE n-ar fi chiar atât de bune. Discutăm de dobânzile la care ne împrumutăm. Corect, ele nu pot fi de acum spuse cu claritate, însă fără niciun fel de discuție aceste dobânzi vor fi mult mai mici decât cele la care s-ar fi putut împrumuta statul român'', a explicat Mircescu.
El a adăugat că Armata Română deja avea contracte de înzestrare pe traseu semnate, care urmau să își producă efectele. ''Practic, acest împrumut SAFE vine să preia aceste contracte cu o dobândă bună, de aproximativ 3%, și cu o perioadă de grație de 10 ani și nu ne pune în situația de a plăti din bugetul propriu acum înzestrarea Armatei, care este absolut necesară', a evidențiat Mircescu.
* Senatul a adoptat amendamente și la Ordonanța de Urgență nr. 21/2026 pentru modificarea și completarea OUG nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare.
Amendamentele au fost propuse de șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, care a motivat că Guvernul are capacități limitate și nu le poate adopta.
Acestea vizează repartizarea fondurilor acordate României către instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și dreptul acestora de a încheia angajamente în cadrul SAFE în termen de 30 de zile de la data semnării acordului de împrumut, și nu de la aprobării acestui acord, cum este în prezent.
Votul a fost de 69 ''pentru'', 3 ''contra'' și 31 de abțineri.
Senatul este for decizional în legătură cu OUG 21/2026, Camera Deputaților adoptând-o tacit anterior.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 5812 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Administrația Prezidențială a încheiat un contract de consultanță strategică cu firma de avocatură Eversheds Sutherland. Onorariu limitat la 565.000 de dolari pe lună
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





