
MAI pune în dezbatere OUG de modificare a statutului polițistului: Mandatul șefilor să fie de 4 ani
28 August 2019
MEDIAFAXNumirea în posturile de conducere în cadrul Poliției Române se face, potrivit proiectului supus dezbaterii, pentru un mandat de 4 ani de zile. Situația actuală arată că șefii din Poliție puteau ocupa funcțiile pe termen nelimitat.
Ministerul de Interne supune dezbaterii un proiect de OUG pentru modificarea Statutului polițistului prin care se propune ca mandatul șefilor din Poliție să dureze 4 ani, în condițiile în care situația actuală le permite acestora să ocupe funcții de conducere pe termen nelimitat.
Numirea în posturile de conducere în cadrul Poliției Române se face, potrivit proiectului supus dezbaterii, pentru un mandat de 4 ani de zile. Situația actuală arată că șefii din Poliție puteau ocupa funcțiile pe termen nelimitat.
Totodată, în același proiect (OUG de modificare a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului) se mai arată că cel care are competența de numire a polițistului în funcție de conducere poate cere și verificarea modului în care acesta își desfășoară activitatea.
Numirea în posturile de conducere în cadrul Poliției Române se face, potrivit proiectului supus dezbaterii, pentru un mandat de 4 ani de zile. Situația actuală arată că șefii din Poliție puteau ocupa funcțiile pe termen nelimitat.
Totodată, în același proiect (OUG de modificare a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului) se mai arată că cel care are competența de numire a polițistului în funcție de conducere poate cere și verificarea modului în care acesta își desfășoară activitatea.
„În vederea verificării, persoana desemnează o comisie ai cărei membri au funcția sau gradul profesional cel puțin egală/egal cu cea a polițistului verificat”, arată sursa citată.
După verificare, cel care a solicitat ancheta poate dispune eliberarea din funcție.
Mandatul polițistului din funcția de conducere este suspendat pentru următoarele situații: numirea pe funcție de demnitate publică, pe altă funcție de conducere, are raporturi de serviciu suspendate.
De asemenea, mandatul încetează în următoarele situații: este împlinit termenul, cu prilejul acordării calificativului „satisfăcător” cu ocazia evaluării anuale de serviciu, la constatarea existenței unei situații de exercitare necorespunzătoare a funcției de conducere cu ocazia verificării modului de îndeplinire a obligațiilor; la cererea persoanei care ocupă funcția de conducere.
Polițistul căruia îi încetează mandatul se pune la dispoziție.
„La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, polițiștii numiți în funcții de conducere se consideră învestiți în funcție pe un mandat de 4 ani, calculat începând cu această dată”, se mai arată în proiect.
Documentul mai vizează și o prevedere care modifică perioada împuternicirii: „Polițistul poate fi împuternicit, cu acordul acestuia, pe o perioadă de maximum 3 luni, perioadă în care sunt obligatorii organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea postului”.
Situația actuală prevede ca împuternicirile să dureze o perioadă de 6 luni.
„Evenimentele, de dată recentă, au evidențiat o vulnerabilitate a modului de intervenție a structurilor implicate în asigurarea ordinii și liniștii publice. Consecințele negative ale situației actuale reclamă responsabilităţi instituţionale, ce nu pot fi amânate, pentru adaptarea la cerinţele operative. Pe cale de consecință, este necesară inițierea unor măsuri administrative în ceea ce privește asigurarea managementului de calitate al structuri, respectiv instituirea unor instrumente care să asigure atât funcţionalitatea prevederilor statutare, cât şi îmbunătăţirea cadrului de organizare şi dezvoltare a carierei poliţistului. Astfel, toate aceste elemente constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată”, se arată în nota de fundamentare.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4442 / 5415 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...