ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Energiei: Nu există risc de black-out în România

17 Aprilie 2025   |   Agerpres

Acesta a explicat că nu este nimic anormal ca de Paşte consumul naţional să fie cel mai mic din an, provocarea pentru România fiind similară cu a multor ţări din Europa.

 
 
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, chiar dacă în prima şi a doua zi de Paşte vom produce mai multă energie electrică decât necesarul de consum.

"Transmit din capul locului ceea ce specialiştii mi-au transmis: nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale! Îi rog pe reprezentanţii presei, dar şi pe actorii politici, să dea dovadă de responsabilitate şi să nu inducă panica. Pe scurt, vom avea două zile - prima şi a doua zi de Paşte, în special între orele 11-16 - în care vom produce mai multă energie electrică decât necesarul de consum. Va trebui să gestionăm foarte atent echilibrarea sistemului, nivelurile de frecvenţă şi tensiune atât în reţeaua electrică de transport, cât şi în reţeaua electrică de distribuţie, pentru a nu cauza deteriorări ale izolaţiei instalaţiilor din SEN", a scris Burduja pe propria pagină de Facebook.


Acesta a explicat că nu este nimic anormal ca de Paşte consumul naţional să fie cel mai mic din an, provocarea pentru România fiind similară cu a multor ţări din Europa. "Asta se întâmplă de cele mai multe ori. Iar odată cu investiţiile masive în noi capacităţi de producţie solar+eolian şi cele de la prosumatori, ne aşteptăm la un consum în ziua de Paşte, la orele după-amiezii, în jurul valorii de 2500 MW, un nivel extrem de redus. Provocarea cea mai mare vine din faptul că situaţia descrisă pentru România este similară cu a multor ţări din Europa", a punctat ministrul.

În opinia sa, "apetitul" pentru a importa energie de pe alte pieţe, inclusiv din România, va fi redus în perioada Paştelui, iar din acest motiv la nivelul ENTSO-E a fost activată, la iniţiativa României, o grupă de lucru care să analizeze situaţia din fiecare sistem, să identifice problemele, riscurile asociate şi să coordoneze posibilităţile tehnice de întrajutorare.

"Da, va fi o perioadă de stres în rândul celor care gestionează sistemul energetic naţional. Nu este nici prima, nici ultima. Iar noi facem ca de fiecare dată ceea ce trebuie - ne pregătim din timp şi rămânem la datorie", a subliniat Burduja.

Oficialul de la Energie a adăugat că măsurile de precauţie şi control pe care specialiştii le-au prezentat vizează două direcţii principale. Prima dintre ele se referă la reducerea excedentului de energie electrică activă, care se se poate realiza prin reducerea producţiei şi creşterea consumului de energie electrică.

Astfel, Hidroelectrica, în baza dispoziţiilor de dispecer, este dispusă să-şi reducă producţia de energie electrică până la zero MW şi va programa funcţionarea pompelor din amenajările Lotru, Sebeş şi Drăgan pe golurile de sarcină, asigurând astfel o creştere a consumului de energie electrică de aproximativ 40 - 50 MW; ELCEN va avea toate grupurile oprite şi va asigura doar necesarul de termoficare din CAF-uri; CE Oltenia va avea două grupuri în funcţiune. În caz de necesitate, a fost pregătită o schemă specială de funcţionare a celor două grupuri, care va permite reducerea producţiei la aproximativ 80-90 MW/grup.

De asemenea, CNE Cernavodă va funcţiona echilibrat, corespunzător contractelor comerciale pe care le vor avea. "Dacă acestea nu vor acoperi puterea disponibilă a grupurilor, acestea vor funcţiona descărcat. Reducerea de putere pe care o pot realiza, fără impact major asupra U1 şi U2 este de 140 MW/unitate (20% din puterea instalată/unitate). Doar în caz excepţional luăm în considerare posibilitatea de a putea reduce 280 MW/unitate (40% din puterea instalată/unitate)", a menţionat Burduja în postarea sa.

Nu în ultimul rând, instalaţiile de stocare cu baterii vor funcţiona în regim de încărcare (de consumator) pe golurile de sarcină, asigurând astfel o creştere a consumului de energie electrică de aproximativ 50 MW pe o perioadă de aproximativ 6 ore. Ministrul spune că există instalaţii de stocare aflate în exploatare comercială de aproximativ 330 MW, în doar 15 luni ajungându-se de la 16 MW la 330 MW şi "asta face ca astăzi să avem stocarea pe agenda de discuţii a şedinţelor de comandament energetic".

"Se vor atenţiona furnizorii de energie electrică şi clienţii racordaţi la reţeaua electrică de distribuţie să-şi respecte prevederile din ATR, respectiv din certificatele de racordare, iar energia electrică injectată în punctul de racordare să nu depăşească puterea aprobată prin aceste documente", a atras atenţia şeful de la Energie.

Cea de a doua măsură de precauţie şi control vizează reducerea nivelului de tensiune din SEN. În acest context, Dispecerul energetic naţional (DEN) va dispune funcţionarea în regim de absorbţie de putere reactivă la CEE-uri şi CEF-uri mici (1 mai mic sau egal P mai mic sau egal 5 MW) în conformitate cu cerinţele tehnice prevăzute în normele tehnice, prin utilizarea tuturor mijloacelor tehnice pe care le deţin.

Burduja precizează că dispoziţia se va transmite în prealabil atât gestionarilor acestor instalaţii, cât şi centrelor de dispecer local pe centrală (DELC), pentru cele care sunt operate de la astfel de centre de dispecer. Pentru perioadele în care se va dispune funcţionarea în acest regim, centralele vor fi exonerate de plata energiei reactive consumată suplimentar.

De asemenea, DEN va dispune funcţionarea în regim de absorbţie de putere reactivă la centralele electrice aflate în probe de verificare a conformităţii tehnice, indiferent de categoria din care fac parte (B, C şi D), prin utilizarea tuturor mijloacelor tehnice pe care le deţin; se va asigura funcţionarea în regim de compensator sincron a grupurilor de la CHE Lotru şi CHE Vidraru; centralele electrice clasice, centralele electrice regenerabile şi instalaţiile de stocare de categorie C şi de categorie D vor primi dispoziţii de reglaj de tensiune/putere reactivă de la DEC şi/sau DET-uri, se arată în postarea ministrului Energiei.

"În această perioadă de stres şi de solicitare ridicată, am dispus ca toate entităţile implicate în procesul de asigurare a condiţiilor normale de funcţionare a SEN să aibă permanent deschise canalele de comunicare, să colaboreze, să se sprijine reciproc pentru prevenirea posibilelor disfuncţionalităţi şi să intervină dacă apar incidente. Vom fi cu toţii la datorie, inclusiv în zilele de Paşte, cu telefoanele deschise şi pregătiţi să asigurăm echilibrul sistemului energetic naţional. Apreciez iniţiativa proactivă a asociaţiei prosumatorilor APCE, care a făcut apel la prosumatorii care nu vor fi acasă de Paşte să oprească din invertor sistemul fotovoltaic instalat. Recomand acelaşi lucru, ca gest de civism faţă de sistemul energetic naţional. Cu toţii, producători, distribuitori, transportatori, furnizori, prosumatori, consumatori suntem parte din sistemul energetic naţional", a mai scris Sebastian Burduja pe pagina de socializare.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1175 / 10605
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...