ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Un fost bancher condamnat pentru spionaj economic în România vrea despăgubiri de la Credit Suisse

12 Octombrie 2022   |   Agerpres

În luna ianuarie 2015, foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul privatizărilor strategice. În acelaşi dosar, consultantul internaţional Vadim Benyatov a fost condamnat la 4,6 ani închisoare pentru spionaj.

 
 
Vadim Benyatov, fost bancher la Credit Suisse Group AG, care în 2006 a fost arestat în România şi ulterior condamnat în dosarul privatizărilor strategice, speră că un tribunal de apel de la Londra îi va permite să îşi reia acţiunea prin care cere despăgubiri în valoare de 86 de milioane dolari de la banca elveţiană, transmite Reuters.

Vadim Benyatov a cerut curţii de apel de la Londra să anuleze o decizie anterioară a unei instanţe inferioare, care a respins cazul, în care Benyatov susţine că banca elveţiană îi datorează despăgubiri, pe motiv că contractul său de angajare includea o protecţie considerabilă.

Vadim Benyatov a fost arestat în România în anul 2006, când lucra pentru Credit Suisse Group AG, în dosarul cu privire la privatizarea companiilor de utilităţi. După nouă ani de proceduri juridice, Vadim Benyatov a fost demis de Credit Suisse în anul 2015, după condamnarea sa de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) din România. În prezent, Benyatov trăieşte în Los Angeles, după ce a fugit din Europa în 2015, atunci când a fost emis un mandat european de arestare pe numele său.


Un avocat al lui Vadim Benyatov a spus marţi curţii de apel de la Londra că acesta nu a mai putut să îşi găsească un loc de muncă corespunzător după 2015 şi că a fost condamnat pentru că şi-a exercitat atribuţiile.

"Domnul Benyatov a fost un angajat al Credit Suisse care, ca o consecinţă directă a serviciului său şi nu din vina sa, a fost condamnat în România pentru că şi-a exercitat atribuţiile. Impactul condamnării a fost sfârşitul cariere sale în industria serviciilor financiare", a spus avocatul Charles Ciumei în prima zi a audierilor.

În replică, Credit Suisse susţine că va continua să se apere împotriva acuzaţiilor "nefondate" ale lui Benyatov. Grupul bancar elveţian adaugă că a avut grijă în mod adecvat de Vadim Benyatov, plătindu-i avocaţi şi continuând să îi plătească salariul, în pofida faptului că era în închisoare.

În luna ianuarie 2015, foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul privatizărilor strategice. În acelaşi dosar, consultantul internaţional Vadim Benyatov a fost condamnat la 4,6 ani închisoare pentru spionaj.

Acuzaţiile se referă la privatizarea SC Electrica Muntenia Sud SA, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul Ministerului Economiei, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii SA.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 848 / 4500
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...