ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Adrian Ariciu, CEO METRO România, promovat la vârful grupului METRO, în funcția de Vice-Președinte Executiv pentru Europa de Est

03 Iunie 2024   |   BizLawyer

În mandatul său la conducerea METRO România, compania a înregistrat performanțe remarcabile, cu afaceri în creștere double digit în ultimii trei ani, care au propulsat-o în topul celor mai performante companii din comerțul modern local.

 
 
Adrian Ariciu, CEO al METRO România din 2020 până în prezent, a fost promovat la vârful grupului METRO și va deține funcțiile de Vice-Președinte Executiv pentru Europa de Est și Membru al Comitetului Executiv al Boardului, roluri din care se va implica activ în stabilirea strategiei regionale a companiei în următorii ani.

Adrian Ariciu este primul executiv român care ocupă o poziție de top în ierarhia globală a companiei. El va asigura interimatul la nivel local până la numirea noului CEO al METRO România.

„Sunt onorat să devin Vice-Președinte Executiv al grupului METRO, o companie în care m-am format profesional și unde am evoluat treaptă cu treaptă. Ultimii ani au fost incredibil de provocatori și de alerți, iar ca CEO METRO România am reușit alături de o echipă extraodinară să avem creșteri ale business-ului într-un context dificil, atât economic, cât și social. Inovația, excelența și reziliența vor continua să-mi fie călăuze în noile roluri, unde îmi propun să continui în regiune impactul pozitiv,  pentru a ne sprijini clienții, colegii și furnizorii”, a spus Adrian Ariciu.


În mandatul său la conducerea METRO România, compania a înregistrat performanțe remarcabile, cu afaceri în creștere double digit  în ultimii trei ani, care au propulsat-o în topul celor mai performante companii din comerțul modern local.

Evoluția afacerilor METRO România a fost generată de focusul pentru dezvoltarea francizei de proximitate LaDoiPași, care astăzi numără peste 2300 de magazine, reprezentând cea mai mare comunitate de antreprenori din țară, de transformarea multicanal a businessului, cu rol esențial în  dezvoltarea industriei HoReCa și a comerțului tradițional și, nu în ultimul rând, de o dezvoltare continuă a capabilităților celor 4000 de angajați.

Adrian Ariciu este doctor în economie, cu peste 20 de ani de experiență în dezvoltarea și implementarea strategiilor de business, în construirea și în coachingul echipelor din sectorul de comerț, cu preponderență în industria wholesale. În perioada 2013-2017, din poziția de Chief Commercial Officer, a contribuit cu succes la transformarea modelului de afaceri METRO Ucraina. Totodată, a câștigat experiență locală și internațională privind politicile comerciale, cu focus pe planificarea eficientă a resurselor relevante activității, precum și pe dezvoltarea business-ului prin deschiderea de noi unități, având la bază cele mai inovatoare strategii  în afaceri si cele mai eficiente standarde de performanță.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 4004 / 20985
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
    Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
    În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
    Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
    Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
    Bulboacă & Asociații își extinde echipa de parteneri prin promovarea Roxanei Tiutiu și a Ralucăi Ilie (Antonescu)
    Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
    Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
    Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
    KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
    Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
    Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...