
BCE: Preţurile locuinţelor au pus presiune pe rata inflaţiei în zona euro
22 Septembrie 2021
AgerpresO dată ce ar fi fost corectată în funcţie de costurile locuinţelor, rata inflaţiei în zona euro ar fi atins sau chiar ar fi depăşit ţinta BCE timp de câţiva ani, chiar dacă instituţia de la Frankfurt a aprobat măsuri de stimulare extraordinare pentru a creşte preţurile, se arată în studiu.
Preţurile locuinţelor, acum excluse din datele privind inflaţia în zona euro, ar fi majorat persistent preţurile de consum în ultimii ani, conform rezultatelor studiului Băncii Centrale Europene publicat marţi, transmite Reuters.
O dată ce ar fi fost corectată în funcţie de costurile locuinţelor, rata inflaţiei în zona euro ar fi atins sau chiar ar fi depăşit ţinta BCE timp de câţiva ani, chiar dacă instituţia de la Frankfurt a aprobat măsuri de stimulare extraordinare pentru a creşte preţurile, se arată în studiu.
Costurile locuinţelor ar fi dus dus un "nivel al inflaţiei persistent de ridicat" din 2014, iar între 2018 şi 2020 inflaţia ar fi fost mai ridicată cu aproximativ 0,2-0,3 puncte procentuale.
La finalul lui 2018, BCE a oprit politica de relaxare cantitativă (achiziţiile de active), iar cifrele privind preţurile locuinţelor par să sprijine argumentul de atunci al oficialilor conservatori de la BCE că evoluţiile privind inflaţia ar fi permis mai devreme retragerea măsurilor.
Unii analişti susţin că ratele dobânzilor excepţional de scăzute pun presiune pe preţurile locuinţelor, astfel încât această presiune asupra inflaţiei va persista şi în următorii ani.
Luna trecută, rata inflaţiei în zona euro a ajuns la 3%, cu mult peste ţinta de 2% avută în vedere de BCE şi ar putea urca până la 3,5% în luna noiembrie, dar cu toate acestea instituţia de la Frankfurt se aşteaptă la o scădere rapidă în următorii ani, ceea ce va duce ritmul de creştere a preţurilor sub nivelul de 2%.
Cu toate acestea, creşterea preţurilor la materii prime, problemele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi înmulţirea semnalelor referitoare la o criză a mâinii de lucru pun sub semnul întrebării prognozele oficialilor BCE cu privire la creşterea preţurilor de consum.
În cea mai mare parte a ultimului deceniu BCE nu a reuşit să atingă ţinta de inflaţie iar acum factorii de decizie susţin că BCE nu trebuie să se grăbească şi ar trebui chiar să tolereze o depăşire modestă a ţintei de inflaţiei pentru a se asigura că nu înăspreşte prematur politica monetară.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 13001 / 19599 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
O nouă abordare pe piața avocaturii de business | Mihai Dudoiu și echipa Legal Ground construiesc o alternativă flexibilă la marile case de avocatură, propunând un model colaborativ și antreprenorial. „Legal hub” inovator, ce oferă servicii specializate în finanțări, tranzacții și litigii printr-o structură circulară, în care profesioniștii lucrează „la masa rotundă” pentru a oferi clienților soluții adaptate proiectelor lor
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...