ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNR: Rata anuală a inflaţiei va scădea până la finele anului curent pe o traiectorie fluctuantă

07 Octombrie 2024   |   Agerpres

BNR menţionează că relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.

 
 
Rata anuală a inflaţiei va scădea până la finele anului curent pe o traiectorie fluctuantă şi mai ridicată decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din luna august 2024, potrivit actualelor evaluări al Băncii Naţionale a României.

Conform unui comunicat de presă al BNR, descreşterea va fi antrenată prioritar de efecte de bază şi de decelerarea creşterii preţurilor importurilor, în timp ce în sens opus vor continua să acţioneze condiţiile meteorologice nefavorabile din acest an şi majorarea cotaţiilor unor mărfuri, în principal prin efectele exercitate asupra dinamicilor preţurilor alimentelor şi energiei.

Incertitudini şi riscuri mari decurg din conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, având în vedere, pe de o parte, rezultatul execuţiei bugetare din primele opt luni ale anului şi caracteristicile recentei rectificări bugetare, iar, pe de altă parte, măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate în perspectivă în scopul consolidării bugetare, în contextul planului fiscal structural pe termen mediu prezumat a fi transmis Comisiei Europene în toamna acestui an. O sursă de incertitudini şi riscuri rămân, de asemenea, condiţiile de pe piaţa muncii şi dinamica salariilor din economie. Totodată, incertitudini însemnate continuă să fie asociate evoluţiei preţurilor energiei şi alimentelor, precum şi traiectoriei viitoare a cotaţiei ţiţeiului, pe fondul tensiunilor geopolitice.


Incertitudini şi riscuri crescute la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, generează războiul din Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi evoluţiile economice din Europa şi de pe plan global, în contextul escaladării tensiunilor geopolitice. Totodată, absorbţia şi utilizarea fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte. Ele sunt însă esenţiale pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a efectelor contracţioniste ale conflictelor geopolitice.

BNR menţionează că relevante sunt, de asemenea, deciziile de politică monetară ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.

Pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât, în şedinţa de vineri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an. Totodată, s-a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

"Deciziile CA al BNR vizează asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. Consiliul de administraţie reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru stabilitatea macroeconomică şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse. BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, în condiţii de păstrare a stabilităţii financiare" se precizează în comunicat.

Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul şedinţei de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 11 octombrie. Conform calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 8 noiembrie 2024.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3608 / 21299
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...