ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNS a informat CE despre politicile inegale luate de statul român în domeniul veniturilor, fiscalităţii, asistenţei sociale

13 Martie 2023   |   Agerpres

Conform sursei citate, venitul minim de incluziune a crescut cu 17%, în timp ce inflaţia este de 35%.

 
 
Blocul Naţional Sindical a transmis luni, 13 martie, o informare către Comisia Europeană referitoare la politicile inegale luate de statul român în domeniul veniturilor, al fiscalităţii şi al asistenţei sociale, informează un comunicat al organizaţiei sindicale.

Conform sursei citate, venitul minim de incluziune a crescut cu 17%, în timp ce inflaţia este de 35%. Totodată, indicatorul social de referinţă este de 598 lei, în loc de 885 cât trebuia să fie în prezent, susţin reprezentanţii sindicatului.

"Ţara noastră investeşte în continuarea extrem de puţin şi fără ţinte în viitorul forţei de muncă, indiferent că ne referim la viitorul pe termen scurt şi mediu al forţei de muncă actuale sau ne referim la forţa de muncă viitoare care acum se află la finalul ciclului de învăţare sau se află încă în sistemul de Educaţie. Oportunităţile nu sunt deloc egale pentru copiii din mediul rural sau pentru copiii din familii sărace, din familii de romi sau familii monoparentale. Şi atunci când se investeşte sunt adoptate şi

implementate instrumente de asistenţă care nu sunt corelate între ele, sunt măsuri adoptate de instituţii de pe diverse paliere ce nu reuşesc să-şi coordoneze intervenţiile", se menţionează în comunicat.

Sindicaliştii susţin că păstrarea, în continuare, a unei diferenţe atât de mari faţă de media UE nu face decât "să arunce resursa umană din România într-o zonă lipsită de oportunităţi, un bazin de forţă de muncă ieftină, pentru munci necalificate în afara ţării sau pentru locuri de muncă pe salariul minim în ţară".

"Nivelul ridicat de inegalitate este accentuat de politicile adoptate de România în domeniul veniturilor, al fiscalităţii şi al asistenţei sociale. S-a refuzat în mod constant orice abordare care să reechilibreze această situaţie", se mai precizează în document.

În opinia sindicaliştilor, autorităţile române au ales "să crească salariul minim şi salariile în sectorul bugetar, iar restul nu a mai contat".

"Au distrus dialogul social şi negocierile colective pentru a face pe plac mediului de afaceri, au distrus sistemul de impozitare progresiv pentru a-i mulţumi pe cei cu venituri mari, au refuzat în mod constant orice masură care să conducă la o distribuţie echitabilă a valorii adăugate între munca şi capital", se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, autorităţile sunt dispuse să ia măsuri atâta timp cât nu deranjează interesele mediului de afaceri sau interesele clasei politice.

"Refuzăm în continuare să vedem permeabilitatea autorităţilor la tot felul de interese, refuzăm să vedem munca la negru, dar în special la gri, refuzăm să vedem condiţiile de muncă din multe companii private, refuzăm să vedem în continuare migraţia forţei de muncă din România către alte state europene şi lista poate continua!", a declarat Dumitru Costin, preşedinte BNS.

Reprezentanţii BNS consideră că "tocmai pentru că inegalitatea este cvasi-prezentă în România" de multe ori, evoluţia pozitivă a unor indicatori corespunde doar în mică masură cu realitatea.

"În fapt, în spatele unor astfel de medii, avem situaţii extreme. Într-o masură destul de semnificativă, politicile publice de asistenţă eşuează deoarece conceperea şi implementarea acestor politici este defectuoasă. De exemplu, în 2016 s-a stabilit că pot beneficia de venit minim de incluziune familiile cu venituri de până la 600 lei/lună - anul trecut valoarea s-a actualizat cu aprox 17%, în condiţiile în care rata inflaţiei, cumulat din 2016 şi până în 2022, a fost de cel puţin 35%. Mai mult, nivelul stabilit ca limită de venit nu are nicio legatură cu pragul minim de sărăcie care era calculat în 2020, conform INS, la 1.012,5 lei / lună, iar pentru o familie cu 2 copii şi 2 adulţi - la 2.126,5. Ori, nivelul stabilit de lege este mult sub pragul de sărăcie din 2020", se mai spune în document.

De altfel, conform BNS, prestaţiile de asistenţă sociala acordate au fost lăsate intenţionat să fie erodate de inflaţie.

"Majoritatea acestor prestaţii sunt legate de Indicatorul Social de Referinţă. Deşi acest indicator a fost ajustat în 2022 şi în 2023 ajustarea s-a făcut doar parţial, pentru a-i menţine puterea de cumparare din 2008, anul introducerii ISR, valoarea acestui indicator ar fi trebuit sa fie 885 lei, însă acum este 598 - valoare ajustata de la 1 martie 2023. Având în vedere aceste aspecte, Blocul Naţional Sindical consideră că ar trebui să existe mai multă preocupare pentru creşterea eficienţei transferurilor sociale, pentru ajustarea politicii fiscale, reintroducerea negocierilor colective reale şi pentru regândirea politicii de investiţii în resursa umană şi în formarea acesteia", se mai precizează în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8757 / 21810
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...