ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cartel ALFA ar putea ataca în contencios administrativ îngheţarea pensiilor, dacă Avocatul Poporului nu dă curs sesizării organizaţiei

08 Ianuarie 2025   |   Agerpres

Hossu spune că, în caz contrar, "se pune sub semnul întrebării pe cine reprezintă acum Avocatul Poporului - reprezintă interesele prevăzute în legea de constituire a instituţiei sau este marcat de decizii politice".

 
 
Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA analizează posibilitatea să atace în contencios administrativ îngheţarea pensiilor prevăzută de Ordonanţa trenuleţ, în cazul în care Avocatul Poporului nu va da curs sesizării organizaţiei.

"Dacă Avocatul Poporului nu va da curs sesizării CNS Cartel ALFA, există şi o altă cale de atac, în contencios administrativ, chiar dacă este mai lentă. Putem ataca neaplicarea legii şi, în cadrul procesului, se poate solicita un punct de vedere al Curţii Constituţionale, numai că durează ceva mai mult", a precizat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu.

Anterior în cursul zilei de miercuri, Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunţat că atât Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" cât şi AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională a României (CCR) Ordonanţa trenuleţ.


Renate Weber a declarat, pentru AGERPRES, că reprezentanţii "Cartel Alfa" au făcut cererea pe motiv că Ordonanţa este neconstituţională şi a anunţat că instituţia a înregistrat petiţii privind acest act normativ de la mai multe persoane.

"Am contestat la Avocatul Poporului prevederile de la articolul 17 din Ordonanţa de Urgenţă 'Trenuleţul', prin care se îngheaţă indexarea pensiilor şi nu se aplică Legea 360 de indexare a valorii punctului de referinţă de la nivelul de 81 lei. Legea pensiilor este organică şi din acest punct de vedere nu se putea face o modificare decât tot printr-o lege organică, nu printr-o ordonanţă de urgenţă, prin care de fapt Guvernul se substituie Parlamentului", a declarat, la rândul său, preşedintele CNS Cartel ALFA.

El a precizat că există decizii anterioare ale Curţii Constituţionale care arată că "este complet anormală" o prorogare printr-o ordonanţă. "Din acest punct de vedere sperăm că Avocatul Poporului, deşi ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu ca la legea pensiilor magistraţilor, să înainteze Curţii Constituţionale constatarea că articolul 17 este neconstituţional", a explicat liderul sindical.

Hossu spune că, în caz contrar, "se pune sub semnul întrebării pe cine reprezintă acum Avocatul Poporului - reprezintă interesele prevăzute în legea de constituire a instituţiei sau este marcat de decizii politice".

El a mai spus că alte prevederi ale ordonanţei "trenuleţ" privind prorogarea unor termene nu îşi regăsesc corespondent în precedentele decizii ale Curţii Constituţionale, care să permită un asemenea atac în justiţie. Drept urmare, sindicaliştii vor protesta "în stradă" faţă de celelalte prevederi ale ordonanţei în speranţa rezolvării printr-un dialog social mai transparent cu Guvernul.

"La ora actuală, ordonanţa 'trenuleţ' are foarte multe deficienţe legate de echilibrul care ar trebui să existe în structura respectivă, adică măsurile de austeritate pe toate segmentele societăţii civile", a mai declarat Bogdan Hossu.

Executivul a aprobat, pe 30 decembrie 2024, Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene.

Printre măsurile prevăzute în ordonanţă se numără îngheţarea, la nivelul lunii noiembrie 2024, a salariilor angajaţilor din sistemul bugetar, a sporurilor, indemnizaţiei de hrană şi alocaţiei pentru copii, neacordarea de bilete de valoare, cu excepţia tichetelor de creşă, blocarea posturilor vacante, recompensarea cu timp liber a orelor suplimentare lucrate, menţinerea punctului de referinţă, element esenţial în calculul pensiilor, la nivelul de 81 lei şi a valorii indicatorului social de referinţă la nivelul în plată în luna noiembrie 2024, diminuarea subvenţiei alocate partidelor politice cu 25% faţă de nivelul acordat în anul 2024 sau neactualizarea cu rata inflaţiei a pensiilor de serviciu.

Totodată, ordonanţa mai prevede majorarea cotei de impozit de la 8% la 10% pentru dividendele distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2025, reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi de la 500.000 euro la 250.000 euro, inclusiv pe parcursul anului fiscal, iar începând cu 1 ianuarie 2026 la 100.000 euro, eliminarea condiţiei de realizare a veniturilor din consultanţă şi management, în proporţie de 80%, utilizată pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor, eliminarea facilităţilor fiscale acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a desfăşurării activităţii de creare programe pentru calculator sau de la angajatori din sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară în condiţiile stabilite prin Codul fiscal, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3335 / 21562
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...