ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Câştigul salarial mediu net a crescut cu 16 lei în februarie, la 4.270 lei

12 Aprilie 2023   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.234 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.355 de lei).

 
 
Câştigul salarial mediu net, în România, a fost de 4.270 lei, în februarie 2023, în creştere cu 0,4% (+16 lei) comparativ cu luna anterioară, şi cu 14,8% faţă de luna similară din 2022, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.234 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.355 de lei).

"În luna februarie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a fost influenţat, în aproape egală măsură, atât de creşteri, cât şi de scăderi faţă de luna precedentă. Astfel, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite) în luna februarie 2023, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte)", precizează INS.


Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 24,7% în fabricarea produselor din tutun, cu 19,6% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, respectiv cu 14,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 7,5% şi 11% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, alte activităţi extractive, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 1,5% şi 3,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cercetare-dezvoltare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tăbăcirea
şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), construcţii.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2023 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 10,9% în activităţi de servicii anexe extracţiei, respectiv cu 10,1% în transporturi aeriene; între 3% şi 8% în extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, telecomunicaţii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de spectacole, culturale şi recreative; între 1,5% şi 3,0% în colectarea şi epurarea apelor uzate, hoteluri şi restaurante, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea echipamentelor electrice.

În sectorul bugetar, în luna februarie 2023, o uşoară creştere a câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă s-a înregistrat în administraţia publică (+1,1%). Scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă au fost în sănătate şi asistenţă socială (-1.0%), respectiv în învăţământ (-0,1%).

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta s-a situat, în februarie 2023, la valoarea de 6.845 lei, cu 14 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2023.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6896 / 20330
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat Rheinmetall în legătură cu semnarea unui acord de înființare a unui joint venture cu Pirochim Victoria
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
Filip & Company a oferit asistență juridică în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate de către Agroserv Măriuța, în valoare de 3 mil. €
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...