ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CFA România anticipează un curs valutar de 5,0251 pentru un euro şi o rată a inflaţiei de 9,18%, în următoarele 12 luni

28 Februarie 2023   |   Agerpres

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 11 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

 
 
Indicatorul de Încredere Macroeconomică, realizat de Asociaţia CFA România, s-a majorat cu 5,4 puncte, în luna ianuarie a acestui an, până la valoarea de 43,3 puncte, iar anticipaţiile pentru cursul de schimb relevă o depreciere a leului faţă de euro, cu o valoare de peste 5 lei, respectiv o rată a inflaţiei de 9,18%, în următoarele 12 luni.

"Pe fondul ştirilor pozitive privind reducerea preţului gazului metan care a condus la reducerea ratelor de inflaţie peste aşteptările pieţei şi revizuirea în sens crescător a proiecţiilor de creştere economică atât în economiile dezvoltate, cât şi în ţările emergente, indicatorii de încredere au înregistrat creşteri generalizate. În aceste condiţii, şi Indicatorul de Încredere al Asociaţiei CFA România şi-a continuat creşterea şi în luna ianuarie, ambele sale componente înregistrând o majorare de peste 5 puncte", a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al CFA România.


Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a ajuns la valoarea de 43,3 puncte, această situaţie fiind datorată pe de o parte majorării cu 6,3 puncte a componentei de condiţii curente şi pe de altă parte a creşterii, cu 5 puncte, a componentei de anticipaţii.

De asemenea, rata anticipată a inflaţiei, pentru orizontul de 12 luni, s-a redus la o singură cifră, până la o valoare medie de 9,18%, estimează analiştii CFA România.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, 80% dintre participanţii la sondajul CFA România anticipează o depreciere a leului, în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor, pentru orizontul de şase luni, a intrat sub valoarea de 5 lei pentru un euro (4,9759 lei pentru un euro), în timp ce, pe 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0215 lei pentru un euro.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 11 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Cercetarea se efectuează în ultima săptămâna a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

În prezent, organizaţia are 250 de membri, deţinători ai titlului de CFA. Comunitatea CFA mai cuprinde şi aproximativ 100 de candidaţi la unul dintre nivelurile de examinare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4936 / 17851
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Teilor Holding în cel mai mare plasament privat pentru obligaţiuni corporative din 2024. Olga Niță (partener) a coordonat echipa
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
‘Leading lawyers’ in Romania | RTPR, TZA, NNDKP și PNSA au cei mai mulți avocaţi recomandaţi de IFLR 1000, ediția 2024. Ce firme sunt recomandate în practicile de M&A, Banking & Finance, Capital markets și Project development
Bondoc și Asociații asistă un consorțiu de bănci cu privire la finanțarea cu 291 de milioane de euro a construcției parcului eolian VIFOR de 461 MW din România
Comitetul ad-hoc format din trei arbitri care va analiza cererea de anulare depusă de Gabriel Resources în arbitrajul ICSID pentru Roșia Montană a fost constituit. Reclamanții au acuzat doi arbitri ai Tribunalului care a dat câștig României în luna martie că au avut relații ascunse cu partea română
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Studiu Refinitiv | CMS și DLA Piper rămân printre cele mai active firme de avocați care au acordat consultanță în tranzacțiile de M&A din primele nouă luni ale anului 2024. Filip & Company strălucește în Europa Estică, iar Clifford Chance se remarcă pe ‘Bătrânul continent’. Activitatea de fuziuni și achiziții continuă să crească la nivel global și scade pe piețele emergente
Dr. Cosmin Vasile devinde membru al “Europe Task Force” creat de Institute for Transnational Arbitration
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj ICC Paris | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate cu cel mult 6 firme, într-un interval de 4 ani. Pentru de a primi cât mai multe propuneri, complete și corecte, termenul de transmitere a ofertelor a fost prelungit
BACIU PARTNERS obține o victorie semnificativă pentru clientul său în conflictul juridic dintre asociațiile Suporter Club UTA și Fotbal Club UTA | Instanța a admis recursul formulat de SCU împotriva soluției de suspendare a litigiului prin care se solicită obligarea AFC UTA să permită accesul la informațiile și documentele financiare ale clubului de fotbal UTA
Mega-proiectul Neptun Deep din Marea Neagră merge înainte, dau asigurări reprezentanții OMV Petrom, dar și arbitrajul cu statul român pentru modificarea legii offshore continuă | Avocații LDDP asigură apărarea în litigiul de la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...