ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Chimcomplex anunţă cele mai mari creşteri salariale din România; pachetul salarial se majorează cu 42%

31 Ianuarie 2024   |   AGERPRES

Toate acestea în contextul în care la nivel european creşterile salariale presupun o majorare generală de 5,5%, iar în România media este de 11%.

 
 
Salariile angajaţilor Chimcomplex vor creşte semnificativ începând cu luna februarie 2024, odată cu semnarea unui nou contract colectiv de muncă, iar toţi salariaţii vor beneficia de abonament medical privat ce va cuprinde un set de peste 300 de analize de laborator, consultaţii la medici generalişti şi specialişti, inclusiv servicii de imagistică medicală, potrivit unui raport al companiei, remis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Creşterea record a pachetului salarial cu 42%, în următorii doi ani, este principala veste adusă de noul CCM. Adaptat la politici fiscale actuale, acesta depăşeşte aşteptările din industrie, aducând cele mai mari creşteri salariale din România. Noul contract colectiv de muncă a fost negociat cu 6 luni mai devreme de data expirării celui actual pentru a veni în sprijinul salariaţilor ale căror venituri au fost impactate de creşterile preţurilor din întreaga economie", a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie Chimcomplex, Ştefan Vuza.


Toate acestea în contextul în care la nivel european creşterile salariale presupun o majorare generală de 5,5%, iar în România media este de 11%.

Potrivit raportului, noul CCM prevede mai multe pachete motivaţionale după cum urmează: 10% creştere salarială generală; 24% creştere salarială variabilă printr-un mecanism de ajustare; creştere salarială pentru anul 2025, cu 125% din valoarea inflaţiei pe anul 2024, Chimcomplex fiind prima companie din România ce aplică indexări peste rata inflaţiei cu 125%; creşterea valorii tichetelor de masă începând cu ianuarie 2024 de la 35 la 40 lei/tichet, respectiv cu 14,3%.

De asemenea, CCM prevede şi un pachet de sănătate, iar toţi salariaţii vor beneficia de abonament medical privat ce va acoperi servicii medicale de înaltă calitate. Acest abonament va cuprinde un set de peste 300 de analize de laborator, consultaţii la medici generalişti şi specialişti, inclusiv servicii de imagistică medicală (ecografii, RMN, CT etc.), care pot fi accesate în mod gratuit în limita unui plafon de 5.000 lei/salariat/an. se arată în raport.

"Bugetul acordat pentru servicii de sănătate reprezintă 2% din fondul de salarizare. Profilaxia va fi o politică permanentă a companiei, care va susţine fiecare salariat să ducă o viaţă sănătoasă. Compania are încredere că schimbarea comportamentului angajaţilor se va petrece în mai puţin de un an şi accesarea profilactică a serviciilor medicale va deveni un obicei", se spune în document.

Bugetul de beneficii flexibile (tichete de vacanţă, costul de transport anual etc.) creşte de la 2.000 lei/an la 3.250 lei/an, respectiv cu 62%.

Compania oferă şi un pachet motivaţional individual, care cuprinde 3 până la 12 salarii anuale oferit în funcţie de îndeplinirea indicatorilor şi sarcinilor pe care şi le asumă fiecare angajat cu KPI-uri.

Pachetul de prime şi ajutoare (care prevede 10 categorii de prime şi ajutoare) va creşte ca fond cu 62% - cea mai mare creştere din economie, din care: 100% creştere a valorii primei de 8 Martie pentru doamne; 100% creştere a valorii primei de 1 Iunie pentru copiii minori ai salariaţilor; pachet motivaţional pensie privată - pilonul 3 - în negociere individuală; pachetul ESOP (Chimcomplex a aprobat şi are în derulare un program de bonusare prin acţiuni, estimând că în următorii ani angajaţii vor primi acţiuni cu o valoare medie de 40.000 lei/persoană),

Chimcomplex a lansat încă din anul 2021 Planul de acţionariat pentru salariaţi - ESOP 2022 - 2032, un instrument de fidelizare şi de motivare. Toţi salariaţii au primit în 2023 primele 100 de acţiuni gratuite, iar în 2024 un alt pachet de 120 acţiuni va fi acordat angajaţilor, având o valoare în creştere cu 20%. În 2025, pachetul va creşte din nou cu 20% faţă de pachetul de bază, ajungând la 140 de acţiuni/salariat. Pachetele de acţiuni vor creşte cu 20% în fiecare din următorii 3 ani, potrivit raportului.

"Sunt de acord şi sprijin politica Guvernului în implementarea rapidă a politicii de creştere a salariilor în România, iar creşterile spectaculoase oferite de noi la Chimcomplex vor da un semnal puternic pe piaţa muncii! De ce? Pentru că a venit timpul ca România să schimbe modelul 'economiei cu salarii mici' cu cel al unei economii performante, deoarece acum avem toate atuurile să facem această repoziţionare strategică. Este adevărat că această nouă politică salarială va aduce şi mult stres, pentru că în paralel trebuie mărită productivitatea muncii, dar această
sarcină aparţine antreprenorilor care trebuie să facă investiţii şi managerilor care trebuie să eficientizeze procesele şi să gestioneze eficient noile costuri. Unele dintre fabrici se vor închide, dar efortul repoziţionării României de la o economie cu un cost mic al muncii în cea mai performantă economie din estul Europei merită tot stresul ce va urma!", a susţinut Ştefan Vuza.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu două platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea.

Chimcomplex este o companie cu o tradiţie de 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viaţă mai bună şi un viitor sustenabil. În anul 2022 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2.259 milioane de lei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3328 / 19480
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...