ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Clubul Fermierilor Români: Legea vânzării motorinei, un act normativ cu impact negativ imediat în agricultură

14 Septembrie 2020   |   Agerpres

Pe lista cu implicaţii negative pentru fermieri este menţionată reducerea perioadei de creditare pentru achiziţia motorinei. Astfel, furnizorii rămaşi vor livra numai în baza rapoartelor Coface, care nu se utilizează în cazul companiilor mici (societăţi în nume colectiv, PFA-uri).

 
 
 Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români se declară dezamăgiţi de votul favorabil din 2 septembrie din Camera Deputaţilor privind modificarea legii de reglementare a procesului de vânzare a motorinei, care modifică Codul Fiscal şi impune obligaţia pentru intermediarii de carburanţi să aibă depozite speciale.
 
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, adoptarea proiectului de lege care completează articolul 435 din Legea 227/2015 privind procesul de vânzare a motorinei are impact negativ în activitatea operatorilor economici de pe această piaţă şi, în mod deosebit, asupra fermierilor care se aprovizionează cu motorină de la aceşti comercianţi.
 
"Prin adoptarea acestui proiect legislativ, sunt eliminate din piaţă peste 980 de companii care asigură revânzarea de produse petroliere şi care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional. Agricultura va fi puternic afectată de această lege, cu impact imediat asupra campaniei agricole de toamnă, în condiţiile în care fermierii depind de livrările de motorină pentru derularea lucrărilor agricole specifice acestei perioade", se menţionează în comunicat.
 
Astfel, reprezentanţii Clubului Fermierilor Români semnalează implicaţiile negative pentru fermieri, precum: creşterea preţului motorinei, prin reducerea competiţiei pe piaţă (cvasi-dispariţia pieţei revânzătorilor), rămânând doar cei şase operatori/producători naţionali, precum şi imposibilitatea livrării motorinei conform cererilor fermierilor datorită capacităţilor logistice limitate, într-o perioadă critică de desfăşurare a lucrărilor agricole.
 
Pe lista cu implicaţii negative pentru fermieri este menţionată reducerea perioadei de creditare pentru achiziţia motorinei. Astfel, furnizorii rămaşi vor livra numai în baza rapoartelor Coface, care nu se utilizează în cazul companiilor mici (societăţi în nume colectiv, PFA-uri).
 
De asemenea, reprezentanţii Clubului Fermierilor Români au precizat pe lista cu implicaţii negative şi neplata datoriilor către revânzători în condiţiile în care fermierii nu mai primesc motorină. Aceştia menţionează că motorina livrată în campania agricolă de toamnă poate fi plătită în primăvara anului 2021.
 
"Din analiza noastră, prin aplicarea acestei măsuri, cel puţin jumătate din cererea de motorină pentru agricultură nu va putea să fie accesată de fermieri direct de la furnizorii naţionali, atât datorită unor condiţii care ţin de furnizori, cât şi unor condiţii care ţin de fermieri", se mai spune în comunicat.
 
Potrivit sursei citate, la nivelul anului 2019 peste 70% din cererea de piaţă a fost asigurată de revânzători (aproximativ 200 de companii revânzătoare de motorină pentru agricultură, respectiv aproximativ 250.000 metri cubi motorină), în timp ce doar 30% de furnizorii naţionali/producători.
 
Guvernul României şi Consiliul Concurenţei au respins proiectul de lege ca fiind anticoncurenţial, nejustificat şi va distorsiona piaţa comerţului de motorină. Proiectul a fost denunţat atât de Asociaţia Română a Petrolului (ARP), cât şi de Asociaţia Distribuitorilor de Produse Petroliere (ADPP).
 
"Am solicitat Preşedintelui României să nu promulge legea adoptată de Parlamentul României, Prim-ministrului şi Ministrului Agriculturii să susţină demersul către Curtea Constituţională a României pentru excepţia de neconstituţionalitate a modificării de lege la care facem referire, având în vedere riscurile cu efect imediat asupra lucrărilor agricole din campania agricolă de toamnă, posibilele implicaţii asupra producţiei agricole naţionale, siguranţei alimentare şi bunei funcţionări a firmelor din agricultură. În acest context, este important să avem în vedere apărarea intereselor statului în ceea ce priveşte transparenţa şi responsabilitatea financiară, asigurarea liberei concurenţe pe piaţă, fără însă a pune la risc producţia agricolă a României", se mai spune în comunicat.
 
Clubul Fermierilor Români este o asociaţie non-profit şi neguvernamentală, care promovează interesele fermierilor din România. Membrii asociaţiei sunt fermieri care au modele de afaceri bazate pe inovaţie, tehnologie şi bunele practici în agricultură, pentru creşterea competitivităţii şi a valorii adăugate create în acest domeniu. Obiectivul principal al Clubului este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare şi elaborare a reglementărilor europene şi naţionale în domeniul agricol, cu scopul de a creşte performanţa fermierilor din România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14516 / 17354
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Baciu Partners anunță extinderea echipei de leadership: Andrei Cosma și Corina Roman sunt promovați în poziția de partener
Bondoc și Asociații SCA anulează un proces-verbal al ANPC de sancționare pentru practici comerciale incorecte în domeniul publicității și audiovizualului | Proiect gestionat de Ioana Katona (Partener) și Anca Radu (Associate)
Clifford Chance Badea a asistat PPC Group în acordul privind achiziția a 629MW de energie regenerabilă de la o companie din portofoliul Macquarie. Nadia Badea (Partener) și Loredana Ralea (Counsel) au coordonat echipa
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Avocații din practica de Energie & Resurse Naturale de la Wolf Theiss lucrează în proiectele Doicești și Cernavodă, cele mai mari din domeniul energiei nucleare. Adina Aurel (Counsel): ”Ceea ce ne-a atras la aceste proiecte este în primul rând inovaţia tehnologică în domeniul energiei nucleare” | Cele mai multe solicitări au fost pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, dar volume de muncă mari au avut și mandatele din alte segmente ale practicii
RTPR, alături de OX2 la vânzarea unui parc eolian de 99MW, într-o tranzacție de 214 milioane euro, prima în România a grupului suedez | Echipa locală a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Vlad Stamatescu (Counsel). Colaborare cu echipa A&O Shearman condusă de Kamil Jankielewicz
Filip & Company asistă Digi Portugalia la achiziția Nowo Communications, al patrulea cel mai mare operator de telecomunicații mobile și fixe din Portugalia
LegiTeam | We are looking for a corporate ̸ M&A lawyer (5-7 years of experience) to join RTPR
Filip & Company a asistat Simtel Team cu privire la transferul acţiunilor pe Piaţa Principală a BVB
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...