
CNAB a semnat cu Porr Construct cel mai mare contract de investiţii din ultimii 10 ani
06 Decembrie 2022
AgerpresContractul, în valoare de 307,968 milioane lei, fără TVA, prevede servicii proiectare şi asistenţă în valoare de 18,227 milioane lei şi lucrări propriu-zise de execuţie în valoare de 289,741 milioane lei.
SC Porr Construct şi-a adjudecat un contract în valoare de aproape 308 milioane lei, pentru creşterea capacităţii operaţionale a infrastructurii Aeroportului Internaţional Henri Coandă (AIHCB), a anunţat marţi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Acesta este cel mai mare contract de investiţii la CNAB din ultimii 10 ani.
"Marţi, 6 decembrie 2022, CNAB a semnat contractul de "Sistematizare a suprafeţei de mişcare a AIHCB în vederea creşterii capacităţii operaţionale şi asigurării conformării cu prevederile Reg UE. 139/2014 - Etapa I". Investiţia vizează lucrări de amploare la mai multe căi de rulare a aeronavelor: November, Papa, Victor, Whiskey, Charlie, precum şi la Platforma nr. 2 - la amplasamentul existent şi extindere până la calea de rulare Delta. Lucrările vor creşte capacitatea operaţională a Aeroportului Henri Coandă, pentru optimizarea condiţiilor de operare a aeronavelor pe căile de rulare, precum şi pentru majorarea numărului de poziţii de parcare", se arată într-un comunicat al CNAB remis AGERPRES.
Acesta este cel mai mare contract de investiţii la CNAB din ultimii 10 ani.
"Marţi, 6 decembrie 2022, CNAB a semnat contractul de "Sistematizare a suprafeţei de mişcare a AIHCB în vederea creşterii capacităţii operaţionale şi asigurării conformării cu prevederile Reg UE. 139/2014 - Etapa I". Investiţia vizează lucrări de amploare la mai multe căi de rulare a aeronavelor: November, Papa, Victor, Whiskey, Charlie, precum şi la Platforma nr. 2 - la amplasamentul existent şi extindere până la calea de rulare Delta. Lucrările vor creşte capacitatea operaţională a Aeroportului Henri Coandă, pentru optimizarea condiţiilor de operare a aeronavelor pe căile de rulare, precum şi pentru majorarea numărului de poziţii de parcare", se arată într-un comunicat al CNAB remis AGERPRES.
Contractul, în valoare de 307,968 milioane lei, fără TVA, prevede servicii proiectare şi asistenţă în valoare de 18,227 milioane lei şi lucrări propriu-zise de execuţie în valoare de 289,741 milioane lei.
Potrivit sursei citate, lucrările de execuţie se vor finaliza în 24 de luni şi vor avea o garanţie-record de 109 luni.
Lucrările se înscriu în strategia de conformare la specificaţiile de certificare aplicabile pentru condiţiile de operare la AIHCB, prevăzute în Regulamentul Uniunii Europene nr. 139/2014 al Comisiei Europene privind stabilirea cerinţelor tehnice şi a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a iniţiat deja demersurile pentru realizarea Etapei a II-a a modernizării şi creşterii capacităţii operaţionale a infrastructurii la Aeroportul Henri Coandă, care vizează în continuare ample lucrări la căile de rulare Alpha, Bravo, Golf, precum şi modernizarea şi extinderea Platformei nr. 1 şi Platformei nr. 2 spre sud.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7509 / 19516 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...