
Comisia Europeană a aprobat o evaluare preliminară parţial pozitivă a celei de-a doua cereri de plată a României
27 Iunie 2023
BizLawyerComisia a constatat că două jaloane legate de investiţiile în energie (mai exact jaloanele 129 şi 133) nu au fost atinse în mod satisfăcător.
Comisia Europeană a emis, marţi, o evaluare preliminară pozitivă a celei de-a doua cereri de plată solicitată de România în cadrul PNRR, după ce a analizat şi a constatat că ţara noastră a îndeplinit 49 din cele 51 de jaloane şi ţinte asumate în acest sens, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Potrivit documentului citat, Comisia a constatat că două jaloane legate de investiţiile în energie (mai exact jaloanele 129 şi 133) nu au fost atinse în mod satisfăcător.
La 16 decembrie 2022, România i-a transmis Comisiei o cerere de plată bazată pe 49 de jaloane şi 2 ţinte stabilite în Decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru a doua plată. După examinarea dovezilor furnizate de autorităţile române, Comisia a considerat că 47 de jaloane şi 2 ţinte din totalul de 49 de jaloane şi 2 ţinte au fost atinse în mod satisfăcător.
Potrivit documentului citat, Comisia a constatat că două jaloane legate de investiţiile în energie (mai exact jaloanele 129 şi 133) nu au fost atinse în mod satisfăcător.
La 16 decembrie 2022, România i-a transmis Comisiei o cerere de plată bazată pe 49 de jaloane şi 2 ţinte stabilite în Decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru a doua plată. După examinarea dovezilor furnizate de autorităţile române, Comisia a considerat că 47 de jaloane şi 2 ţinte din totalul de 49 de jaloane şi 2 ţinte au fost atinse în mod satisfăcător.
Cele 47 de jaloane şi 2 ţinte care au fost atinse în mod satisfăcător demonstrează progresele realizate de România în ceea ce priveşte punerea în aplicare a planului de redresare şi rezilienţă. Ele acoperă reformele în domeniul tranziţiei verzi şi digitale, precum şi reformele şi investiţiile legate de îmbunătăţirea coordonării guvernamentale pentru punerea în aplicare a politicilor publice, îmbunătăţirea gestionării apei, sprijinirea turismului şi promovarea culturii. Alte reforme şi investiţii vizează îmbunătăţirea gestionării resurselor umane în sectorul asistenţei medicale, consolidarea administraţiei fiscale şi a sustenabilităţii sistemului de pensii, modernizarea infrastructurii în domeniul educaţiei, asigurarea independenţei sistemului judiciar şi intensificarea luptei împotriva corupţiei. Cererea de plată acoperă, de asemenea, reforme menite să îmbunătăţească siguranţa rutieră şi investiţii pentru sprijinirea financiară a sectorului privat, precizează sursa citată.
Comisia a constatat că două jaloane legate de investiţiile în energie (mai exact jaloanele 129 şi 133) nu au fost atinse în mod satisfăcător. Totodată, Executivul european recunoaşte primele măsuri luate deja de România pentru a atinge aceste jaloane restante însă subliniază că mai sunt încă multe de făcut. "Prin urmare, Comisia activează procedura de suspendare a plăţilor, în temeiul articolului 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă. În conformitate cu Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi cu explicaţiile din Comunicarea publicată la 21 februarie 2023, această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a atinge jaloanele restante, permiţându-le, în acelaşi timp, să beneficieze de o plată parţială legată de jaloanele şi ţintele care au fost atinse în mod satisfăcător", se precizează în comunicat.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, în context, că România a progresat bine în ceea ce priveşte punerea în aplicare a planului său de redresare şi rezilienţă, de exemplu prin realizarea de reforme privind siguranţa rutieră, energia din surse regenerabile şi serviciile de cloud din sectorul public.
"De asemenea, România a luat măsuri importante pentru a combate munca nedeclarată şi pentru a investi în reţelele 5G. În prezent, încurajăm România să îşi accelereze eforturile în următoarele şase luni cu privire la cele două etape legate de investiţiile în energie care nu sunt încă realizate. Încurajăm toate statele membre, inclusiv România, să procedeze rapid la punerea în aplicare a planurilor lor de redresare şi rezilienţă", a precizat preşedinta Comisiei Europene.
Planul de redresare şi rezilienţă al României include o gamă largă de măsuri de investiţii şi reformă, grupate în cadrul a 15 componente tematice. Planul este sprijinit de peste 29 de miliarde euro sub formă de granturi şi împrumuturi, din care 13% (3,7 miliarde euro) i-au fost plătite României sub formă de prefinanţare, în decembrie 2021 (1,8 miliarde euro sub formă de prefinanţare din granturi) şi în ianuarie 2022 (1,9 miliarde euro sub formă de prefinanţare din împrumuturi). La 27 octombrie 2022, România a primit prima tranşă de 2,6 miliarde euro (1,8 miliarde euro sub formă de granturi şi 800 de milioane de euro sub formă de împrumuturi), în afara prefinanţării.
În conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă, evaluarea preliminară pozitivă şi suspendarea plăţilor sunt două proceduri distincte care urmează paşi diferiţi.
În ceea ce priveşte evaluarea preliminară pozitivă, Comisia i-a transmis Comitetului economic şi financiar (CEF) evaluarea sa preliminară pozitivă cu privire la îndeplinirea de către România a jaloanelor şi ţintelor, solicitându-i avizul. Avizul CEF, care urmează să fie emis în termen de cel mult patru săptămâni, ar trebui luat în considerare în evaluarea finală a Comisiei. În urma avizului CEF privind evaluarea preliminară pozitivă şi a observaţiilor României cu privire la suspendarea plăţilor şi luând în considerare aceste două elemente, Comisia va adopta decizia privind plata tranşei, în conformitate cu procedura de examinare, prin intermediul unui comitet de comitologie. Plata către România poate fi efectuată după ce Comisia adoptă decizia, a explicat CE în comunicat.
În ceea ce priveşte suspendarea plăţilor, Comisia i-a comunicat României motivele pentru care consideră că două jaloane nu au fost atinse în mod satisfăcător iar această comunicare iniţiază o procedură administrativă între Comisie şi statul membru vizat.
România are acum dreptul de a-i prezenta Comisiei observaţiile sale în termen de o lună de la primirea comunicării. Dacă, în urma observaţiilor României, Comisia ar confirma evaluarea sa potrivit căreia cele două jaloane restante nu au fost atinse în mod satisfăcător, aceasta va stabili cuantumul plăţii care urmează să fie suspendat prin aplicarea metodologiei sale de suspendare a plăţilor (prevăzută în anexa II la Comunicarea din 21 februarie). Din acel moment, România va avea la dispoziţie o perioadă de şase luni pentru a îndeplini în mod satisfăcător jaloanele restante. În această perioadă de şase luni, Comisia se va angaja într-un dialog activ cu autorităţile române. Dacă şi când vor fi atinse jaloanele, Comisia va ridica suspendarea plăţii şi va trimite evaluarea sa către Comitetul economic şi financiar, urmând procedura descrisă cu privire la evaluarea preliminară pozitivă.
Comisia va evalua cererile suplimentare de plată din partea României în funcţie de îndeplinirea jaloanelor şi a ţintelor prezentate în Decizia de punere în aplicare a Consiliului, reflectând progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a investiţiilor şi a reformelor.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5395 / 19482 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance și Linklaters, consultanți juridici în emisiunea de obligațiuni verzi prin care Electrica a atras o finanțare de 500 mil. €. Rothschild & Co a fost consilier financiar
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...