
Comisia Europeană vrea să reducă birocraţia pentru a stimula creşterea economiei
29 Ianuarie 2025
AgerpresPentru stimularea afacerilor şi atragerea de noi investiţii, Comisia Europeană intenţionează să reducă povara administrativă şi să simplifica obligaţiile de raportare de către firme şi IMM-uri.
Comisia Europeană se va angaja, într-un proiect de program economic care va fi prezentat miercuri, să facă "un efort fără precedent" pentru a reduce birocraţia în UE, transmite DPA.
Reglementări mai simple, mai puţine, ar urma să ducă la accelerarea competitivităţii în blocul comunitar şi la stimularea inovaţiei, scăderea preţurilor la energie şi reducerea dependenţelor economice globale, conform proiectului consultat de DPA.
Pentru stimularea afacerilor şi atragerea de noi investiţii, Comisia Europeană intenţionează să reducă povara administrativă şi să simplifica obligaţiile de raportare de către firme şi IMM-uri.
"Fără o schimbare urgentă a abordării şi vitezei, viitorul UE ca putere economică, ca destinaţie de investiţii şi centru de producţie este în joc", se arată în proiectul de program economic pentru următorii ani.
Reglementări mai simple, mai puţine, ar urma să ducă la accelerarea competitivităţii în blocul comunitar şi la stimularea inovaţiei, scăderea preţurilor la energie şi reducerea dependenţelor economice globale, conform proiectului consultat de DPA.
Pentru stimularea afacerilor şi atragerea de noi investiţii, Comisia Europeană intenţionează să reducă povara administrativă şi să simplifica obligaţiile de raportare de către firme şi IMM-uri.
"Fără o schimbare urgentă a abordării şi vitezei, viitorul UE ca putere economică, ca destinaţie de investiţii şi centru de producţie este în joc", se arată în proiectul de program economic pentru următorii ani.
Executivul comunitar vrea să se concentreze pe inovaţiile în tehnologie, cum ar fi inteligenţa artificială (AI), materiale avansate, biotehnologii, energie curată, robotică şi spaţiu.
Blocul comunitar îşi menţine obiectivul de a deveni neutru din punct de vedere climatic până în 2050, în pofida presiunilor economice globale, "dar tranziţia către o economie decarbonizată trebuie să fie neutră din punct de vedere tehnologic şi să stimuleze competitivitatea", se arată în raport.
De asemenea, Comisia Europeană vrea să armonizeze legislaţia muncii şi politicile fiscale din cele 27 state membre UE şi să sporească semnificativ investiţiile în cercetare.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1108 / 19466 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
INTERVIURI ESENȚIALE | Portofoliul de investigații internaționale a crescut semnificativ în cadrul biroului Clifford Chance din București în ultimii ani, devenind o adevărată carte de vizită pentru practica din Romania. De vorbă cu Daniel Badea (Managing Partner) și Sabina Crângașu Huțanu (Counsel), despre modul în care funcționează o echipă de avocați români de top, implicată în mod constant în cele mai complexe litigii și investigații de anvergură din Europa
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...