ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia îndeamnă România şi alte 6 ţări să pună capăt tratatelor bilaterale de investiţii cu alte state membre UE

03 Decembrie 2021   |   Agerpres

Comisia îndeamnă statele membre menţionate să ia de urgenţă toate măsurile necesare pentru a scoate TBI-urile intra-UE din ordinea lor juridică, având în vedere incompatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii. În absenţa unui răspuns satisfăcător din partea acestora în termen de două luni, Comisia poate decide să trimită avize motivate.

 
 
Comisia Europeană a decis să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva Austriei, Suediei, Belgiei, Luxemburgului, Portugaliei, României şi Italiei pentru că nu au eliminat cu eficacitate din ordinea lor juridică tratatele bilaterale de investiţii intra-UE (TBI) la care sunt părţi contractante, astfel încât acestea să nu mai producă efecte juridice, informează un comunicat al Executivului comunitar.
 
"Comisia şi-a menţinut vechea sa poziţie potrivit căreia TBI-urile între statele membre ale UE constituie un sistem de tratate paralele care se suprapun şi intră în conflict cu dreptul Uniunii, împiedicând astfel aplicarea deplină a acestuia. În urma hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Achmea, toate statele membre s-au angajat în 2019 să pună capăt TBI-urilor lor intra-UE într-un mod coordonat, fie prin intermediul unor acorduri multilaterale, fie al unor rezilieri bilaterale rapide", se menţionează în comunicat.
 
Astfel, Comisia constată că Austria şi Suedia nu au semnat acordul multilateral cu alte state membre şi nu au finalizat rezilierea bilaterală a TBI-urilor lor intra-UE.
Între timp, Belgia, Luxemburg, Portugalia, România şi Italia au semnat acordul multilateral în mai 2020, dar nu şi-au finalizat încă procesul de ratificare, necesar pentru a asigura securitatea juridică pentru investitori şi întreprinderi.
 
Comisia îndeamnă statele membre menţionate să ia de urgenţă toate măsurile necesare pentru a scoate TBI-urile intra-UE din ordinea lor juridică, având în vedere incompatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii. În absenţa unui răspuns satisfăcător din partea acestora în termen de două luni, Comisia poate decide să trimită avize motivate.
 
Comisia a trimis joi un aviz motivat complementar Suediei pentru că nu s-a asigurat cu eficacitate că Tratatul său bilateral de investiţii (TBI) încheiat cu România încetează să mai producă efecte juridice. Deşi Suedia a eliminat TBI din ordinea sa juridică în mod formal şi fără echivoc prin intermediul unui acord reciproc cu România, aceasta nu a reuşit să asigure nivelul necesar de securitate juridică pentru investitori şi întreprinderi, deoarece nu a eliminat în practică toate efectele juridice pe care le-a produs TBI de la apariţia pentru prima dată a incompatibilităţii sale cu dreptul Uniunii.
 
Acest lucru a permis tribunalelor arbitrale să îşi exprime propria opinie cu privire la validitatea TBI, confirmând până în prezent aplicabilitatea acestuia şi acceptând competenţa în temeiul dispoziţiilor sale. Comisia îndeamnă Suedia să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că TBI cu România încetează să producă efecte juridice, având în vedere incompatibilitatea TBI cu dreptul Uniunii. În absenţa unui răspuns satisfăcător din partea Suediei în următoarele două luni, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest caz.
 
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9909 / 17375
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Băiculescu & Asociații își consolidează echipa | Horațiu Pătrașcu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură pe poziția de Counsel și va coordona practica de Contencios Administrativ și Fiscal
Cariere în Drept | Andrea Roxana Chihaia, printre cei mai buni zece absolvenți ai generației sale, acum stagiară, a intrat în profesie cu emoție și entuziasm. Ea spune că performanța nu se întreține singură, ci trebuie susținută. ”Trebuie să începem ca societate să credem în tineri, în potențialul lor și să le oferim oportunități pe măsură”
A nouăsprezecea ediție a Școlii de vară la NNDKP | Internship-ul include, pe lângă componenta practică, o serie de training-uri generale care facilitează integrarea în firmă și mai multe cursuri de specialitate. Ce trebuie să știe tinerii aflați la început de drum care vor să se alăture uneia dintre cele mai performante echipe de avocați și care sunt așteptările NNDKP legate de viitorii profesioniști care vor contribui la succesul firmei
RTPR și Schoenherr, alături de Romcim la achiziția Tehno World. Vânzătorul a lucrat cu avocații PNSA
CMS asistă INVL în finanțarea de 24 milioane EUR acordată de BERD și Eiffel pentru construcția unei centrale solare în România
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
RTPR a asistat Grupul Evryo la vânzarea portofoliului de energie regenerabilă către PPC Group. Echipa de avocați a fost coordonată de Roxana Ionescu (Partner) și Cezara Urzică (Senior Associate)
INTERVIU | Cosmin Vasile, singurul avocat român evidențiat ca Thought Leader atât în practica de Arbitration, cât și de Commercial Litigation, în Who’s Who Legal ̸ Lexology: ”Avem șansa să fim implicați într-un număr foarte mare de arbitraje internaționale, de la comerciale la investiționale, dar și în numeroase arbitraje domestice. Pe de altă parte, reputația firmei noastre de litigatori excepționali ne dă șansa să gestionăm numeroase proiecte semnificative ca miză, sonoritate a părților implicate și care au o componentă internațională”
Promovări la Schoenherr & Asociații: Nora Olah devine local partner, alți trei avocați fac un pas înainte în carieră | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Avocații promovați sunt specializați în domenii în care activitatea firmei s-a intensificat în ultimii ani. Fiecare dintre ei este un specialist confirmat în domeniul său de activitate”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații și Țuca Zbarcea & Asociații concurează pentru titlul de firma anului în România în domeniul taxelor. Popescu & Asociații și Țuca Zbârcea au câte trei nominalizări în jurisdicția locală, iar NNDKP este pe lista scurtă pentru distincția de firma anului în dispute fiscale
Ana-Maria Baciu este singurul avocat din România nominalizat pentru premiul ‘Regulatory Lawyer or In-House Counsel of the Year’ acordat în cadrul Global Regulatory Awards 2024
NNDKP a asistat AAylex One în legătură cu o finanțare de 20 de milioane de euro acordată de CEC Bank și Alpha Bank Romania | Valentin Voinescu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...