Cooperativele agricole din România şi-au dublat cifra de afaceri, în ultimii ani (sondaj)
22 Mai 2024 AGERPRES
În perioada 2017 - 2023, numărul membrilor asociaţi în cooperative agricole a crescut cu 263%, de la puţin peste 8.700 la aproape 23.000, iar principalele motivaţii invocate pentru înfiinţarea unei astfel de cooperative sunt posibilitatea de a accesa fonduri europene (85% dintre respondenţi), respectiv comercializarea produselor (84%).
Cooperativele agricole şi-au dublat cifra de afaceri, în ultimii ani, iar în 2022, cele 1.235 de entităţi care au depus bilanţul financiar au raportat afaceri de 4,26 miliarde de lei, în creştere de aproape trei ori faţă de anul 2020, relevă o cercetare derulată de Centrul Român de Politici Europene (CRPE), în cadrul proiectului "CoopNet 3.0 - Creştem capacitatea cooperativelor micilor fermieri".
În acelaşi timp, în perioada 2017 - 2023, numărul membrilor asociaţi în cooperative agricole a crescut cu 263%, de la puţin peste 8.700 la aproape 23.000, iar principalele motivaţii invocate pentru înfiinţarea unei astfel de cooperative sunt posibilitatea de a accesa fonduri europene (85% dintre respondenţi), respectiv comercializarea produselor (84%).
În acelaşi timp, în perioada 2017 - 2023, numărul membrilor asociaţi în cooperative agricole a crescut cu 263%, de la puţin peste 8.700 la aproape 23.000, iar principalele motivaţii invocate pentru înfiinţarea unei astfel de cooperative sunt posibilitatea de a accesa fonduri europene (85% dintre respondenţi), respectiv comercializarea produselor (84%).
Potrivit rezultatelor sondajului, reprezentanţii a aproximativ jumătate dintre cooperative au afirmat că acestea au fost înfiinţate pentru a beneficia de scutirile fiscale acordate cooperativelor agricole şi pentru a-şi eficientiza activitatea. În schimb, 15% dintre tinerele cooperativele au declarat că au accesat fonduri publice (prin PNDR 2014-2020) şi doar 6% că au obţinut fonduri de la bănci sau instituţii financiare nebancare (IFN-uri).
De asemenea, peste jumătate dintre respondenţi (54%) au invocat faptul că accesul dificil la finanţare nu este singura problemă cu care se confruntă cooperativele agricole aflate la început. Astfel, 43% dintre acestea întâmpină greutăţi în a intra pe piaţa de desfacere, iar 22% au probleme în a găsi personal calificat şi/sau pregătit pentru roluri de suport (manager, jurist, agent de vânzări). Alte provocări sunt reprezentate de lipsa de viziune pentru dezvoltare (13%) şi accesul dificil la tehnologii moderne (12%).
Cu toate acestea, datele centralizate de CRPE arată că, în doar trei ani, cooperativele şi-au dublat ponderea în agricultura din România, până la 2.620 de astfel de entităţi, în 2023, în creştere cu 70% faţă de 2020. Dintre acestea, 2.526 erau în funcţiune.
Totodată, în 2022, cifra cumulată de afaceri a celor 1.235 de cooperative care au depus bilanţul financiar a fost de aproximativ 4,26 miliarde de lei, aproape de trei ori mai mare comparativ cu nivelul de 1,6 miliarde de lei, înregistrat în 2020. Raportat la dimensiunea întregului sector al agriculturii din România, cooperativele au ajuns să reprezinte, în 2022, aproximativ 4%, faţă de 2% în 2020, dublându-şi practic cota de piaţă în numai trei ani.
O altă tendinţă ce iese în evidenţă este inversarea raportului dintre cooperativele de grad 1 (doar cu membri persoane fizice) şi cele de grad 2 (care au şi membri persoane juridice). Conform cercetării, dacă în 2017 peste trei cooperative din patru erau de grad 1, în 2020 ponderea acestora scăzuse la 63%, pentru ca în 2023 raportul să se inverseze, respectiv 33% erau cooperative de grad 1, faţă de 67% de grad 2.
Din datele Recensământului General Agricol, realizat în 2020, reiese că existau 2,88 milioane de exploataţii agricole înregistrate în România, cu aproape un milion mai puţine decât la recensământul din 2010.
"Tot în perioada 2020 - 2022 a crescut şi ponderea numerică a cooperativelor mari, cu cifre de afaceri de peste 500.000 de lei pe an, în paralel cu scăderea ponderii micilor cooperative, ale căror cifre anuale de afaceri nu depăşesc 50.000 de lei. Dacă în 2020 cooperativele mari reprezentau 39% din numărul total de cooperative, în 2022 acestea au ajuns să reprezinte, pentru prima oară, mai mult de jumătate (53%). În oglindă, ponderea micilor cooperative a scăzut rapid, de la 36% în 2020 la 23% în 2022, în timp ce cooperativele medii (cu cifre de afaceri între 50.000 şi 500.000 de lei) se menţin, ca pondere, între 20% şi 25%", notează sursa citată.
Sondajul a fost derulat de un consorţiu de ONG-uri format din Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă Cluj (Civitas) şi Centrul Comunitar de Mediere şi Siguranţă (CMSC), cu sprijinul financiar al Romanian-American Foundation. Cercetarea a constat în două componente: un sondaj realizat pe un eşantion de 153 de cooperative tinere (înfiinţate între 2020 şi 2023), respectiv un studiu de tip "desk research" ce a folosit informaţii furnizate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), valabile la finalul anului 2022.
Cele două studii au fost realizate de CRPE, pentru a permite comparaţii cu datele dintr-o cercetare anterioară pe aceeaşi temă, realizată de aceeaşi organizaţie în anul 2020.
Proiectul CoopNet 3.0 este o extensie a activităţii din ultimii zece ani a unui consorţiu de organizaţii neguvernamentale format din Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă Cluj (Civitas) şi Centrul Comunitar de Mediere şi Siguranţă (CMSC), proiect susţinut financiar de Romanian-American Foundation.
CRPE este unul dintre principalele think-tank-uri româneşti specializate în afaceri europene, care realizează, din 2009, cercetări în domeniul politicilor publice europene şi naţionale, implementează campanii de advocacy, dezbateri publice, programe de formare şi campanii de implicare civică a cetăţenilor în diferite domenii, precum democraţie şi buna guvernare, agricultură şi dezvoltare rurală.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4591 / 21513 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





