ECA: Coordonarea insuficientă limitează impactul finanţării UE pentru cercetare şi inovare
22 Noiembrie 2022
AgerpresÎn perioada 2014-2020, UE a alocat cercetării şi inovării 12% din bugetul său, un procent mai mare ca niciodată. Din această sumă, 76,4 miliarde de euro proveneau din programul Orizont 2020 şi aproape 41 de miliarde de euro din fondurile ESI. Auditorii au verificat dacă Comisia şi autorităţile de management din ţările UE luaseră măsurile necesare pentru a crea sinergii între fonduri cu scopul de a asigura faptul că acestea produc un efect mai mare decât intervenţiile la nivel individual.
Sinergiile între Orizont 2020, programul pentru cercetare al UE în valoare de mai multe miliarde de euro, şi fondurile structurale şi de investiţii europene (fondurile ESI) nu sunt pe deplin exploatate, arată un raport al Curţii de Conturi Europene publicat luni.
Potrivit ECA, diverse elemente constitutive necesare pentru crearea acestor sinergii nu existau încă în perioada 2014-2020. Comisia Europeană şi autorităţile care gestionează fondurile în ţările UE nu cooperează îndeaproape, iar autorităţile de gestionare a fondurilor din statele membre lucrează adesea în structuri compartimentate, închise, care le împiedică să utilizeze fondurile în mod complementar. Acest lucru limitează punerea în aplicare şi impactul investiţiilor legate de cercetare şi inovare şi împiedică eforturile de eliminare a decalajului în materie de cercetare şi inovare în Europa.
"În această perioadă în care cetăţenii depind de cercetătorii şi de inovatorii noştri în atât de multe domenii vitale - de la dezvoltarea vaccinurilor până la tranziţia energetică, tranziţia verde şi cea digitală - trebuie să maximizăm impactul finanţării consacrate cercetării şi inovării. La prima vedere, programul Orizont 2020 şi fondurile ESI ar putea părea două lumi diferite, care au puţine lucruri în comun. Or, ele pot avea un impact mai mare dacă sunt utilizate în mod complementar. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să existe o cooperare încă de la început, atât în ceea ce priveşte conceperea, cât şi punerea în aplicare a programelor", a declarat Ivana Maletic, membra Curţii de Conturi Europene care a condus acest audit.
În perioada 2014-2020, UE a alocat cercetării şi inovării 12% din bugetul său, un procent mai mare ca niciodată. Din această sumă, 76,4 miliarde de euro proveneau din programul Orizont 2020 şi aproape 41 de miliarde de euro din fondurile ESI. Auditorii au verificat dacă Comisia şi autorităţile de management din ţările UE luaseră măsurile necesare pentru a crea sinergii între fonduri cu scopul de a asigura faptul că acestea produc un efect mai mare decât intervenţiile la nivel individual.
Auditorii au constatat că o serie de factori esenţiali pentru crearea de sinergii între fonduri nu existau încă în perioada 2014-2020. În primul rând, normele privind fondurile nu erau bine aliniate. Comisia a luat măsuri pentru a remedia această situaţie în perioada 2021-2027, dar rămâne de văzut dacă modificările vor avea impactul preconizat. În al doilea rând, deşi cooperarea în cadrul Comisiei s-a îmbunătăţit în perioada 2014-2020, cooperarea dintre Comisie şi statele membre, precum şi în interiorul statelor membre, a fost adesea neuniformă. În al treilea rând, deşi este esenţial să existe informaţii cu privire la proiectele şi la beneficiarii proiectelor finanţate atât prin programul Orizont 2020, cât şi din fondurile ESI, până în martie 2022 nu a existat o bază de date care să cuprindă toate proiectele finanţate din fondurile ESI, iar baza de date constituită între timp nu este încă compatibilă cu baza de date a programului Orizont 2020. Al patrulea factor a fost reprezentat de expertiza şi de capacităţile manageriale ale autorităţilor de management din ţările UE, care au fost considerate nesatisfăcătoare, în pofida sprijinului oferit de Comisie.
Una dintre sinergiile posibile, utilizarea fondurilor ESI pentru a exploata rezultatele cercetării şi inovării obţinute în cadrul proiectelor finanţate prin programul Orizont 2020, a fost neglijată în mod special. Un motiv principal pentru acest lucru a fost faptul că autorităţile de management ale fondurilor ESI pur şi simplu nu ştiau cum să creeze sinergii sau cum să găsească rezultatele proiectelor din cadrul programului Orizont 2020. Potrivit auditorilor, aceasta reprezintă o ocazie ratată de a transpune în practică rezultatele cercetării şi inovării. Un alt exemplu este cel al mărcii de excelenţă, o etichetă de calitate acordată propunerilor de proiecte din cadrul programului Orizont 2020 care au fost evaluate pozitiv, dar care nu au fost finanţate din cauza lipsei de resurse. Această etichetă are potenţialul de a facilita finanţarea în cadrul fondurilor ESI, dar a fost utilizată doar într-o mică măsură.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 6496 / 18330 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații Teis și Asociații întorc rezultatul anulării unei proceduri de achiziție publică în etapa reevaluării ofertelor
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Garanția la plata cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...