
Mărfurile încărcate ̸ descărcate în porturile româneşti au totalizat 30,6 milioane tone, în primul semestru din 2023
18 Septembrie 2023
AgerpresVolumul mărfurilor încărcate a marcat o creştere cu 22,5%, iar volumul mărfurilor descărcate a o scădere cu 12,8%, în primele şase luni, iar în trimestrul II 2023 creşterea volumului total de mărfuri încărcate şi descărcate a fost de 7,6%.
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 30,634 milioane tone în primele şase luni din 2023, iar în trimestrul al doilea au fost înregistrate 16,657 milioane, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Transportul de containere a însumat 391.000 TEU la nivelul semestrului I 2023 şi 203.000 TEU în trimestrul II 2023.
Volumul mărfurilor încărcate a marcat o creştere cu 22,5%, iar volumul mărfurilor descărcate a o scădere cu 12,8%, în primele şase luni, iar în trimestrul II 2023 creşterea volumului total de mărfuri încărcate şi descărcate a fost de 7,6%.
În transportul pe căi navigabile interioare au fost înregistrate 14,832 milioane tone, în primul semestru şi 7,929 milioane tone în al doilea trimestru al anului 2023. Valoarea totală a scăzut în primele şase luni cu 3,6%, ca urmare a evoluţiei negative înregistrate de transportul naţional (scădere cu 44,7%) şi de transportul de tranzit (minus cu 26,3%). Transportul internaţional pe căi navigabile interioare a crescut cu 40,7% faţă de semestrul I 2022. La nivelul trimestrului II 2023, a fost înregistrată scădere cu 4,6% a volumului total de mărfuri transportate
Transportul de containere a însumat 391.000 TEU la nivelul semestrului I 2023 şi 203.000 TEU în trimestrul II 2023.
Volumul mărfurilor încărcate a marcat o creştere cu 22,5%, iar volumul mărfurilor descărcate a o scădere cu 12,8%, în primele şase luni, iar în trimestrul II 2023 creşterea volumului total de mărfuri încărcate şi descărcate a fost de 7,6%.
În transportul pe căi navigabile interioare au fost înregistrate 14,832 milioane tone, în primul semestru şi 7,929 milioane tone în al doilea trimestru al anului 2023. Valoarea totală a scăzut în primele şase luni cu 3,6%, ca urmare a evoluţiei negative înregistrate de transportul naţional (scădere cu 44,7%) şi de transportul de tranzit (minus cu 26,3%). Transportul internaţional pe căi navigabile interioare a crescut cu 40,7% faţă de semestrul I 2022. La nivelul trimestrului II 2023, a fost înregistrată scădere cu 4,6% a volumului total de mărfuri transportate
faţă de trimestrul II 2022.
În ceea ce priveşte transportul portuar maritim, porturile în care a fost desfăşurată cea mai intensă activitate în semestrul I 2023 au fost Constanţa, cu o pondere de 96,5% şi Galaţi cu o pondere de 2,6%. În cursul trimestrului II 2023, ponderile cele mai însemnate au fost înregistrate de aceleaşi porturi, cu 95,8% şi, respectiv, 3,3%. A fost transportată cu preponderenţă tipul de încărcătură vrac solid şi a însumat 17,645 milioane tone la nivelul semestrului I 2023 şi 10,078 milioane tone în trimestrul II 2023.
În semestrul I 2023, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate şi descărcate au fost înregistrate în relaţie cu următorii parteneri: Turcia (5,298 milioane tone) şi Egipt (2,428 milioane tone). Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Spania (1,763 milioane tone) şi Grecia (1,063 milioane tone) au înregistrat cele mai mari volume de mărfuri transportate. În ceea ce priveşte trimestrul II 2023, valorile cele mai semnificative au fost deţinute de Turcia (3,180 milioane tone) şi Republica Coreea (1,392 milioane tone), iar dintre statele membre ale UE, de Spania (1,16 milioane tone) şi Grecia (513.000 tone).
La nivelul primelor şase luni din 2023, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate au fost: Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 67,8%. În ceea ce priveşte descărcările, ponderea a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, respectiv 38%. În trimestrul II 2023 au fost încărcate cantităţi mai însemnate din Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 69,7% şi descărcate Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, 36,5%.
În portul Constanţa, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate în semestrul I 2023, au fost Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 68,6%. Dintre mărfurile descărcate, ponderea cea mai însemnată a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, în proporţie de 39,6%. În trimestrul II 2023, pentru mărfuri încărcate, cea mai însemnată pondere a fost înregistrată de Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 70,6%, iar dintre mărfurile descărcate, ponderea cea mai însemnată a fost deţinută de Cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, în proporţie de 38,3%.
În transportul pe căi navigabile interioare, porturile în care au fost înregistrate cele mai mari cantităţi de mărfuri au fost Constanţa, cu o pondere de 64,7%, şi Galaţi, cu o pondere de 6%, la nivelul semestrului I 2023, iar la nivelul trimestrului II 2023, Constanţa cu pondere de 63,5% şi Drobeta Turnu-Severin, cu 5,8%.
Mărfurile înregistrate în transport internaţional pe căi navigabile interioare, au avut ca destinaţie sau au provenit din state membre ale Uniunii Europene, în proporţie de 16,3% în semestrul I 2023 şi respectiv, de 16,9% în trimestrul II 2023. Per total, Ucraina a deţinut cea mai mare pondere ca origine şi destinaţie a mărfurilor transportate în semestrul I 2023, cu un nivel de 5,649 milioane tone.
Tipul de mărfuri pentru care au fost înregistrate cele mai însemnate cantităţi în transport internaţional pe căi navigabile interioare în semestrul I a fost Produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 41,5% şi de 40,7% în trimestrul II 2023.
În transport naţional pe căi navigabile interioare au fost înregistrate cu preponderenţă Minereuri metalifere, produse de minerit, exploatare de carieră, turbă, uraniu, thoriu, în proporţie de 44,6% în semestrul I şi 45,0% în trimestrul II 2023.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4778 / 19540 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat ROCA la vânzarea participației sale în Artesana. Echipa de proiect, coordonată de Alina Stăvaru (Partner)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...