ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Energiei: Volumul de gaze ce va fi livrat Germaniei de la Neptun Deep reprezintă 1% din producţie, o proporţie infimă

08 Ianuarie 2025   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, exportul face parte din planul de business al proiectului Neptun Deep şi reflectă angajamentul României de a contribui la securitatea energetică europeană.

 
 
Volumul de gaze naturale ce va fi exportat din perimetrul Neptun Deep către Germania reprezintă sub 1% din producţia totală estimată a zăcământului din Marea Neagră, în condiţiile în care rezervele evaluate în zonă sunt de peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, precizează Ministerul Energiei, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

"România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, reprezintă un pas firesc în cadrul unui proiect de importanţă strategică pentru ţara noastră şi pentru Europa. Pentru o clarificare completă şi pentru a linişti orice temeri, dorim să subliniem că volumul exportat către Germania, conform datelor disponibile public, reprezintă sub 1% din producţia totală estimată a zăcământului Neptun Deep. Aceasta este o proporţie infimă, întrucât Neptun Deep are rezerve evaluate la peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Mai mult, aceste estimări pot creşte semnificativ pe măsură ce operaţiunile de foraj avansează. Ne asigurăm că această resursă va fi utilizată responsabil pentru beneficiul României şi al cetăţenilor noştri. Fiecare partener în proiect, atât Romgaz, cât şi OMV Petrom, este responsabil pentru propriile decizii de comercializare a gazului exploatat în viitor, în condiţiile legii şi cu protejarea securităţii energetice a României", notează ministerul.


Potrivit sursei citate, exportul face parte din planul de business al proiectului Neptun Deep şi reflectă angajamentul României de a contribui la securitatea energetică europeană.

"A ajuta Europa să scape de influenţa rusească asupra resurselor energetice este un obiectiv care ne interesează, în spiritul solidarităţii europene şi a pieţei unice. Acest pas reconfirmă poziţia României de pilon regional al securităţii energetice a Uniunii Europene. România este deja cel mai mare producător de gaze naturale dintre statele membre ale Uniunii Europene, ca urmare a creşterii producţiei Romgaz din 2024 şi reluării marilor exploatări, inclusiv în perimetrul Caragele. Prin producţia actuală, de circa 8-10 miliarde Nmc, România îşi acoperă integral consumul, fără a depinde de importuri. Din 2027, producţia anuală a României se va dubla, până la 18-20 miliarde Nmc", se arată în comunicatul Ministerului Energiei.

În plus, instituţia precizează că în perimetrul Neptun Deep se va produce încă din primul an de exploatare o cantitate de gaze de cel puţin două ori mai mare decât consumul intern actual al României.

"În acest context, putem spune cu fermitate că nu există niciun pericol ca românii să rămână fără gaze naturale, iar ţara noastră se află într-o poziţie privilegiată de a asigura şi securitatea energetică regională, inclusiv a Republicii Moldova. Mai mult, redevenţele şi impozitele pe gazul exportat europenilor sunt plătite în România şi devin venituri la bugetul de stat al României", subliniază sursa citată.

De altfel, Ministerul Energiei evidenţiază faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere, la articolul 21 alineatul 4 se arată: "Cantităţile de gaze naturale comercializate prin contracte bilaterale vor fi oferite într-o primă fază, cu prioritate, statului român prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS). Acest mecanism asigură accesul prioritar al României la resursele proprii, pentru a răspunde nevoilor naţionale urgente".

"Proiectul Neptun Deep marchează un moment de cotitură pentru viitorul energetic al României. Narativele iresponsabile de tipul vânzării de gaz românesc ca preţ al aderării la Schengen sunt periculoase şi complet false, iar o logică de bază ne arată că vorbim despre o cantitate infimă, despre piaţa germană, partener strategic pentru România şi despre valorificarea unei resurse care înseamnă venituri în plus pentru român, fără să afecteze în niciun fel piaţa naţională a energiei. Românii pot să stea liniştiţi: statul roman are toate pârghiile pentru a se asigura ca gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut. De altfel, statul român, prin Romgaz, deţine jumătate din zăcământ. Fac apel la toţi actorii politici să nu manipuleze şi să nu dezinformeze în legătură cu proiecte strategice ce pot aduce minimum 20 de miliarde de euro statului român", a declarat, în comunicat, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Acesta a adăugat că proiectul Neptun Deep necesită o investiţie de patru miliarde de euro, iar orice proiect de o asemenea magnitudine se bazează şi pe contracte comerciale care susţin costurile de capital şi care, de regulă, se încheie înainte de startul efectiv al exploatării.

"Încheierea acestei tranzacţii este o dovadă că litigiul început de compania OMV Petrom la Tribunalul de Arbitraj de la Paris este fără obiect. Din acest motiv, le recomand să îşi retragă cererea. Statul român nu va interveni în tranzacţiile comerciale dintre companii decât dacă securitatea energetică a ţării ar impune-o. Nu este cazul acum. Într-adevăr, volumul vehiculat pentru exportul către compania germană reprezintă sub 1% din producţia totală estimată a zăcământului. Vom produce încă din primul an de exploatare de două ori mai mult gaz decât consumăm intern. Legea offshore, şi în special Articolul 21, protejează interesele noastre naţionale. Gazul românesc este prioritar pentru români. Statul român are toate instrumentele legale pentru a interveni atunci când siguranţa energetică o impune. Acest articol este un pilon fundamental al independenţei noastre energetice, iar guvernul din care fac parte nu va face niciodată rabat de la aplicarea sa", menţionează Burduja.

Grupul austriac OMV a încheiat un acord cu grupul german de utilităţi Uniper privind furnizarea de gaze de la proiectul său Neptun Deep din Marea Neagră, începând din 2027, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Acordul pe cinci ani, privind livrarea a 15 terawaţi-oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep, de care nu se ştia până acum, vine după ce la 1 ianuarie 2025 Rusia a încetat să livreze gaze prin Ucraina precum şi după o reducere mai largă a achiziţiilor de energie ale UE din Rusia, din cauza invadării Ucrainei de către Moscova.

Volumul total al contractului cu OMV reprezintă aproximativ 1,5% din importurile de gaze ale Germaniei în 2024 şi ar fi primul acord de aprovizionare de la mult aşteptatul proiect de extracţie a gazelor de la mare adâncime, la mai bine de un deceniu după ce gazul a fost descoperit pentru prima dată în secţiunea românească a Mării Negre.

Proiectul Neptun Deep, care este aşteptat să înceapă să producă în 2027, deţine cantităţi de gaze care pot fi extrase estimate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi (bcm), ceea ce îl face unul dintre cele mai importante zăcăminte din UE. Odată ce proiectul va deveni funcţional, România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE şi, pentru prima dată, un exportator net de gaze.

OMV Petrom, care este deţinută majoritar de OMV, România având un pachet de 20,7% din acţiuni, a anunţat pentru prima dată în anul 2012 că a descoperit 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră. OMV Petrom şi producătorul de stat Romgaz, care deţin proiectul Neptun Deep în proporţii egale, au luat decizia de investiţie în proiectul Neptun Deep în 2023.

Producţia de la Neptun Deep va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual timp de aproximativ 10 ani, aproape dublând producţia de gaze a României.

OMV Aktiengesellschaft deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3230 / 21458
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...